ICCJ. Decizia nr. 716/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Mehedinți, secția comercială, reclamanta H.E. l-a chemat în judecată pe M.S.D. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se dispună revocarea pârâtului din calitatea de administrator al SC E.P. SRL Orșova. La rândul său pârâtul M.S.D. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat dizolvarea societății invocând în susținerea acesteia existența unor neînțelegeri grave între asociați de natură să împiedice funcționarea societății.
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 522/2004 a respins cererea principală, cu motivarea că revocarea administratorului, potrivit art. 189 din Legea nr. 31/1990 este un atribut al adunării asociaților. Prin aceeași sentință s-a admis cererea reconvențională și s-a dispus dizolvarea societății SC E.P. SRL Orșova, întrucât pe baza probelor administrate instanța de fond a stabilit că nu mai există affectio societatis pentru continuarea activității societății datorită neînțelegerilor grave existente între asociați.
Sentința nr. 522 pronunțată la data de 11 octombrie 2004 de Tribunalul Mehedinți, secția comercială a fost anulată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 48 din 16 februarie 2005, iar în rejudecarea fondului Curtea a pronunțat decizia nr. 193 din 1 iunie 2005, prin care a respins acțiunea principală în considerarea dispozițiilor art. 194 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 31/1990, în sensul că adunarea asociaților are atribuția să-i desemneze și să-i revoce pe administratorii societății, iar în ce privește cererea reconvențională prin care s-a solicitat dizolvarea pentru grave neînțelegeri, instanța de apel a dispus disjungerea apreciind că aceasta nu este în stare de judecată.
împotriva deciziei nr. 244/2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs, reclamanta H.E. în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea cererii principale care a avut ca obiect revocarea pârâtului din calitatea de administrator și respingerea cererii reconvenționale prin care s-a solicitat dizolvarea societății.
în esență, recurenta a susținut că Legea nr. 31/1990 nu permite dar nici nu exclude posibilitatea ca instanța să pronunțe revocarea administratorului. în continuare, cu privire la cererea principală recurenta a expus situația de fapt pentru a demonstra care sunt motivele care au determinat-o să solicite înlăturarea pârâtului din această calitate pe motivul că acesta în dubla sa calitate de asociat și administrator a adus prejudicii societății și a formulat cu rea-credință plângeri penale împotriva sa. Recurenta a reluat istoricul litigiului în legătură cu neînțelegerile care au dus la închiderea societății datorită administrării abuzive exercitate de intimatul pârât. în fine, recurenta s-a referit și la alte litigii, prin care intimatul a fost obligat să-i pună la dispoziție actele contabile, sentința nefiind executată nici până la data formulării recursului.
înalta Curte, din expunerea succintă a susținerilor recurentei, a constatat că cererea de recurs nesocotește prevederile art. 3021C. proc. civ., cât și prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ., prin care se instituie cerințele pe care trebuie să le îndeplinească această cale de atac atât sub aspect formal cât și sub aspectul motivelor care pot fi invocate pentru a se obține modificarea sau casarea unei hotărâri.
în acest context al cerințelor legale, pentru promovarea recursului, în conformitate cu art. 137 raportat la art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Curtea a luat în examinare excepția prevăzută de art. 3021pct. 2 C. proc. civ. și a reținut:
Potrivit dispozițiilor din Titlul V cap. I C. proc. civ., recursul constituie mijlocul procedural prin care se solicită concursul instanței în vederea reformării unei hotărâri, urmărindu-se în principiu înlăturarea efectelor hotărârilor pronunțate în condițiile celor 9 cazuri de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Spre deosebire de reglementările anterioare, în sistemul codului de procedură civilă, în care recursul este conceput ca o cale de atac extraordinară, părțile în litigiu își pot apăra drepturile lor subiective, cu condiția ca cererea să îndeplinească cerințele legale sub toate aspectele.
Din examinarea cererii de recurs se poate observa că recursul nu conține motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor în conformitate cu cerințele articolului mai sus menționat. Se mai constată că la cererea de recurs nu a fost atașată dovada achitării taxei de timbru în contul indicat prin citația comunicată părții. întrucât examinarea îndeplinirii cerințelor legii timbrului primează față de celelalte motive care sunt menționate la lit. b) - d) ale art. 3021C. proc. civ., înalta Curte s-a oprit asupra excepției privind obligația de a timbra recursul care este stabilită sub sancțiunea anulării cererii de Legea nr. 146/1997 și în acord cu aceste dispoziții de art. 3021pct. 2 C. proc. civ., prin care se stabilește obligația de a se atașa la cererea de recurs, dovada de plată a taxei judiciare de timbru.
Pentru a se considera că obligația prevăzută de art. 3021pct. 2 C. proc. civ. a fost îndeplinită, dovada trebuie să cuprindă, pe de o parte, suma legal stabilită conform art. 11 din Legea nr. 146/1997 modificată, iar pe de altă parte, plata trebuie să fie efectuată în contul indicat de instanță. în speță, cea de-a doua cerință nu a fost respectată așa încât recursul a fost anulat potrivit dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 997/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1010/2006. Comercial → |
|---|
