ICCJ. Decizia nr. 2840/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2840/2007
Dosar nr. 27350/2/2005
Şedinţa publică din 28 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 noiembrie 2002, la Tribunalul Bucureşti, reclamanta A.P.A.P.S. BUCUREŞTI, a chemat în judecată pârâta A.S.A. C.F.R. G. Bucureşti solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 3.225.000.000 lei, reprezentând penalităţi de întârziere.
Ulterior, reclamanta şi-a majorat pretenţiile la 2.129.740.500 lei, pentru nerealizarea integrală a investiţiilor de protecţie a mediului cu scadenţa la 30 iunie 2001, conform clauzei 8.9.7 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Tribunalul, prin sentinţa comercială nr. 12004 pronunţată la 3 octombrie 2003, a admis în parte acţiunea, obligând pârâta la plata sumei de 482.245.398 lei penalităţi, pentru suma neinvestită pentru anul 2001 scadentă la 30 iunie 2001.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa, în raport de probele administrate, a reţinut că pârâta a realizat numai parţial investiţia asumată prin contract, cu termen la 30 iunie 2001 şi anume doar în valoare de 3.650.865.000 lei din suma prevăzută de 10.750.000.000 lei şi în sumă de 7.682.786.000 lei până la sfârşitul anului 2001.
Cum pârâta, nu a realizat toată investiţia, pentru suma nerealizată în cuantum de 1.607.484.660 lei se impune a fi obligată la penalităţi către reclamantă în procentul de 30 % stabilit prin contract, stabilit în sumă de 482.245.398 lei.
Apelul, prin care reclamanta, solicită schimbarea în parte a sentinţei, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii, a fost admis prin Decizia nr. 300 din 18 mai 2006, de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, schimbându-se sentinţa, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.
În susţinerea acestei decizii, Curtea a reţinut:
Prevederile clauzei 8.9.7 din contractul încheiat prevăd obligaţia pârâtei de a efectua o investiţie minimă de 24.560.000.000 lei, privind protecţia mediului, pe parcursul unei perioade de 2 ani, începând cu data de 30 iunie 2000.
În aceste condiţii din suma de 10.750.000.000 lei aferentă primului an cu scadenţa la 30 iunie 2001, suma necontestată de pârâta-intimată, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de investiţie pentru suma de 7.009.135.000 lei, în raport cu care aceasta datorează penalităţile de intârziere solicitate prin acţiune în cuantum de 2.129.740.500 lei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta, indicând ca temei legal, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, instanţa de apel, a apreciat greşit cuantumul investiţiilor de mediu cu termen scadent la 30 iunie 2001 şi pe cale de consecinţă diferenţă nerealizată, în raport de care s-au stabilit penalităţile.
Recurenta a mai invocat şi faptul că pentru termenul scadent la 30 iunie 2002, investiţiile de mediu au fost realizate în întregime, instanţa stabilind greşit starea de fapt.
Ulterior introducerii cererii de recurs, recurenta a invocat excepţia lucrului judecat în raport de prevederile art. 1201 C. civ., susţinând că reclamanta a solicitat obligarea sa la plata penalităţilor de întârziere pentru anul 2001 şi în dosarul nr. 3607/2005 al Tribunalului Bucureşti, cauza fiind soluţionată definitiv, prin Decizia comercială nr. 439 din 3 octombrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în dosarul nr. 24378/3/2005.
Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să se pronunţe mai întâi asupra excepţiei ridicate.
Excepţia puterii lucrului judecat este reglementată în art. 166 C. proc. civ. şi trebuie judecată în raport de art. 1201 C. civ.
Potrivit acestui text „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcute de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate".
Fundamentul acestei excepţii rezidă în necesitatea de a da eficinţă unei hotărâri irevocabile şi de a evita astfel o nouă judecată asupra aceleiaşi chestiuni litigioase.
Este esenţial aşadar, ca hotărârea judecătorească în raport de care se invocă excepţia, să fie irevocabilă, deoarece o astfel de hotărâre emană un act de autoritate publică în cadrul ordinii juridice, care consacră un adevăr ce nu mai poate fi repus în discuţie într-un alt litigiu în care se regăseşte, identitatea de părţi, obiect şi cauză.
Din analiza lucrărilor cauzei rezultă că obiectul celor două cereri de chemare în judecată este diferit.
Astfel, prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 24378/3/2005, reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta A.A. C.F.R. G., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată la efectuarea investiţiilor în sumă de 16.877.214.000 neefectuate până la data de 30 iunie 2002.
Prin cererea de chemare în judecată, din dosarul cauzei de faţă, aceeaşi reclamantă a solicitat aceleiaşi pârâte obligarea la penalităţi de întârziere în sumă de 2.129.740.500 lei pentru nerealizarea integrală a investiţiei scadente la 30 iunie 2001.
Rezultă aşadar, că obiectul celor două cereri de chemare în judecată este diferit.
Aşa fiind, excepţia invocată, urmează a fi respinsă ca nefondată, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ.
Pe fond recursul, urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Invocând nelegalitatea deciziei în raport de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta trebuia să precizeze în ce constă interpretarea greşită a contractului încheiat de părţi, care să fi fost aptă de a schimba înţelesul lămurit al acestuia.
Or, din motivarea cererii de recurs, rezultă că, recurenta invocă stabilirea greşită de către instanţa de apel, a stării de fapt, în legătură cu întinderea investiţiilor făcute în raport cu obligaţiile investiţionale asumate.
În atare situaţie, urmează a se reţine că această critică vizează netemeinicia deciziei şi nu nelegalitatea acesteia.
Faţă de caracterul recursului, impus de modul de reglementare prin art. 304 C. proc. civ., motivele de recurs, trebuie să vizeze doar nelegalitatea deciziei, deoarece această cale de atac nu are caracter devolutiv; cercetarea temeiniciei, realizându-se în apel.
Faţă de cele ce preced, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia puterii lucrului judecat invocată în temeiul art. 1201 C. civ.
Respinge recursul declarat de pârâta A.S.A. C.F.R. G. Bucureşti împotriva deciziei nr. 300 din 18 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3215/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2839/2007. Comercial → |
|---|
