ICCJ. Decizia nr. 3042/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3042/2007
Dosar nr. 6150/2/2006
Şedinţa publică din 10 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 ianuarie 2006 la Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României reclamanta SC T.T. SRL a chemat în judecată pârâta SC C. SA, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 31.371,33 dolari S.U.A. la cursul în lei al B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de preţ şi 28.628,33 dolari S.U.A. la cursul în lei al B.N.R. din ziua plăţii cu titlu de penalităţi de întârziere, calculate până la 16 octombrie 2005.
Pârâta a introdus o acţiune reconvenţională pentru restituirea sumei de 32.817,50 dolari S.U.A. la cursul în lei al B.N.R., pentru nerealizarea sporului de producţie de 20 % cu dobânda legală prevăzută de OG nr. 9/2000.Prin scrisoarea procesuală din 17 martie 2006, pârâta a renunţat la capătul de cerere pentru plata de dobânzi din acţiunea reconvenţională.
Prin sentinţa arbitrală nr. 114 din 27 aprilie 2006, Tribunalul Arbitrai a admis acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 31.371,33 dolari S.U.A. cu titlu de preţ, la cursul B.N.R. din ziua plăţii cu 28.626,33 DOLARI S.U.A. cu titlu de penalităţi de întârziere calculate până la 16 octombrie 2005 în lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii şi, în continuare o penalitate de 0,25 % pe zi de întârziere la valoarea datoriei (31371,33 dolari S.U.A.) până la plata acesteia, cu 22.481,72 lei cheltuieli de judecată. A respins acţiunea reconvenţională pentru plata sumei de 32.817,5 dolari S.U.A.
Pentru a pronunţa această hotărâre Tribunalul Arbitrai a reţinut că în executarea contractului nr. 15/2004 reclamanta a predat pârâtei cantitatea de 150 1 STIMUSOIL şi 5000 1 STIMUCROP (la 5 şi 6 aprilie 2004), mărfuri ce trebuiau plătite în trei rate, că pârâta a plătit numai o parte din preţ şi a rămas neplătită o diferenţă de 31.371,33 dolari S.U.A., ce formează obiectul acţiunii principale (alături de plata unor penalităţi de întârziere). Pe de altă parte în executarea contractului nr. 2/2003, reclamanta a predat pârâtei cantitatea de 250 1 SIMUSOIL (factura 7180130 din 9 septembrie 2003) al cărui preţ a fost plătit integral, stare de fapt necontestată de vreuna din părţi, dar pe motiv că sporul de producţie asumat de vânzătoare nu s-a realizat, pârâta a formulat o acţiune reconvenţională (32.817,5 dolari S.U.A.).
Ambele produse STIMUCROP şi STIMUSOIL au fost folosite pentru stimularea producţiei de grâu pe aceeaşi solă, unul toamna, STIMUSOIL, celălalt primăvara.
Produsele au fost preluate de la vânzător de către delegaţii pârâtei fără nici o obiecţiune, ceea ce presupune că au fost considerate corespunzătoare calitativ. Mai mult potrivit art. 6 pct. 2 din contracte, orice reclamaţie, privind calitatea produselor trebuia făcută în termen de două zile de la predare, sub sancţiunea decăderii. Şi cum pârâta nu a făcut o astfel de reclamaţie privind calitatea produselor pentru nici unul dintre acestea (SIMUSOIL şi SIMUCROP) faţă de stipulaţiile contractuale arătate nu mai poate pune astăzi în discuţie calitatea.
Pârâta a susţinut că recolta a fost sub cea prevăzută de clauza adiţională, ceea ce ar putea fi înţeles că produsele predate de reclamantă ar fi avut vicii ascunse.
Tribunalul a reţinut că sporul de producţie asumat prin contractul nr. 2/2003 este condiţionat de un anumit mod de depozitare şi administrare a produselor, pe care pârâta nu a dovedit că le-a respectat.
Deşi clauza adiţională prevedea ca reclamanta să participe la administrarea produsului, pârâta nu a invitat-o să participe la această operaţiune şi nu se putea aştepta ca reclamanta să participe din proprie iniţiativă câtă vreme aceasta nu putea şti dacă şi când intenţiona pârâta să administreze produsele.
De altfel, aplicarea de către pârâtă a produselor pe 557 ha (în loc de 500 ha) dovedeşte pe deplin nerespectarea regulilor de folosire a produselor.
Pe de altă parte, cantitatea de 150 1 de STIMUSOIL cumpărată în martie 2004 (contract nr. 15/2004) nu are nici o legătură cu solele de grâu din speţă, întrucât acest produs se administrează toamna (nu primăvara când a fost cumpărat). Potrivit aceleiaşi stipulaţii contractuale adiţionale, reclamanta trebuia să participe şi la recoltarea grâului. Reclamanta nu a participat la recoltare pentru că pârâta nu i-a trimis o astfel de invitaţie.
Pârâta nu a făcut nici reclamaţia impusă de art. 70 alin. (2) C. com., în două zile de la constatarea rezultatelor recoltării pretins nesatisfacătoare din cauza eventualelor vicii ascunse a substanţei administrate, termen a cărui nerespectare atrage, conform art. 70 alin. (3) C. com., decăderea din dreptul de a mai reclama ulterior respectivele lipsuri de calitate.
Împotriva acestei hotărâri, cu respectarea termenului prevăzut de art. 365 alin. (2) C. proc. civ., a formulat acţiune în anulare pârâta SC C. SA solicitând desfiinţarea sentinţei arbitrale, respingerea cererii introductive şi admiterea cererii reconvenţionale pentru următoarele motive:
- Tribunalul Arbitrai s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut în sensul că SC T.T. SRL nu a solicitat penalităţi de întârziere după data de 16 octombrie 2005 până la achitarea debitului,
- Hotărârea arbitrală încalcă dispoziţiile imperative ale Legii nr. 469/2002, în sensul că penalităţile nu pot depăşi cuantumul sumei asupra cărora sunt aplicate, în lipsa unei convenţii contrare, - Tribunalul a schimbat cauza acţiunii introductive de instanţă în sensul că a reţinut în mod cu totul eronat că prin cererea reconvenţională s-a solicitat obligarea la restituirea preţului ca urmare a faptului că produsele achiziţionate erau afectate de vicii ascunse, - Prin schimbarea cauzei cererii reconvenţionale, instanţa a apreciat subsecvent într-un mod eronat întreg materialul probator administrat în cauză în susţinerea pretenţiilor reclamantei. Mai mult, instanţa a respins cererea privind administrarea probei cu martori şi expertiză tehnică apreciind că acestea nu au relevanţă în cauză.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 221 din 8 decembrie 2006, a admis acţiunea în anulare formulată de reclamanta SC C. SA FOCŞANI, a anulat în parte sentinţa arbitrală în sensul că a înlăturat obligaţia pârâtei de plată a penalităţilor de la data de 16 octombrie 2005 la achitarea debitului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că într-adevăr tribunalul arbitrai a acordat mai mult decât s-a cerut iar cu privire la celelalte motive ale acţiunii în anulare a reţinut că sunt nefondate întrucât nu au fost încălcate dispoziţiile legii 469/2002 şi ale art. 129 alin. (4) C. proc. civ.
În termen legal, reclamanta SC C. SA VRANCEA a declarat recurs împotriva sentinţei nr. 221 din 8 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei, desfiinţarea sentinţei arbitrale şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii arbitrale şi admiterea cererii reconventionale astfel cum a fost formulată.
Prin recursul său reclamanta a invocat motivele de nelegalitate prevăzut de pct. 8 şi 9 ale art. 304 cât şi 3041 C. proc. civ.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta menţionează că actul juridic încheiat de părţi respectiv contractul încheiat concretizat în două înscrisuri contractul de vânzare - cumpărare nr. 2 din 3 septembrie 2003 şi nr. 15 din 30 martie 2004 prevede obligaţii clare: dacă se realizează sporul de producţie de 20 % faţă de sola martor, SC C. urma să achite vânzătoarei SC T.T. SRL următoarea tranşă din preţ şi livra acesteia recolta obţinută peste procentul de 20 %.Dacă nu se realiza sporul de 20 % intimata urma să restituie preţul proporţional cu procentul de nerealizare a sporului (obligaţii afectate de condiţie, eveniment viitor şi nesigur ca realizare, art. 1004 C. civ.).
Recurenta menţionează că arbitri au schimbat cauza juridică a apărărilor sale şi a cererii reconventionale şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al contractului concretizat în două înscrisuri şi a interpretat raporturilor juridice, au adăugat clauzelor neechivoce, prezumţii inadmisibile, iar instanţa de judecată şi-a însuşit greşeala arbitrilor şi interpretează la fel actul juridic dedus judecăţii.
În argumentarea motivului de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304, se arată că instanţa de judecată a aplicat greşit dispoziţiile art. 129 alin (4) C. proc. civ. Hotărârea arbitrală încalcă acest principiu de ordine publică în soluţionarea litigiului. Pe de o parte, hotărârea arbitrală recunoaşte faptul că pârâta nu a afirmat niciodată că produsele livrate ar avea vicii ascunse iar pe de altă parte, aplică, fără să pună în discuţie părţii, termenul de prescripţie prevăzut de art. 70 C. com. Aceasta reprezintă o încălcare a dispoziţiilor art. 129 şi 105 C. proc. civ. Instanţa, menţionează recurenta, ar fi trebuit să ia act de incidenţa în cauză a art. 364 pct. 1 C. proc. civ., întrucât hotărârea arbitrală a încălcat norme de ordine publică referitoare la principiul disponibilităţii precum şi al contradictorialităţii, principii consacrate în art. 105, 112 119 alin. 2, art. 129 alin. (4), art. 132 alin. (1) C. proc. civ.
Recurenta arată că instanţa arbitrală a apreciat în motivare că apărarea sa cât şi cererea reconvenţională s-ar fi fondat pe argumentul viciilor produselor şi a analizat împrejurări care nu au făcut obiectul dezbaterilor, viciile aparente, termenul de reclamare a acestora, viciile ascunse, modul de depozitare şi administrarea produselor.
A mai susţinut recurenta că schimbând înţelesul extrem de clar al clauzelor contractuale precum şi cauza juridică a apărărilor sale şi a cererii reconvenţionale s-a acoperit deficitul de probe a intimatei-reclamantă în acţiunea arbitrală.
Recurenta conchide că arbitrii au răsturnat sarcina probei şi au apreciat că pârâta a trebuit să dovedească că a respectat instrucţiunile de administrare deşi la dosarul cauzei există acte contabile primare care dovedesc atât administrarea produselor, la culturile în cauză, în dozele prescrise, cât şi recolta obţinută.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Prin acţiunea în anulare se face un control de legalitate asupra hotărârii arbitrale, iar motivele acţiunii în anulare sunt motive de nelegalitate, nu de netemeinicie.
În consecinţă analizând primul motiv de recurs, Înalta Curte constată că nu este fondat deoarece în acţiunea în anulare obiectul cercetării judecătoreşti nu este actul juridic propriu-zis, încheiat de părţi ci actul jurisdicţional respectiv sentinţa arbitrală.
Atunci când, în controlul efectuat pe calea acţiunii în anulare, judecătorul se pronunţă asupra anulării în temeiul art. 364 lit. f) C. proc. civ. (a dat mai mult /puţin ori altceva decât s-a cerut), nu înseamnă că cercetează înţelesul şi întinderea actului/contractului părţilor ci verifică respectarea de către tribunalul arbitrai a limitelor învestirii.
De aceea nu se poate spune că prin admiterea acţiunii în anulare în temeiul art. 364 lit. (f) C. proc. civ., instanţa a schimbat natura, înţelesul lămurit al actului juridic dedus judecăţii. Instanţa de fapt a analizat legalitatea unui act jurisdictional al tribunalului arbitrai şi nu a cercetat spre a lămuri înţelesul unui act juridic.
În concluzie corect a reţinut instanţa care a soluţionat acţiunea în anulare incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 304 lit. (f) C. proc. civ., reţinând că tribunalul arbitrai a acordat mai mult decât s-a cerut prin obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere de la data de 16 octombrie 2005 până la achitarea debitului, deşi prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a sesizat instanţa cu o astfel de cerere.
Nu poate fi primită nici critica prevăzută de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., nu au fost încălcate şi de altfel nu este o normă juridică imperativă care să atragă anularea hotărârii arbitrale.
În concluzie, motivele de nelegalitate invocate nu sunt fondate astfel că recursul declarat de reclamantă va fi respins, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta-reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGH
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA VRANCEA împotriva sentinţei nr. 221 din 8 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca nefondat.
Obligă recurenta la 6000 lei cheltuieli de judecată intimatei-pârâtă SC T.T. SRL BUCUREŞTI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3038/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3876/2007. Comercial → |
|---|
