ICCJ. Decizia nr. 380/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 380/2007
Dosar nr. 375/2/2006
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20 octombrie 2005, venită prin declinare de competenţă de la Tribunalul Arad, contestatoarea SC A. SRL a formulat contestaţie la executare în contradictor cu intimata A.D.S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea formelor de executare silită pornită de intimată pentru penalităţi de întârziere în baza contractului de vânzare-cumpărare acţiuni nr. 60 din 9 august 2002, constituind titlu executoriu.
Prin sentinţa nr. 61 din 23 martie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 51/1998 sunt aplicabile A.V.A.S. în sensul stabilirii competenţei materiale de judecată în favoarea Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul pârâtei doar în cazul cererilor de orice natură în legătură cu activele bancare neperformante.
În cazul contestaţiilor la executare formulate în legătură cu contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, care nu privesc activele bancare neperformante, dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 51/1998 nu îi sunt aplicabile A.V.A.S. şi, pe cale de consecinţă nici A.D.S., dispoziţiile art. 1 alin. (2) din OUG 64/2005 prevăd extinderea aplicării art. 45 din OUG nr. 51/1998 şi pentru A.D.S.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs în termen şi legal timbrat A.D.S. criticile vizând aspecte de nelegalitate.
Astfel, se susţine că hotărârea a fost dată cu nerespectarea cerinţelor imperative cu privire la nulitatea actelor de procedură deoarece la termenul din data de 23 martie 2006, dată la care instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a rămas în pronunţare, procedura de citare cu partea adversă nu era legal îndeplinită aşa cum prevăd imperativ dispoziţiile art. 107 C. proc. civ.
De asemenea, se critică soluţia de declinare a competenţei în raport cu existenţa unei legi speciale care reglementează acest aspect. Se arată că OUG nr. 64/1995 prin art. 1 alin. (2) stabileşte expres că prevederile capitolelor VIII, IX şi X din OUG nr. 51/1998 se aplică în mod corespunzător A.D.S., prin aceiaşi ordonanţă considerându-se această instituţie implicată în procesul de privatizare.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 107 C. proc. civ., „preşedintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii".
În speţă, la data de 23 martie 2006, când instanţa a ridicat din oficiu excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea cauzei era lipsă de procedură cu contestatoarea SC A. SRL, excepţia ridicată fiind o excepţie de procedură, dilatorie. Ea se rezolvă înainte de intrarea în cercetarea în fond a pretenţiei formulate de reclamanta-contestatoare.
În această situaţie necompetenţa materială reprezintă o excepţie conform art. 137 C. proc. civ., şi ea trebuia pusă în discuţia părţilor, potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Or, dat fiind caracterul absolut al acestei excepţii nu se poate soluţiona fără a se asculta concluziile părţilor şi fără a se acorda şi reclamantei posibilitatea de a-şi face apărări, fiind încălcat dreptul constituţional la apărare.
Procedând astfel, instanţa a încălcat prevederile art. 129 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., care o obligă să facă respectate şi să respecte ea însăşi principiul contradictorialităţii şi celelalte principii ale procesului civil.
În aceste condiţii, recursul urmează a fi admis şi cauza trimisă spre rejudecare în condiţiile art. 312 C. proc. civ., pentru ca excepţia de necompetenţă materială să se facă cu îndeplinirea legală a procedurii de citare cu părţile în cauză în asigurarea principiului contradictorialităţii.
Cu ocazia judecării cauzei se vor avea în vedere dispoziţiile OUG nr. 64/2005 care sunt incidente pentru toate obligaţiile izvorâte din contractele de vânzare-cumpărare încheiate de A.D.S. şi care fac trimitere la OUG nr. 51/1998, activele bancare fiind definite de acest act normativ în forma iniţială în vigoare la data aprobării OUG nr. 64/2005 şi reluate după modificarea din 15 septembrie 2006, cu raportare la art. 45 din acelaşi act normativ care fac referire expresă la „cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu."
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite, recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 61 din 23 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 262/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 376/2007. Comercial → |
|---|
