ICCJ. Decizia nr. 761/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 3245/1999, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială a fost admisă acțiunea reclamantei SC R. SA București, împotriva pârâtei B. București (ulterior B.C.R. în prezent A.V.A.S. București), ca urmare pârâta a fost obligată la plata sumei de 30.234.000 dolari S.U.A.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că temeiul obligării pârâtei la plata sumei de mai sus îl constituie neîndeplinirea, din culpă proprie de către B. a mandatului încredințat în puterea legii, H.G. nr. 219 din 6 februarie 1999 cu aranjamentul bancar ulterior, de a urmări recuperarea la termenele stipulate contractual a debitelor părții irakiene față de SC R. SA București.
Această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 5944 din 25 octombrie 2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială.
Ulterior, prin acțiunea ce a format obiectul dosarului, reclamanta SC R. SA București a acționat în judecată pe pârâta B.C.R. pentru plata sumei de 18.442.740 dolari S.U.A. la cursul în lei din ziua plății, reprezentând dobânda legală aferentă creanței de 30.324.000 dolari S.U.A., respectiv a folosului nerealizat, cu cheltuieli de judecată aferent.
Acțiunea reclamantei a fost admisă prin sentința nr. 11870 din 22 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reținându-se că pârâta datorează reclamantei despăgubiri, cuantificate de lege la nivelul dobânzii legale, pentru lipsa de folosință a sumei de 30.324.000 dolari S.U.A. în perioada indicată în cererea de chemare în judecată, 14 august 1991, 30 noiembrie 2001, în cuantumul prevăzut de lege, O.G. nr. 9/2000, de 6 % pe an.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel Craiova secția comercială, la care judecarea apelului a fost strămutată prin încheierea înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială nr. 4235/2005, prin decizia acestei instanțe nr. 325 din 22 noiembrie 2005, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre corectă.
împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta A.V.A.S. București a declarat recurs susținând în esență că:
- la pronunțarea hotărârii recurate instanța de apel a schimbat înțelesul vădit al actului dedus judecății, respectiv s-a pronunțat greșit respingând excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamatei, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.:
- în cea de a doua critică din recurs, pârâta a susținut că hotărârea recurată este lipsită de temei legal fiind rezultatul aplicării greșite a legii motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv pârâta nu datorează dobânzile cerute prin acțiune întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale.
Recursul pârâtei este nefondat.
în recursul său pârâta A.V.A.S. București a motivat că termenul de prescripție al acțiunii în repararea pagubei reclamantei sub forma beneficiului nerealizat a început să curgă de la data pronunțării deciziei nr. 2197 din 6 octombrie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială, prin care s-a confirmat soluția Tribunalului București, secția comercială nr. 3245/1999 de obligarea a B. la plata sumei de 30.234.000 dolari S.U.A. Această sumă nu a fost preluată la datoria publică a creditelor neperformante ale SC R. SA București pe relația Irak, nefiind inclusă în reglementarea aprobată prin H.G. nr. 219 din 16 februarie 1990, așa încât acțiunea reclamantei, promovată la 18 martie 2004, era deja prescrisă în raport de prevederile art. 8 din decretul nr. 167/1958.
Acest motiv de recurs a fost analizat și în decizia recurată ocazie cu care instanța de apel a reținut corect că nu de la data pronunțării deciziei nr. 2197 din 6 octombrie 1999 a Curții de Apel București, secția comercială începe să curgă cursul prescripției, deoarece această hotărâre a fost desființată prin decizia nr. 3939/2001 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, în urma recursului declarat de pârâtă și prin urmare abia la data de 25 octombrie 2001 când s-a soluționat cererea de revizuire a reclamantei, aceasta a putut cunoaște întinderea pagubei suferite și autorul care i-a pricinuit-o.
Prin decizia nr. 5944 din 25 octombrie 2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, s-a stabilit că temeiul răspunderii pârâtei îl constituie răspunderea civilă delictuală reglementată de prevederile art. 998 și 999 C. civ., constând din neîndeplinirea din culpă proprie de către pârâtă a mandatului încredințat prin puterea legii, acordul financiar încheiat la 1 februarie 1990 între G.R. și G.R.I., de a urmări încasarea debitelor părții irakiene față de reclamantă.
Cum din prevederile art. 14 ale decretului nr. 167/1958 aplicate situației de fapt, prescripția nu curge, cât timp socotelile nu au fost date și aprobate, susținerea recurentei potrivit cu care instanța de apel s-a pronunțat greșit respingând excepția prescripției dreptului material la acțiune este nefondată și se va respinge.
Nici critica din recurs vizând fondul cauzei nu este întemeiată.
în considerentele deciziei Curții Supreme de Justiție, secția comercială nr. 5944/2001 s-a stabilit irevocabil, cum s-a precizat mai sus, că natura juridică a răspunderii pârâtei este răspunderea civilă delictuală, acest tip de răspundere implicând aplicarea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat ce privește atât paguba efectiv produsă cât și beneficiul nerealizat, principiu care nu se subordonează prevederilor art. 43 C. com.
în ce privește beneficiul nerealizat cuantumul acestuia a fost corect stabilit ținându-se seama de concluziile raportului de expertiză contabilă efectuată la cererea celor două părți în proces în dosarul Curții de apel București, secția a V-a comercială, prin aplicarea procentului de 6 % pe an asupra sumei de 30.234.000 dolari S.U.A.
Susținerea pârâtei din recurs potrivit cu care pârâta nu datorează dobânzi întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale nu este întemeiată.
Răspunderea civilă delictuală este o sancțiune specifică dreptului civil aplicabilă pentru săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, este așadar o sancțiune civilă, cu caracter reparator; în prezenta cauză stabilindu-se irevocabil că societatea reclamantă a fost prejudiciată de prin lipsa de diligență a pârâtei în recuperarea integrală a debitelor sale de la autoritatea irakiană. Sub acest aspect, răspunderea civilă delictuală se constituie ca un mijloc de apărare a drepturilor patrimoniale ale reclamantei și cum prin sentința nr. 3245/1999 a Tribunalului București, secția civilă, s-a stabilit definitiv și irevocabil că banca pârâtă, în prezent A.V.A.S., a cauzat reclamantei o pagubă efectivă, cererea reclamantei privind recuperarea folosului nerealizat, respectiv a dobânzii, ca accesoriu al acesteia, în mod corect a fost admisă de instanța de fond și menținută prin decizia nr. 325 din 22 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială.
în aceste împrejurări, recursul pârâtei apare ca nefondat și coroborând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu cele ale art. 274 alin. (1) și (3) C. proc. civ. s-a respins recursul pârâtei ca nefondat și a obligat pârâta la plata de cheltuieli de judecată.
| ← Contract de cesiune de creanţă. Cerere de încuviinţare a... | ICCJ. Decizia nr. 722/2006. Comercial → |
|---|
