ICCJ. Decizia nr. 3195/2007. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3195/2007

Dosar nr. 599/1/2007

Şedinţa publică din 17 octombrie 2007

Deliberând asupra recursului de faţă,

Reclamanta B.V. a solicitat excluderea pârâtului S.E. din societatea SC I.T.A. SRL în temeiul art. 222 şi 223 din Legea nr. 31/1990 şi continuarea existentei societăţii cu asociat unic în baza art. 229 din aceeaşi lege.

Tribunalul Neamţ, prin sentinţa civilă nr. 987 din 20 decembrie 2005, a admis acţiunea reclamantului şi conform art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată a dispus excluderea pârâtului S.E. din societate cât şi continuarea funcţionării societăţii cu asociatul unic B.V.

S-a reţinut că acesta nu a depus cota de participare pentru majorarea capitalului social.

În apelul pârâtului, Curtea de Apel Bacău, prin Decizia nr. 125 din 14 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, acest apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că art. 222 din Legea nr. 31/1990 nu distinge între aportul la capital la înfiinţare şi cel necesar la majorarea de capital, sancţiunea fiind una şi aceeaşi cu excluderea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susţine că nu a fost respectat rolul activ încălcându-se dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi că a fost aplicat greşit art. 221 din Legea nr. 31/1990 întrucât efectuarea majorării de capital se face numai prin act adiţional nefiind suficient procesul - verbal al adunării generale.

O altă critică priveşte greşita aplicare a dispoziţiilor art. 222 din Legea nr. 31/1990 susţinându-se că sancţiunea excluderii priveşte doar nedepunerea capitalului la constituire.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Referitor la nepublicarea în M. Of. a hotărârii de majorare a capitalului social şi neexercitarea rolului activ al instanţei de apel se constată că, în speţă, au relevanţă raporturile dintre asociaţi şi nu opozabilitatea faţă de terţi ce se asigură prin publicarea hotărârii şi de altfel un act adiţional de majorare a capitalului social aşa cum rezultă din procesul - verbal nu s-a mai produs tocmai ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de depunere a capitalului social majorat de asociatul pârât.

Obligaţia de majorare, de vărsare a capitalului social majorat pentru pârât rezultă din procesul - verbal al adunării generale care are relevanţă între asociaţi, doar pentru terţi fiind importantă şi hotărârea şi actul adiţional astfel că au fost corect aplicate dispoziţiile art. 221 din Legea nr. 31/1990 modificată.

Şi art. 222 alin. (l) lit. a) din aceeaşi lege, a fost aplicat corespunzător de către instanţe având în vedere că acesta nu face distincţie între aportul de capital la constituire sau la majorare legiuitorul dând aceeaşi valoare înfiinţării cât şi evoluţiei societăţii.

Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs acesta urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâtul S.E. împotriva deciziei nr. 125 din 14 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3195/2007. Comercial