ICCJ. Decizia nr. 1219/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1219/2008
Dosar nr. 15952/54/2006
Şedinţa publică din 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Drobeta Turnu Severin la data de 9 mai 2006, reclamanta G.E. a chemat în judecată pe pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de închiriere încheiat în 28 noiembrie 2002, având ca obiect spaţiul comercial în suprafaţă de 50 m.p., situat în Turnu Severin, pentru neplata chiriei. S-a solicitat şi obligarea de daune interese de 800 euro, reprezentând contravaloarea chiriei pe lunile ianuarie – aprilie 2006 şi cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 2514 din 26 mai 2006, Judecătoria Turnu Severin a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, considerând că natura cauzei este comercială, neevaluabilă în bani.
În dosarul nr. 9310/2006, s-a solicitat evacuarea pârâtei SC T. SRL Turnu Severin de către reclamanta G.E., pe considerentul că, în 28 noiembrie 2002, s-a încheiat contractul de închiriere prin care reclamanta a închiriat pârâtei o suprafaţă de 50 m.p., situat în Turnu Severin, că chiria iniţială de 50 euro a fost majorată în anul 2005 la 200 euro lunar, că până la momentul introducerii cererii de evacuare prin procedura ordonanţei preşedinţiale trecuseră 9 luni de la momentul când pârâta nu a mai plătit contravaloarea chiriei.
Prin sentinţa nr. 1467/C din 6 octombrie 2006, pronunţată în cauză, Tribunalul Mehedinţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, a conexat dosarul nr. 9310/2006 la dosarul nr. 6197/2006; a constatat că acţiunea din dosarul nr. 9310/2006 este o evacuare de drept comun; a admis acţiunea din dosarul nr. 6197/2006, formulată de reclamanta G.E. împotriva pârâtei SC T. SRL şi a dispus rezilierea contractului de închiriere dintre părţi, încheiat la 28 noiembrie 2002; a respins capătul doi din cererea introductivă, prin care se solicita obligarea pârâtei la plata sumei de 800 euro contravaloare chirie pe lunile ianuarie – aprilie 2006; a admis acţiunea din dosarul nr. 9310/2006 şi a dispus evacuarea pârâtei; a obligat pârâta la cheltuieli de judecată de 750 lei ron.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Deşi pârâta nu a semnat actul adiţional la contractul de închiriere, a confirmat majorarea chiriei prin plata chiriei majorate în perioada ianuarie – decembrie 2005, prin această plată a pârâtei aceasta a confirmat că este de acord cu noua chirie propusă de reclamantă, acordul de voinţă fiind realizat cu privire la acest aspect; pârâta nu mai putea ulterior, după ce-şi manifestase voinţa indubitabil în acceptarea noii chirii să se răzgândească şi să nu mai plătească chiria majorată.
Neplata chiriei majorate din ianuarie 2006 echivalează cu neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin contractul de închiriere din 28 noiembrie 2002, mai ales că, prin art. 10 din contract, părţile au stabilit clauza: „Chiriaşul nu va fi evacuat decât atunci când nu va plăti timp de 3 luni, consecutiv, chiria stabilită".
În ceea ce priveşte capătul doi de cerere, prin care se solicita de reclamantă obligarea pârâtei la 800 euro contravaloare chirie aferentă lunilor ianuarie – aprilie 2006, acest capăt de cerere se va respinge, deoarece procesul - verbal de conciliere ne se referă la acest capăt de cerere, ci doar la neplata chiriei, în general, iar reclamanta nici nu a solicitat să dovedească, efectiv, că din ianuarie 2006 pârâta mai foloseşte efectiv imobilul faţă de faptul că aceasta (pârâta) s-a apărat că ar avea o hotărâre de reintegrare, hotărâre pe care nu a depus-o, deşi i s-a dat termen în acest sens. Prezenţa pârâtului în imobil, fiind un fapt juridic, se putea dovedi de reclamantă prin proba cu martori, dar, deşi avea avocat reclamanta nu a înţeles să dovedească acest capăt de cerere.
Împotriva sentinţei nr. 1467/C din 6 octombrie 2006 a declarat apel pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, contractul părţilor interpretându-se în mod greşit.
S-a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa a constatat că prin plata unei sume mai mari decât cea prevăzută în contract s-a realizat acordul de voinţă al părţilor, întrucât în convenţia părţilor s-a prevăzut expres că „orice modificare sau adnotare la contract va fi făcută în scris, cu acordul ambelor părţi".
Măsura evacuării societăţii apelante nu putea fi dispusă faţă de clauza înscrisă în contract la art. 10, potrivit căreia chiriaşul va fi evacuat când nu plăteşte timp de 3 luni consecutiv chiria stabilită.
Prin Decizia nr. 94 din 16 aprilie 2007, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins apelul declarat de pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin.
În motivarea deciziei, s-a reţinut, în esenţă, că în mod corect instanţa de fond a apreciat că părţile au convenit un nou cuantum al chiriei, iar neplata acesteia din ianuarie 2006 echivalează cu neîndeplinirea obligaţiilor asumate, fiind incidente dispoziţiile art. 10 din contract, potrivit cărora chiriaşul va fi evacuat în situaţia în care nu a achitat chiria 3 luni consecutiv, mai ales că apelanta - pârâtă a recunoscut la interogatoriu că foloseşte spaţiul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 1467/C/2006 a Tribunalului Mehedinţi şi a deciziei nr. 94/2006 a Curţii de Apel Craiova şi, pe fond, respingerea acţiunii ca fiind netemeinică şi nelegală.
În recursul său, al cărui motiv se poate încadra în drept în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., pârâta a invocat, în esenţă, următoarele aspecte:
1. Hotărârea instanţei de apel nu este legală şi temeinică, deoarece a fost pronunţată pe baza unor probe greşit interpretate. A susţinut pârâta că de la început între părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 din contractul de închiriere a fost stabilită o chirie în cuantum de 50 euro, şi nu de 200 euro, aşa cum au reţinut instanţele de judecată, cu atât mai mult cu cât actul adiţional nu a fost semnat de aceasta, iar, pe de altă parte, în contract nu se prevede nicio altă clauză de negociere a acestuia.
2. Nu s-a ţinut cont de art. 10 din contractul de închiriere, potrivit căruia „chiriaşul nu va fi evacuat decât atunci când nu va plăti timp de trei luni consecutive chiria stabilită". Intimata a solicitat obligarea sa la plata contravalorii chiriei pe perioada ianuarie – aprilie 2006, însă din actele dosarului rezultă că şi-a îndeplinit obligaţia stipulată în contract, respectiv plata chiriei până în luna martie 2006, deci nu se împliniseră cele 3 luni la care se face vorbire în art. 10 din contract.
Examinând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
1. Primul motiv nu este fondat, întrucât instanţa de apel în mod corect a apreciat că suma de 200 euro reprezintă cuantumul chiriei datorate, părţile convenind un nou cuantum al chiriei prin actul adiţional din 31 decembrie 2004 la contractul de închiriere încheiat la data de 28 noiembrie 2002. Or, potrivit dispoziţiilor art. 969 alin. (1) C. civ., „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", voinţa părţilor fiind cea înscrisă în contractul de închiriere încheiat şi depus la dosar, modificat ulterior prin actul adiţional din 31 decembrie 2004.
Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, nu poate fi primită susţinerea pârâtei în sensul că „a fost stabilită o chirie de 50 euro, şi nu de 200 euro, cu atât mai mult cu cât actul adiţional nu a fost semnat de aceasta, iar în contract nu se prevede nicio altă clauză de negociere a acestuia".
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 11 din contractul de închiriere, „Orice modificare sau adnotare la contract va fi făcută în scris cu acordul ambelor părţi", iar prin Actul adiţional al contractului de închiriere, „de comun acord părţile majorează chiria la 200 (două sute) euro lunar". Chiar dacă pârâta nu a semnat actul adiţional, aceasta a confirmat noul cuantum al chiriei prin plată, pe fiecare chitanţă emisă menţionându-se că plata este aferentă unei anumite luni, acordul de voinţă al părţilor fiind realizat.
Mai mult, aspectele invocate în prima motivare a recursului vizează însăşi aprecierea probelor, ori, în calea extraordinară de atac a recursului, nu pot forma obiectul examinării probele şi interpretarea lor.
2. Este nefondat şi motivul privind nesocotirea prevederilor art. 10 din contractul de închiriere, căci neîndeplinirea obligaţiei asumate prin contract – de plată a chiriei – din luna ianuarie 2006 atrage tocmai aplicarea acestor prevederi din contract, potrivit cărora chiriaşul va fi evacuat în situaţia în care nu a plătit timp de 3 luni consecutiv chiria stabilită.
Or, deşi în susţinerea acestui motiv de recurs pârâta arată că şi-a îndeplinit obligaţia stipulată în contract, respectiv plata chiriei până în luna martie 2006, aceasta nu a depus la dosar nicio dovadă în acest sens, din actele dosarului rezultând că a plătit chiria până în luna decembrie 2005, inclusiv.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul pârâtei, ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va obliga recurenta - pârâtă să plătească intimatei - reclamante suma de 7.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC T. SRL Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 94 din 16 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta - pârâtă să plătească intimatei - reclamante suma de 7.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1150/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1220/2008. Comercial → |
|---|
