ICCJ. Decizia nr. 233/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 233/2007
Dosar nr. 9574/1/2006
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 122 din 9 mai 2006 pronunţată în dosar nr. 2835/2006 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-au respins excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii cererii de revizuire invocate de intimata SC P. SA Băicoi şi s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta SC D.U. SRL Băicoi împotriva deciziei nr. 484 din 28 iunie 2004 pronunţată în dosar nr. 4064/2004 al Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin Decizia a cărei revizuire s-a solicitat a fost admis apelul declarat de reclamanta SC P. SA Băicoi, schimbată în parte sentinţa civilă nr. 729/2004 a Judecătoriei Câmpina, cu consecinţa admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei SC D.U. la plata sumei de 2.237,76 dolari S.U.A. în echivalentul în lei din ziua plăţii, reprezentând chiria aferentă perioadei decembrie 2000 – noiembrie 2003 şi a penalităţilor de întârziere în sumă de 6.264,75 dolari S.U.A., în echivalentul în lei de la data plăţii, cu 55.183.500 lei cheltuieli de judecată.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire a fost respinsă, în considerarea faptului, că deşi Decizia nr. 484 din 28 iunie 2004, a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, iar conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire poate fi formulată şi împotriva unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel, fără ca o astfel de cerere să fie calificat drept un recurs la recurs.
De asemenea excepţia tardivităţii cererii de revizuire a fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că revizuienta a făcut dovada faptului că a luat cunoştinţă despre existenţa contractului de concesiune invocat drept act nou, doar în luna martie 2006, când a formulat şi cererea de revizuire.
În privinţa fondului, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 322 alin. (5) C. proc. civ., deoarece actul nou invocat, respectiv contractul de concesiune nr. 1823 din 2 decembrie 1995 a fost semnat în calitate de concesionar de către revizuientă, care a şi primit la acea dată un exemplar, astfel încât nu se poate susţine că înscrisul a fost reţinut de partea potrivnică şi nu a putut fi prezentat pe parcursul procesului dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.
În aceeaşi ordine de idei, faptul că acest document s-a aflat în posesia unei persoane care avea un contract de colaborare cu revizuienta nu constituie un motiv care să se încadreze în dispoziţiile textului anterior invocat pentru a justifica cererea de revizuire.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuienta, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 322 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În mod concret recurenta invocă faptul că Decizia nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, fiind prin urmare nesocotite dispoziţiile art. 261 C. proc. civ.
Prin cel de al doilea motiv de recurs, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta critică hotărârea sub aspectul interpretării greşite a contractului de vânzare cumpărare şi a celui de concesiune pe care partea potrivnică nu l-a prezentat în instanţă, folosind un alt contract care devenise nul prin voinţa părţilor.
Ultima critică vizează soluţionarea greşită a cauzei, în condiţiile în care revizuienta a fost obligată la plata chiriei restante şi a penalităţilor de întârziere, în lipsa existenţei unui contract pentru teren.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor invocate, prevăzute de art. 322 alin. (5) C. proc. civ., Curtea constată că aceasta este neîntemeiată respingând-o ca atare.
Astfel, cererea de revizuire întemeiată în drept pe dispoziţiile legale anterior invocate este admisibilă „dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor".
Or, în speţă, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel, contractul de concesiune nr. 1823 din 2 decembrie 1995 invocat de revizuientă ca fiind actul nou reţinut de partea potrivnică, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de norma legală citată, în condiţiile în care acest contract a fost semnat de revizuientă, în calitate de parte contractantă, care a şi primit un exemplar cu ocazia încheierii convenţiei.
De altfel, instanţa, analizând punctual condiţiile cerute de dispoziţiile art. 322 alin. (5) C. proc. civ., a ajuns la concluzia corectă şi argumentată în fapt şi în drept, că cererea de revizuire nu este întemeiată, pentru că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulativ prevăzute de lege în acest sens.
Din această perspectivă, rezultă şi netemeinicia criticilor formulate în recurs şi întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ.
În privinţa ultimului motiv de recurs, curtea constată că această critică vizează de fapt modul de soluţionare al fondului drepturilor litigioase, soluţionat irevocabil prin Decizia nr. 2879/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a respins recursul declarat de revizuienta de azi împotriva deciziei nr. 484 din 28 iunie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, prin urmare, excede cadrul procesual determinat de încadrarea cererii de revizuire în dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., astfel încât nici această critică nu poate fi primită.
În concluzie, reţinând că instanţa a analizat în mod riguros cererea de revizuire în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pronunţând o hotărâre legală, aceasta va fi menţinută ca atare, ca efect al respingerii recursului ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274 C. proc. civ., revizuienta va fi obligată şi la plata cheltuielilor de judecată către intimată în sumă de 350 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuienta SC D.U. SRL Băicoi, jud. Prahova împotriva deciziei nr. 122 din 9 mai 2006 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă revizuienta SC D.U. SRL Băicoi la 350 lei cheltuieli de judecată către intimata SC P. SA Băicoi, jud. Prahova.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 235/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 260/2007. Comercial → |
|---|
