ICCJ. Decizia nr. 376/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 376/2007
Dosar nr. 11040/2/2004
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 2 iulie 2002, reclamanta SC C.M. SRL a chemat în judecată pe pârâtul C.L.S. Bucureşti solicitând obligarea acestuia să încheie contract de vânzare-cumpărare asupra spaţiului comercial din Bucureşti, în suprafaţă de 311 m.p, cu stabilirea preţului de vânzare prin deducerea valorii investiţiilor efectuate de chiriaş în acest spaţiu.
Ulterior reclamanta a precizat că înţelege să se judece şi cu MUNICIPIUL BUCUREŞTI reprezentat de C.G.M.B.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că ocupă spaţiul în baza contractului de închiriere nr. 17117 din 30 noiembrie 1992, în derulare în temeiul tacitei relocaţiuni. Acest spaţiu este în administrarea pârâtei iar reclamanta susţine că a efectuat o serie de investiţii constând în consolidarea clădirii, finisaje interioare, înlocuire tâmplărie. Pentru efectuarea acestor lucrări a existat aprobarea locatorului şi atunci când dispoziţiile legale în materia construcţiilor prevedeau autorizaţia de construcţie.
Toate lucrările efectuate reveneau locatorului fiind evaluate printr-un raport de expertiză extrajudiciară.
Reclamanta mai arată că sunt întrunite condiţiile pentru ca Primăria Sector 5 să accepte cererea de cumpărare a spaţiului comercial cerere formulată în baza HG nr. 389/1996 modificată prin HG nr. 505/1998.
MUNICIPIUL BUCUREŞTI a formulat întâmpinare invocând excepţia lipsei calităţi procesuale pasive iar pe fondul cauzei a arătat că solicitarea de cumpărare a spaţiului trebuia adresată Primăriei municipiului Bucureşti, Primăria sectorului 5 având doar un drept de administrare, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de HG nr. 505/1998.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Local Sector 5 şi s-a admis acţiunea modificată, pârâtele fiind obligate să încheie cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare asupra spaţiului în litigiu, preţul de vânzare urmând a fi stabilit prin deducerea valorii investiţiilor efectuate de către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că pârâta Consiliul Local Sector 5 are calitate procesuală pasivă deoarece a fost parte contractantă şi potrivit prevederilor deciziei nr. 801 din 1 octombrie 1991 şi a Legii nr. 69/1991 în vigoare la momentul încheierii contractului, reclamanta a făcut toate demersurile prevăzute de art. 1 din HG nr. 389/1996 astfel cum a fost modificată prin HG nr. 505/1998 demersuri pe care pârâtul Consiliul Local Sector 5 nu le-a luat în considerare, deşi trebuia să răspundă conform dispoziţiilor legale menţionate.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâtele, criticile Consiliului Local Sector 5 făcând referire la faptul că avea numai un drept de administrare cu privire la spaţiul în litigiu şi nu un drept de proprietate şi în consecinţă nu putea să înstrăineze spaţiul, HG nr. 389/1996 modificată a fost abrogată şi deci acţiunea nu avea cum să fie admisă pe un act normativ abrogat.
Ce-a de-a doua apelantă, pârâta MUNICIPIUL BUCUREŞTI consideră că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive neţinând cont de faptul că în calitate de proprietar nu a dat Consiliului Local Sector 5 acordul, în vederea încheierii contractului de închiriere cu intimata. Se mai susţine că cererea modificatoare a acţiunii a fost tardiv formulată, iar HG nr. 505/1998 era abrogată la data chemării sale în judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 818 din 19 decembrie 2005, a respins apelurile ca nefondate.
În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că cererea de modificare a acţiunii s-a făcut în termenul legal prevăzut de art. 132 C. proc. civ., prima zi de înfăţişare fiind la data de 31 octombrie 2002.
În această împrejurare se mai arată că, reclamantul a înţeles să impună respectarea contractului de închiriere şi a situaţiei juridice create prin aceasta şi altor persoane decât celor care au calitatea de părţi (opozabilitate).
S-a mai arătat că la data introducerii acţiunii erau în vigoare dispoziţiile HG nr. 389/1996 dreptul reclamantei născându-se în temeiul acestui act normativ, fiind îndeplinite întocmai condiţiile cerute de acesta, astfel cum a fost modificat prin HG nr. 505/1998.
Împotriva acestei soluţii au declarat recurs ambele pârâte.
Criticile pârâtului Consiliul Local Sector 5 fac referire la dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. arătând că avea numai un drept de administrare supra spaţiului, textul de lege pe care şi-a întemeiat acţiunea HG nr. 389/1996 fiind abrogat.
Municipiul critică soluţia instanţei de apel considerând că au fost încălcate dispoziţiile art. 132 C. proc. civ., iar pe de altă parte susţine că dispoziţiile HG nr. 386/1996 modificată prin HG nr. 505/1998 oferă doar o vocaţie în ce priveşte vânzarea spaţiului şi nu o obligaţie.
Examinând recursurile sub aspectul prezumţiei de comercialitate respectiv a excepţiei de necompetenţă materială a secţiei comerciale se reţine că însăşi recurentele au susţinut printre altele că refuzul ofertei de cumpărare constituie un act administrativ şi că potrivit art. 23 din Legea nr. 550/2002 „procedurile de vânzare a spaţiilor comerciale, aflate în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei legi, vor continua cu respectarea valabilităţii actelor şi etapelor consumate până la această dată potrivit dispoziţiilor legale anterioare".
Ori hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale având în vedere că nu se poate contesta dreptul deţinătorului spaţiului de a aprecia asupra oportunităţii vânzării spaţiului.
Acest considerent se sprijină pe dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a HG nr. 505/1998 de modificare a HG nr. 389/1998 care prevăd că vânzătorul are obligaţia ca în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii cererii, să comunice solicitantului Decizia de admitere sau respingere a cererii.
Or, dacă deţinătorul spaţiului, nu ar avea posibilitatea să refuze oferta, aşa cum greşit au reţinut instanţele, prevederile legale menţionate mai sus nu şi-ar găsi aplicabilitatea.
Potrivit art. 3 din HG nr. 505/1998, vânzarea spaţiilor comerciale prevăzute la art. 1 se face prin negociere directă sau prin licitaţie publică deschisă consacrând libertatea de voinţă a vânzătorului ca să examineze dacă sunt îndeplinite cerinţele legale pentru vânzare.
Dreptul de a hotărî asupra necesităţii înstrăinării rămâne autorităţii locale, iar în ipoteza în care oferta este respinsă, aceasta din urmă are deschisă cale contenciosului administrativ, şi nu a unei acţiuni de obligare a locatorului la vânzare.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că sunt întrunite dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., astfel că văzând dispoziţiile art. 312 alin. (6) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia de necompetenţă materială.
Admite recursurile declarate de pârâţii C.L.S. Bucureşti şi MUNICIPIUL BUCUREŞTI.
Casează Decizia nr. 818 din 19 decembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi sentinţa nr. 2134 din 12 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI şi trimite cauza spre soluţionare pe fond la Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 25 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 380/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 371/2007. Comercial → |
|---|
