ICCJ. Decizia nr. 371/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 371/2007
Dosar nr. 6179/1/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 7 iulie 2004, reclamanta SC D. SRL Suceava a chemat în judecată pe pârâţii S.V.D. şi S.M. solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se constate că este proprietara unei construcţii edificate pe terenul pârâţilor, cu acordul lor, în anul 2003, precum şi a se dispune constituirea unui drept de superficie.
În susţinerea cererii reclamanta arată că în urma unor discuţii purtate cu pârâţii în anul 2003, aceştia şi-au dat acordul să-şi construiască în curtea locuinţei lor, cu asigurarea accesului direct în stradă, a unui magazin, urmând să plătească chirie pentru lipsa de folosinţă a terenului de sub magazin.
Mai arată reclamanta că ulterior edificării construcţiei, cu toate dotările necesare, proprietarii terenului au refuzat accesul reclamantei în magazin contrar convenţiei încheiate şi în pofida faptului că a plătit cu titlu de chirie suma de 14.000.000 lei, pârâţii au anunţat într-un ziar local intenţia de vânzare a spaţiului comercial pentru suma de 25.000 Euro.
Pârâţii au depus întâmpinare prin care au solicitat în principal, respingerea acţiunii în constatare ca inadmisibilă, motivat de faptul că reclamanta are deschisă calea acţiunii în realizarea dreptului pretins şi în subsidiar respingerea acţiunii ca nefondată întrucât nu au încheiat nici o convenţie cu reclamanta, în realitate procedând la extinderea locuinţei aşa cum rezultă din certificatul de înstrăinare, cât şi autorizaţia cu planul de situaţie anexă fiind emise pe numele lor şi că reprezentantul reclamantei doar i-a ajutat, toate cheltuielile fiind făcute de ei.
Tribunalul Suceava, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că în materia accesiunii imobiliare artificiale singura acţiune pe care o poate utiliza titularul dreptului este cea în constatarea dobândirii unui drept real, întemeiată deci pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a răsturnat prezumţia de proprietate instituită prin art. 492 C. civ., întreaga documentaţie pentru extinderea locuinţei proprietatea pârâţilor fiind emisă pe numele acestora, din probele administrate rezultând că aceştia au edificat construcţia pe cheltuiala lor, în regie proprie, sub îndrumarea şi controlul reprezentantului societăţii reclamante.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel reclamanta, considerând soluţia nelegală întrucât prima instanţă a ignorat probele administrate cu care şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra construcţiei în litigiu, respectiv facturi fiscale, concluziile raportului de expertiză şi declaraţiile martorilor audiaţi, ignorând şi convenţia încheiată cu pârâţii.
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2006, a respins apelul ca nefondat.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că apelanta-reclamantă nu a dovedit faptul că este proprietara construcţiei edificate pe terenul proprietatea pârâţilor pentru a dobândi un drept de superficie asupra acesteia.
Astfel, convenţia pretins încheiată cu pârâţii nu a fost dovedită cu nici un mijloc de probă, facturile anexate nedovedind achiziţionarea unor materiale de construcţii acestea fiind emise pe numele unor alte societăţi comerciale sau persoane fizice, iar singurele două facturi emise pe numele reclamantei contrazic susţinerile acesteia potrivit cărora construcţia a fost edificată în anul 2003 acestea fiind emise în anul 2004.
Cheltuielile pretins efectuate nu se regăsesc în evidenţele contabile ale firmei proba testimonială fiind insuficientă, iar expertiza efectuată cuprinzând doar date tehnice referitoare la valoarea lucrărilor, planul de situaţie, destinaţie actuală.
În termenul legal, reclamanta SC D. SRL Suceava a declarat recurs împotriva soluţiei instanţei de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate şi netemeinicie.
Atât în criticile formulate, cât şi în concluziile scrise recurenta susţine că cele două instanţe au dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 499 şi 494 C. civ., şi au făcut o apreciere eronată a probelor administrate.
Astfel, consideră că valoarea juridică a expertizei tehnice efectuate în cauză trebuia apreciată în sensul dreptului de proprietate asupra construcţiei, atâta timp cât se reţine că documentele de materiale prezentate corespund cu cele puse în operă. De asemenea, consideră că în mod nejustificat s-a ignorat proba testimonială, iar faptul că pârâţii nu s-au prezentat la interogatoriu echivalează cu o recunoaştere.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.
Din economia textului precitat, rezultă că prin modificarea normelor de procedură recursul este o cale extraordinară de atac, criticile formulate trebuind circumscrise numai la motive de nelegalitate, modul de interpretare a probatoriilor făcând referire la aspecte de netemeinicie care scapă controlului de legalitate fiind atributul exclusiv al instanţei de apel dat fiind caracterul devolutiv al acestei căi de atac.
În speţă, nu se poate reţine că au fost interpretate eronat dispoziţiile art. 492 şi 494 C. civ., ştiut fiind că dreptul de superficie constituie un drept real ce constă în dreptul de proprietate pe care-l are superficiarul asupra construcţiilor, penalităţilor şi altor lucrări aflate pe terenul aparţinând altei persoane, teren asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă.
Acest drept constituie o excepţie de la regula instituită prin art. 492 C. civ., potrivit căruia, „orice construcţie, plantaţie sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ pe cheltuiala sa şi că sunt ale lui până se dovedeşte din contra".
Instanţele anterioare au dat o interpretare corectă textului invocat recurenta nefiind în măsură să dovedească că este proprietara construcţiei.
Modul de administrare şi interpretare a probatoriilor nu constituie motiv de nelegalitate situaţie în care în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SRL Suceava, împotriva deciziei nr. 2 din 18 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 376/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 367/2007. Comercial → |
|---|
