ICCJ. Decizia nr. 207/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 207/2007
Dosar nr. 4532/36/2006
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2007
Asupra cererii de recurs de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentinţa nr. 62/ COM din Camera de Consiliu, de la 26 octombrie 2006, a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA CONSTANŢA şi C.L. şi chemaţii în garanţie Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti şi A.V.A.S. Bucureşti în favoarea Judecătoriei Mangalia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere că, prin sentinţa civilă nr. 2116 din 06 decembrie 2005, Judecătoria Mangalia a admis excepţia lipsei competenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa cu motivarea că pârâta este o societate comercială care, prin raportare la dispoziţiile art. 7 C. com., are calitatea de comerciant, iar obligaţia de a vinde locuinţele din patrimoniul său către reclamant are, ca efect al prezumţiei de comercialitate reglementate de art. 4 C. com., natura unui fapt de comerţ subiectiv şi atrage incidenţa jurisdicţiei comerciale conform art. 56 şi 893 C. com.
Tribunalul Constanţa, urmare declinării, prin sentinţa civilă nr. 4251/ COM din 07 iulie 2006, a admis excepţia lipsei competenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia apreciind că prezumţia de comercialitate, instituită de art. 4 C. com., a fost răsturnată, întrucât obligaţia de a vinde are ca izvor o normă de justiţie socială, legitimă din punct de vedere social, economic şi moral (Legea nr. 85/1992), iar obligaţia este esenţialmente civilă, derivând dintr-o activitate străină comerţului tocmai datorită absenţei elementului speculativ al operaţiunii.
Curtea de Apel Constanţa a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia deoarece vânzarea comercială nu poate avea ca obiect bunuri imobile, iar art. 4 C. com., stabileşte că se socotesc drept fapte de comerţ şi alte contracte sau obligaţiuni, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuşi actul. Prezumţia de comercialitate este înlăturată în cauză deoarece bunul supus vânzării, natura vânzării, părţile care participă la actul juridic, scopul social urmărit, ca şi reglementările legale în temeiul cărora se efectuează vânzarea, demonstrează natura eminamente civilă a cauzei.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a formulat recurs pârâta.
Recurenta a invocat art. 304 pct. 3 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi constatând caracterul comercial al cauzei, trimiterea acesteia la Tribunalul Constanţa, secţia comercială.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamantul nu mai are un contract valabil de închiriere, că realităţile economice s-au schimbat fundamental faţă de epoca iniţială şi, deşi vânzare este de regulă civilă, în speţă este vorba despre o vindere comercială datorită calităţii de comerciant a vânzătorului, apartenenţei locuinţei la patrimoniul societăţii comerciale, obiectului de activitate, servicii de cazare, calitatea de terţ a reclamantului care nu a fost niciodată în raporturi de serviciu cu societatea.
Înalta Curte, răspunzând printr-un considerent comun tuturor argumentelor invocate de către recurent, va respinge recursul ca nefondat.
Împrejurarea că vânzătoarea este o societate comercială, nu înseamnă că toate actele juridice încheiate de un comerciant sunt numai acte comerciale. O persoană juridică, o societate comercială, pe durata ei de funcţionare, nu săvârşeşte numai acte sau fapte de comerţ, ci şi acte civile, administrative, de gestiune, etc. Din actul constitutiv al pârâtei nu rezultă că are în obiectul de activitate vânzarea-cumpărarea de imobile, deci comerţul cu imobile ca îndeletnicire permanentă, cu scop de a obţine profit. Vânzării din prezenta cauză, îi lipseşte elementul speculativ, singurul care ar putea determina jurisdicţia comercială. Bunul supus vânzării, determinarea prin lege a părţilor care participă la actul juridic, precum şi scopul social urmărit, înfrâng prezumţia relativă de comercialitate instituită de art. 4 C. com.
Vânzarea către o persoană fizică (având sau nu calitatea de salariat sau chiriaş al societăţii vânzătoare) a unui bun imobil din patrimoniul societăţii nu este act sau fapt de comerţ obiectiv, nefiind vorba despre o operaţiune de interpunere sau schimb ori despre operaţiuni care privesc organizarea şi desfăşurarea activităţii de producţie şi nici despre o opraţiune conexă sau accesorie unui act sau fapt de comerţ. În cauză nu suntem nici în prezenta unui act sau fapt de comerţ subiectiv sau mixt, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 4, 6 sau 56 C. com.
Pe de altă parte, includerea, de către legiuitor prin Legea nr. 11/1991 modificată prin Legea nr. 298/2001, a imobilelor în fondul de comerţ nu înseamnă că a determinat competenţa de soluţionare a eventualelor litigii în favoarea instanţelor comerciale. Numai dacă imobilele în cauză sunt afectate activităţii de comerţ, operaţiunile privitoare la acestea sunt comerciale. În spetă însă, imobilul nu este afectat comerţului, ci asigurării unui spaţiu locativ pentru angajaţii societăţii. Activităţile de cazare din obiectul de activitate al pârâtei se referă la cazarea clienţilor, a unor terţi, activitate hotelieră, cu scop de profit, spre deosebire de închirierea locuinţelor către salariaţi, activitate cu motivare socială. Aşadar actul juridic dedus judecăţii este civil, iar competenţa de soluţionarea a litigiului aparţine instanţei civile, în speţă Judecătoriei Mangalia, astfel cum a stabilit Curtea de Apel Constanţa.
Pentru toate cele reţinute, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA CONSTANŢA împotriva sentinţei nr. 62/ COM din Camera de Consiliu de la 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, recursul declarat de pârâta SC C. SA CONSTANŢA împotriva sentinţei nr. 62/ COM din Camera de Consiliu de la 26 octombrie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi 17 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2837/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3203/2007. Comercial → |
|---|
