ICCJ. Decizia nr. 614/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1153/ Com din 4 martie 2004, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei S.I.F. T., împotriva pârâtei SC N.O. SA, a anulat hotărârile adunărilor generale a acționarilor societății comerciale din data de 31 martie 2003 și respectiv 24 aprilie 2004 în privința aprobării participării reprezentanților A.G.A. la împărțirea profitului net aferent anului 2002 și acordării unor prime reprezentanților.
Instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1 lit. a) din O.G. nr. 64/2001 profitul net al societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat se repartizează până la 10 % pentru participarea salariaților, însă reprezentanții acționarilor în A.G.A. nu sunt salariați ai societății comerciale; iar dispozițiile art. 178 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 și art. 60 al statutului SC N.O. SA prevedea că numai personalul societății comerciale, care include persoanele încadrate în baza unui contract individual de muncă, vor participa la beneficii, reprezentanții acționarilor în A.G.A. nefăcând parte din această categorie de personal.
Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de pârâtă, prin decizia civilă nr. 289/ COM din 18 octombrie 2004, înlăturând excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul că și acționarul care s-a abținut de la vot este îndreptățit să conteste hotărâre A.G.A., pretențiile acestuia fiind ocrotite de lege și excepția lipsei de interes pe considerentul că acționarul trebuie să facă dovada ilegalității hotărârii A.G.A. sau a măsurilor nestatutare prin aceasta.
Pe fond, instanța de apel a reținut că atât legea (art. 178 alin. (4) din Legea nr. 31/1990) cât și statul (art. 60) prevăd că numai personalul societății comerciale și administratorii pot participa la beneficii, în aceste categorii neputând intra și reprezentanții acționarilor în A.G.A.
Recursul declarat împotriva deciziei susmenționate a fost respins prin decizia nr. 2367 din 6 aprilie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, care a constatat că recurenta nu a dezvoltat motivele de recurs enunțate prin enumerarea textelor legale și nu a menționat în cuprinsul cererii de recurs mențiunile obligatorii prevăzute de art. 3021lit. a).
împotriva deciziei astfel pronunțate, recurenta a formulat contestație în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (2) C. proc. civ., susținând că cererea de recurs a cuprins toate mențiunile legate de identificarea părților și motivele de nelegalitate cu precizarea că, dacă dezvoltarea motivelor face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea nulității nu se aplică.
Contestația în anulare este nefondată și va fi respinsă pentru considerentele ce se vor expune.
Cale extraordinară de atac de retractare, contestația în anulare împotriva hotărârilor date de instanța de recurs, are în vedere greșeala materială în dezlegarea pricinii sau omisiunea cercetării unuia din motivele de recurs.
Prin cererea de recurs, recurenta a susținut că instanța de apel greșit a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei de interes în promovarea acțiunii, evocând identic cu motivele de apel, considerentele pentru care acestea au fost formulate, fără însă a aduce critici asupra motivelor hotărârii pronunțate de instanța de apel.
Recursul este o cale extraordinară de atac, care investește instanța cu cercetarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii judecătorești atacate.
Lipsindu-i caracterul devolutiv, recursul nu trebuie să conțină numai o relatare a faptelor: în limita motivelor pentru care este criticată hotărârea atacată, instanța de recurs este obligată să efectueze controlul judiciar, dacă nu sunt motive de ordine publică ce pot fi invocate.
Pentru aceste considerente legiuitorul a impus sancțiunea prevăzută de art. 3021lit. c) C. proc. civ., aplicată de instanța de recurs.
De altfel, fondul litigiului a fost judicios soluționat de instanțele de fond, care au interpretat dispozițiile art. 1 lit. e) din O.G. nr. 64/2001 și ale art. 178 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 în spiritul pentru care ele au fost edictate. Participarea la beneficii, stabilită atât de actele normative citate cât și de statutul societății comerciale (art. 60) precum și repartizarea procentului de 10 % din profitul societății comerciale nu poate fi extins la alte persoane decât administratorii și personalul societății; iar personalul societății include numai persoanele încadrate pe baza contractului individual de muncă încheiat cu societatea.
Așa fiind, în temeiul art. 318 - 320 C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondată contestația în anulare declarată împotriva deciziei nr. 2367 din 6 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 656/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 583/2006. Comercial → |
|---|
