ICCJ. Decizia nr. 2837/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2837/2007
Dosar nr. 2023/2/2005
Şedinţa publică din 28 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 13903 din 31 iulie 2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC T.J.F. T.G. SRL a chemat în judecată pârâta S.A.A.F. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 699.355.450 lei reprezentând penalităţi de întârziere, rezultate în urma expertizei contabile.
Prin sentinţa comercială nr. 5543 din 29 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC T.J.F. T.G. SRL cu sediul comercial în localitatea Măgurele şi sediul social în Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta S.A.A.F. SA BUCUREŞTI.
Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut că pârâta a făcut dovada achitării sumei la a cărei plată a fost somată prin sentinţa comercială nr. 5616 din 19 aprilie 2002 (O.P. nr. 452 din 25 iulie 2002) şi că facturile pentru care s-au solicitat penalităţile de întârziere se regăsesc în situaţia facturilor ce au fost depuse în dosarul 1467/2002, fiind luate în considerare la pronunţarea sentinţei nr. 5616 din 19 aprilie 2002 (prima fiind emisă la data de 31 iulie 2000, iar ultima la data de 2 martie 2001). În mod corect instanţa care a pronunţat ordonanţa purtând somaţia de plată a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de acordare a contravalorii lucrărilor şi implicit a penalităţilor până la plata care deja a avut loc, aceasta regăsindu-se în penalităţile deja acordate.
Tribunalul mai reţine că reclamanta susţine, în esenţă, protocoalele de compensare încheiate cu pârâta, la data de 1 martie 2001 şi 7 martie 2001, au fost perfectate doar pentru sumele din facturi, nu şi pentru penalităţile de întârziere.
Verificând calculul făcut de pârâtă în dosarul nr. 1467/2002 şi validat de instanţa ce a soluţionat cererea de emitere a somaţiei de plată, tribunalul apreciază că acesta este corect, astfel încât cererea creditoarei (reclamanta) formulate pe calea dreptului comun, pentru obligarea pârâtei la plata unor sume ce au fost solicitate şi pe calea somaţiei de plată, fără însă a fi acordate, nu este întemeiată.
Prin Decizia comercială nr. 313 din 23 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul formulat de apelanta SC T.J.F. T.G. SRL cu sediul în comuna Măgurele împotriva sentinţei civile nr. 5543 din 29 aprilie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 13903/2003, în contradictoriu cu intimata S.A.A.F. SA BUCUREŞTI.
Schimbă în tot sentinţa apelată şi pe fond admite în parte acţiunea precizată.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 357.702.857 lei (ROL) penalităţi de întârziere pentru perioada 31 iulie 2000 – 22 ianuarie 2001.
Obligă pârâta-intimată la plata sumei de 72.626.214 lei (ROL) cheltuieli de judecată către apelanta-reclamantă în fond şi în apel.
Instanţa de apel a reţinut că expertiza contabilă efectuată a concluzionat că pentru perioada 31 iulie 2000 – 22 ianuarie 2001 care face obiectul litigiului, penalizările de întârziere datorate de intimată pentru cele 25 de facturi totalizează suma de 357.702.857 lei (ROL), acestea fiind calculate în baza documentelor privind plata obligaţiilor, documente puse la dispoziţie chiar de intimată, expertiza nefiind contestată pe acest aspect de către intimată.
Prin raportul de expertiză contabilă, s-a reţinut că pentru debitul aferent celor 68 de facturi aferente perioadei 22 martie 2000 – 23 noiembrie 2001, intimata a achitat cu 500.000.000 lei (ROL) mai mult, opinia sa faţă de obiecţiunile intimatei fiind că se poate opera o compensare între cele două sume, opinie ce nu a fost primită de instanţă, nefiind posibilă compensarea în această fază procesuală şi în lipsa unei cereri reconvenţionale formulată de intimată în faţa instanţei de fond.
Prin recursul declarat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâta S.A.A.F. SA BUCUREŞTI a precizat că Decizia comercială nr. 313 din 23 mai 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 2023/2/2005 este netemeinică şi nelegală.
Se susţine că instanţa a făcut o greşită aplicare a textelor legale apreciind ca nefiind posibilă compensarea în această fază procesuală.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivul invocat, de înscrisurile dosarului şi de dispoziţiile incidente, constată că situaţia expusă nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă, expertiza contabilă efectuată a calculat penalizările de întârziere pe baza documentelor privind plata obligaţiilor, documente ce au fost puse la dispoziţia expertului chiar de intimată şi care nu a fost contestată de către aceasta.
Intimata nu a formulat cerere reconvenţională în faţa instanţei de fond şi nici nu a solicitat compensaţia legală astfel cum prevăd dispoziţiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâta S.A.A.F. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 313 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta S.A.A.F. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei comerciale nr. 313 din 23 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2839/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 207/2007. Comercial → |
|---|
