ICCJ. Decizia nr. 583/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 596 din data de 28 mai 2004 Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ a admis acțiunea formulată de reclamanta SC F.M. SRL în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Buzău a constatat nulitatea absolută a contractului de producere - livrare (multiplicare) din 15 noiembrie 2002 și a dispus repunerea părților în situația anterioară.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că în perioada 19 - 21 octombrie 2002 reclamanta a livrat pârâtei cantitatea de 23.350 kg porumb știuleți în vederea prelucrării și transformări în sămânță urmare unei înțelegeri verbale prealabile livrării, convenită de reclamantă reprezentată de administrator M.M. cu reprezentantul pârâtei, respectiv directorul tehnic al societății, în sensul procesării cantității de știuleți și achitării de către reclamantă a serviciilor prestate, operațiuni ce trebuiau să facă obiectul unui contract de prestări servicii.
Mai reține instanța că deși reclamanta și-a trimis un reprezentat, pentru a-i aduce un exemplar de pe contract, acesta, fără a avea împuternicire a semnat contractul din 15 noiembrie 2002, astfel că nu poate fi angajată legal societatea în raporturile contractuale ce fac obiectul contractului.
în raport de situația de fapt reținută și având în vedere dispozițiile art. 35 alin. (1) și (2) din decretul nr. 31/1954, prima instanță constată că lipsa unuia dintre elementele esențiale ale contractului, consimțământul valabil al reprezentantului legal al societății reclamante, impune soluția nulității absolute a contractului de producere - livrare din 15 noiembrie 2002 cu repunerea părților în situația anterioară.
împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC A. SA Buzău, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie vizând lipsa semnăturii reclamantei pe cererea de chemare în judecată, netimbrarea capătului de cerere cu privire la repunerea părților în situația anterioară și interpretarea eronată a probelor administrate pe fondul cauzei.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 709 pronunțată la data de 8 octombrie 2004 respinge ca nefondat apelul pârâtei reținând că lipsa semnăturii reprezentantului legal al societății reclamante a fost complinită prin adresa existentă la dosar apel, subscrisă de unicul asociat și administrator al societății, d-na M.M., iar în ce privește taxa de timbru, aceasta nu era datorată în măsura în care instanța a dispus repunerea în situația anterioară ca efect al anulării contractului, fără însă să cuantifice pretențiile reclamantei.
Pe fondul cauzei, curtea de apel confirmă soluția primei instanțe, constatând că numai unicul asociat și administrator putea angaja legal societatea, semnatarul contractului, C.I., neavând împuternicire din partea societății pentru a o reprezenta legal în raporturile cu pârâta.
în contra deciziei pronunțate de curtea de apel, pârâta a declarat, în termen legal, recurs, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.
- solicitând admiterea recursului modificarea în tot a deciziei în sensul admiterii apelului și pe fond respingerii acțiunii introductive.
în dezvoltarea criticilor formulate recurenta susține următoarele:
- cererea de chemare în judecat nu poartă semnătura reclamantei ci a avocatului fără împuternicire din partea sa, fiind lovită de nulitate;
- instanța a acordat mai mult decât s-a cerut în condițiile în care repunerea în situația anterioară nu a fost timbrată la valoarea pretențiilor;
- contractul de producere - multiplicare a fost încheiat în mod valabil, negocierea s-a realizat de către reprezentantul legal al societății reclamante, d-na M.M. fiind emisă factura din 4 decembrie 2002, factură necontestată de către reclamantă.
Recursul este fondat pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu nesocotirea legii, pentru considerentele ce urmează:
1. Prealabil examinării motivului de nelegalitate reținut, sub aspectul soluției adoptate pe fondul cererii, Curtea constată, că excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa semnăturii, este nefondată.
Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., lipsa semnăturii se poate împlini tot în cursul judecății, iar prin petita aflată la dosar fond reclamanta prin semnătura administratorului unic a complinit această lipsă.
2. Hotărârea a fost dată cu nerespectarea regulilor speciale consacrate de C. com., privind încheierea și executarea contractelor comerciale, art. 35 - 36 C. com. și a celor care reglementează materia probațiunii în litigiile comerciale art. 46 - 57 C. com.
2.1 Principiul libertății contractuale în raporturile dintre comercianți, au drept consecință încheierea valabilă a oricărui contract, în sens de operațiune juridică (negațium) prin simplu acord de voință, indiferent de forma de manifestare a acesteia, esențială fiind existența și concordanța manifestări lor de voință.
2.2 Totodată, art. 46 și urm. C. com. instituie libertatea probelor în dovedirea drepturilor și obligațiilor izvorâte din contractele comerciale.
3. în speță, instanța nu a acordat semnificația juridică cuvenită, situației de fapt, astfel cum a fost reținută, în sensul că urmare negocierilor și conduitei celor două părți, contractul ca operațiune juridică s-a încheiat verbal, forma scrisă, însă, în discuție, având numai valoare de "instrumentum", fără să afecteze valabilitatea contractului încheiat la momentul la care oferta și acceptarea au devenit concordante.
4. Propunerea reclamantei făcută pârâtei de procesare a cantității de 23.350 kg porumb știuleți, urmată de livrarea acestei cantități însoțită de trei avize de expediție semnifică o ofertă precisă fermă, fără echivoc de natură să o angajeze juridic.
Pârâta - recurentă acceptă oferta, semnează de primirea mărfii, moment în care contractul se consideră încheiat.
5. Factura fiscală din 4 decembrie 2002 emisă de către reclamantă în calitate de furnizor și acceptată la plată de către pârâtă face dovada unui contract deja încheiat, ale cărui clauze fundamentale au fost stabilite.
6. Prin urmare, contractul între părți, s-a încheiat în forma simplificată în octombrie 2002, existența sau inexistența formei scrise (instrumentum) nefiind de natură să afecteze valabilitatea contractului convenit verbal și valabil de părți, contract care, dealtfel, a fost și executat după primirea cantității de știuleți prin procesarea lor, așa cum atestă corespondența dintre părți.
7. Motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. vizând repunerea părților în situația anterioară, nu va mai fi analizat, având în vedere cele constatate de înalta Curte privind valabilitatea contractului încheiat de părți, și care fac de prisos examinarea repunerii în situația anterioară.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. 314 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul a modificat decizia atacată, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței nr. 596 din 28 martie 2004 a Tribunalului Buzău pe care a schimbat-o în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 614/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 560/2006. Comercial → |
|---|
