ICCJ. Decizia nr. 232/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 232/2007
Dosar nr. 6169/1/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 25 noiembrie 2004, reclamanta SC A. SA Piteşti, devenită SC O.A. SA şi apoi SC O. SA, cheamă în judecată pe pârâta SC H.I. SRL Iaşi solicitând instanţei să oblige pe pârâtă la plata sumei de 25.801,55 Euro cu titlu de despăgubiri ca urmare a avarierii autotractorului pârâtei în Italia de către un autovehicul german, a sumei de 317.538.385 lei dobândă legală de la data scadenţei 26 iulie 2002 până la 30 iunie 2004, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că la data de 24 aprilie 2002 autotractorul posesiunea pârâtei, asigurat tip „buchet" C. la reclamantă, a fost avariat în Italia din vina exclusivă a unui conducător auto de autocamion înmatriculat în Germania, asigurat de răspundere civilă în sistem „Carte verde" la societatea de asigurări B.V. AG Allianz, eveniment în urma căruia reclamanta a despăgubit pe pârâta asigurată plătind, la cererea şi insistenţele acesteia, suma de 25.801,55 Euro în Italia pentru repararea autotractorului, respectiv 7.033 Euro lui F.B. SNC şi 18.767 Euro lui F.L. SNC care s-au ocupat de repararea autotractorului avariat al pârâtei, care, valorificând dispoziţiile convenţiei tip Carte Verde, s-a adresat atât B.N.I.A. cât şi corespondentului din Italia al asigurătorului german A., solicitând repararea daunei, obţinând suma de 38.963,15 Euro inclusiv suma reprezentând regresul C. al reclamantei – asigurător, aceasta pentru că pârâta nu declarase la prezentarea pretenţiilor sale civile, prin avocat, că fusese deja despăgubită de către reclamantă în temeiul asigurării C. cu suma de 25.801,55 Euro, reclamanta prezentând societăţii A., anterior, toate documentele necesare pentru regresul C.; mai mult, arată reclamanta, a plătit pârâtei în plus şi suma de 24.170,61 Euro cu titlu de daune interese la care a fost obligată prin hotărâre judecătorească, deşi contractul de asigurare nu prevedea aceste daune, pârâta încălcând obligaţiile contractuale prin neconservarea dreptului de regres al reclamantei împotriva celor vinovaţi de producerea daunei şi chiar împiedicarea realizării acestuia prin nedeclararea, la prezentarea pretenţiilor civile la SC A., că fusese deja despăgubită de reclamantă cu suma de 25.881,55 Euro.
Prin sentinţa civilă nr. 253/ E din 5 mai 2005 Tribunalul Iaşi, secţia comercială, respinge acţiunea reclamantei, cu 100.000.000 lei cheltuieli de judecată în sarcina acesteia, reţinând că deşi suma virată direct în contul pârâtei – asigurat, de către societatea de asigurări A. includea şi suma de 25.801,55 Euro ce reprezintă regresul C. al reclamantei, reclamanta nu a efectuat nici o plată în mod direct pârâtei pentru despăgubirea rezultată din contractul de asigurare, nefiind deci îndreptăţită la a cere această sumă de la pârâtă care este debitoare faţă de societatea de asigurare italiană A. pentru suma încasată în plus, societate cu care reclamanta nu are nici un raport juridic spre a se putea subroga una în dreptul celeilalte; mai reţine instanţa de fond că, întrucât pârâta a făcut plata reparaţiilor autotractorului celor două societăţi italiene, iar reclamanta nu a făcut acţiune în regres împotriva asiguratorului german la care era asigurat conducătorul autovehiculului vinovat de producerea evenimentului asigurat deoarece pârâta încasase deja daunele respective la data de 21 martie 2003, dată cunoscută reclamantei, pârâta nu poate fi obligată la cuantumul despăgubirilor pretinse de reclamantă şi, deci, nici la dobânzile legale aferente, nefiind îndeplinite cerinţele dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 136/1995.
Prin Decizia nr. 7 din 23 ianuarie 2006, Curtea de Apel Iaşi, secţia comercială, respinge apelul reclamantei împotriva sentinţei instanţei de fond, cu 10.000 lei (RON) cheltuieli de judecată în sarcina apelantei, reţinând că deşi intimatei pârâte i s-a virat de către societăţile de asigurare A. şi A.S. Spa. suma de 38.963,15 Euro din care 25.801,55 Euro reprezintă daune materiale, apelanta reclamantă nu este îndreptăţită să ceară această sumă intimatei pârâte care este debitoare faţă de societatea de asigurări A., între apelantă şi societatea de asigurări italiană menţionată neexistând un raport juridic pentru a se putea subroga în drepturile acesteia şi a promova o acţiune împotriva pârâtei intimate.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului său formulat împotriva sentinţei instanţei de fond pe care să o modifice în sensul admiterii acţiunii sale, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
În susţinerea recursului său recurenta reproşează instanţei de apel greşita aplicare a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) şi (2) şi ale art. 27 din Legea nr. 136/1995 precum şi ale art. 969, 998 - 999 şi 1096 C. civ., instanţa neaplicând corect instituţia subrogării, cu specificitatea acesteia în materia asigurărilor, prevăzută de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 136/1995 şi nereţinând că, în acord cu practica asigurărilor, recurenta în calitate de asigurător a achitat intimatei asigurate suma cuvenită de 25.801,55 Euro reprezentând contravaloarea reparaţiilor autotractorului asigurat C., sumă pe care, la insistenţele pârâtei intimatei, a achitat-o direct celor ce au efectuat reparaţiile; recurenta critică instanţa de apel şi pentru a nu fi aplicat dispoziţiile art. 22 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 când a ignorat că intimata pârâtă a prejudiciat pe recurenta – asigurător prin încasarea contravalorii reparaţiilor autotractorului şi de la asigurătorul german, prin reprezentanţa acestuia din Italia, şi prin declaraţia făcută prin mandatar împuternicit cu procură specială că renunţă la orice drept de acţiune de regres împotriva societăţii italiene, asigurător, de Carte Verde A.S. Spa. şi a tuturor persoanelor responsabile pentru accidentul din data de 24 aprilie 2002, încălcând astfel obligaţia de a conserva dreptul de regres al asigurătorului prevăzut atât de art. 68 lit. h) din Regulamentul privind asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt, cât şi de pct. 126 din condiţiile de asigurare C.
Recurenta reproşează instanţei de apel că a ignorat că intimata pârâtă a încasat aceeaşi sumă de 27.801,55 Euro de două ori, fiind întrunite astfel condiţiile unei îmbogăţiri fără justă cauză, precum şi că, neînţelegând natura raportului juridic dedus judecăţii, inversând calitatea participanţilor la derularea raporturilor internaţionale implicate de asigurare şi neînţelegând mecanismul fraudei folosite de pârâtă, a pronunţat o hotărâre cu interpretarea greşită a raportului juridic dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, hotărârea fiind şi laconic motivată şi fără legătură cu obiectul real al cauzei deduse judecăţii.
Recursul este fondat.
Din actele dosarului rezultă că pârâta intimată a recunoscut că la cererea sa recurenta asigurător a achitat societăţilor care au reparat autovehiculului asigurat C. avariat, dar şi că în baza dosarului de daună transmis către S.C. Allianz Subalpina Spa. Torino a fost dezdăunat de asigurătorul german la care era asigurat cu asigurare Carte Verde conducătorul autovehiculului vinovat de avariere.
În temeiul dispoziţiilor paragrafului 68 lit. h) din Regulamentul privind asigurarea facultativă a autovehiculelor pentru avarii şi furt al recurentei „asiguratorul este ţinut să conserve dreptul de regres al asigurătorului împotriva celor vinovaţi de producerea sau agravarea daunei, atât înainte, cât şi după plata despăgubirii", iar potrivit paragrafului 125 din acelaşi document „asiguratul răspunde de prejudiciile aduse asigurătorului prin acte care ar împiedica realizarea" acestui drept de regres şi, conform art. 124, „în limita despăgubirilor plătite, asigurătorul este subrogat în toate drepturile asiguratului contra celor răspunzători de producerea pagubei", dispoziţiile evocate fiind cunoscute intimatei asigurate în baza contractului nr. 0003454/2002 încheiat cu recurenta asigurător.
Dispoziţiile evocate preiau prevederile art. 22 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 136/1995, lege care, în art. 27 alin. (2), prevede, în acord cu principiile specifice instituţiei asigurării C., că „despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea".
Faţă de dispoziţiile evocate se constată că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a acestora când a ignorat că asiguratul, pârâta intimată, nu era îndreptăţit să încaseze contravaloarea reparaţiilor autovehiculului avariat atât de la asigurătorul C., recurenta în speţă, cât şi de la asigurătorul de răspundere civilă Carte Verde al autorului accidentului care a produs avaria.
Greşit a stabilit instanţa de apel, cu ignorarea specificităţii raporturilor decurgând din orice contract de asigurare de bunuri, că recurenta asigurător nu se putea îndrepta cu acţiune în regres împotriva societăţii germane de asigurare, asigurător al autorului accidentului, pentru recuperarea de la aceasta a sumei plătite de ea cu titlu de contravaloare a reparaţiilor impuse de avaria cauzată la autovehiculul avariat al intimatei pârâte, sub motiv că nu ar avea un raport obligaţional încheiat cu menţionata societate străină de asigurare sau cu societatea corespondentă a acesteia din Italia.
Se constată astfel că Decizia recurată este rezultatul unei greşite aplicări a Legii nr. 136/1995 în principal, dar şi a art. 992 C. civ., instanţa de apel neexaminând cererea reclamantei apelante şi sub aspectul îmbogăţirii fără cauză a pârâtei, invocată şi în apel, şi nici sub aspectul culpei intimatei pentru neconservarea dreptului de regres al reclamantei asigurator, deşi, pe de o parte pârâta intimată a încasat necuvenit de două ori suma de 25.801,55 Euro reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculului avariat, o dată de la reclamantă şi o dată de la asigurătorul german, iar pe de altă parte a declarat prin împuternicitul său că nu mai pretinde nimic de la asiguratul de răspundere civilă Carte Verde şi nici de la alţi coobligaţi, respectiv de la asigurătorii străini, şi că renunţă la orice acţiune, împiedicând astfel promovarea acţiunii în regres de către reclamanta asigurator împotriva societăţii germane de asigurări.
Se constată, de asemenea, că Decizia recurată nu conţine nici motivarea respingerii motivelor de apel formulate de reclamanta apelantă.
Astfel fiind, criticile recurentei fiind întemeiate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis şi, pe cale de consecinţă, Decizia recurată urmează a fi modificată în sensul admiterii apelului aceleiaşi părţi împotriva sentinţei instanţei de fond care urmează a fi schimbată în tot în sensul că acţiunea reclamantei urmează a fi admisă şi pârâta urmează a fi obligată la plata sumei de 25.801,55 Euro cu titlu de despăgubiri, în echivalent în lei la data plăţii; suma fiind în mod culpabil reţinută de pârâtă aceasta va fi obligată şi la plata dobânzii legale de 31.753,84 lei calculată de la 26 iulie 2002 până la 30 iunie 2004.
Cu aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pârâta intimată urmează a fi obligată să plătească recurentei reclamante suma de 7.814,71 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC O. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 7 din 23 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că admite apelul aceleeaşi părţi.
Schimbă în tot sentinţa civilă nr. 253/ E din 5 mai 2005 a Tribunalului Iaşi, în sensul că admite acţiunea reclamantei SC O. SA Bucureşti şi obligă pârâta SC H.I. SRL Iaşi la 25.801,55 Euro cu titlu de despăgubiri echivalentul în lei din ziua plăţii şi la 31.753,84 lei dobânda legală de la 26 iulie 2002 până la 30 iunie 2004.
Obligă pârâta SC H.I. SRL Iaşi la plata sumei de 7.814,71 lei cheltuieli de judecată către reclamanta SC O. SA Bucureşti pentru toate fazele procesuale.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 292/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 384/2007. Comercial → |
|---|
