ICCJ. Decizia nr. 1220/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1220/2008
Dosar nr. 23569/3/2006
Şedinţa publică din 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Prahova, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1789 din 15 decembrie 2004 a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC E. SA cu sediul social în Ploieşti, judeţul Prahova, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. cu sediul social în Bucureşti, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.085.428.137 Iei despăgubiri pentru imobilul situat în Ploieşti, judeţul Prahova, şi suma de 66.428.182 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că valoarea imobilului situat în Ploieşti, a fost inclusă în capitalul social al reclamantei, iar din expertiza construcţii a rezultat că prin contractul de vânzare - cumpărare de acţiuni din 1995, încheiat între F.P.S. (actuala A.P.A.P.S.) şi A.M.P. Prahova, clădirea de producţie şi anexa situate la adresa mai sus precizată, se află în patrimoniul societăţii comerciale, iar pentru teren s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate.
De asemenea, instanţa a reţinut că potrivit dispoziţiilor OUG nr. 88/1997, privind privatizarea societăţilor comerciale şi art. 324 din Legea nr. 99/1999, instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale, iar în sensul celor de mai sus, instituţia publică este A.P.A.P.S., succesoarea acesteia fiind, în urma publicării OUG nr. 23/2004, A.V.A.S.
Despăgubirile au fost evaluate separat pentru construcţie şi teren, conform raportului de expertiză, valoarea lor însumată fiind 3.085.428.137 lei.
Excepţiile invocate au fost respinse ca neîntemeiate, prin încheierea de şedinţă din 7 iulie 2004.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 102 din 28 martie 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1789 din 15 decembrie 2004 de Tribunalul Prahova, secţia comercială.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a stabilit că este lipsită de relevanţă susţinerea apelantei că acţiunea este personală, în aprecierea excepţiei de necompetenţă teritorială, în condiţiile în care legea prevede o competenţă alternativă pentru soluţionarea acestui litigiu, iar reclamantul şi-a exercitat dreptul de alegere a instanţei.
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune s-a reţinut că este neîntemeiată, motivat de faptul că acţiunea formulată de reclamantă priveşte o faptă ulterioară privatizării.
Pe fondul cauzei, s-a constatat că repararea prejudiciilor se face exclusiv la valoarea integrală a bunului restituit în natură şi nu la valoarea contabilă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 995 din 9 martie 2006 a admis recursul promovat de A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 102 din 28 martie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a modificat Decizia recurată în sensul că a admis apelul aceleiaşi părţi declarat împotriva sentinţei nr. 1789 din 15 decembrie 2004 a Tribunalului Prahova, pe care a schimbat-o în tot, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova invocată de A.V.A.S. şi a trimis cauza spre rejudecare în fond Tribunalului Bucureşti.
Excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova a fost găsită fondată şi admisă, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 5 C. proc. civ., competenţa revenindu-i tribunalului, ca instanţă comercială, conform art. 43 pct. 3 din Legea nr. 99/1999, în raza teritorială în care îşi are sediul pârâtul, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 5246 din 17 aprilie 2007 a admis cererea astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC E. SA Ploieşti în contradictoriu cu A.V.A.S. Bucureşti şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3.085.428.137 lei rol, reprezentând despăgubiri pentru imobilul situat în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova. A mai fost obligată pârâta şi la plata sumei de 6.643 ron cu titlu cheltuieli de judecată către reclamantă.
La termenul din 3 octombrie 2006, Tribunalul a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că termenul special de prescripţie de o lună prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi cel de trei luni prevăzut de art. 3228 din Legea nr. 99/1999 nu sunt aplicabile decât operaţiunilor prevăzute de OUG nr. 88/1997 şi care sunt anterioare procesului de privatizare, în speţă operaţiunea fiind ulterioară privatizării. S-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care instituie termenul general de prescripţie de 3 ani, cererea fiind introdusă în ultima zi a acestui termen.
La termenul din 6 martie 2007 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâta A.V.A.S., cu motivarea de esenţă că imobilul retrocedat a făcut parte din capitalul social al reclamatei.
Rejudecând cauza în fond, s-a reţinut că pârâta are calitatea de instituţie publică implicată în privatizarea societăţii reclamante conform prevederilor OUG nr. 88/1997, că aceste dispoziţii legale, precum şi dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 99/1999 stabilesc o răspundere specială, derogatorie de la dreptul comun, astfel că a fost înlăturată apărarea pârâtei vizând ca răspunderea să-i fie atrasă numai pentru 70% din prejudiciu, corespunzător capitalului social subscris, expertizele stabilind valoarea construcţiei la 1.329.828.137 lei şi valoarea terenului la 1.755.600.000 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 385 din 20 septembrie 2007 a admis apelul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva încheierilor de şedinţă din 3 octombrie 2006, respectiv 6 martie 2007 şi împotriva sentinţei comerciale nr. 5246 din 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 23006/3/2006, a schimbat în tot hotărârea atacată şi a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de A.V.A.S., cu consecinţa respingerii cererii ca prescrisă.
S-a făcut de către prima instanţă o greşită aplicare la speţă a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, care reprezintă norma generală, fiind încălcat principiul specialia generalibus derogant.
În ce priveşte termenul de prescripţie, el este cel prevăzut de art. 3228 din Legea nr. 99/1999, de trei luni şi începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiuni, nu de la data când s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască operaţiunea sau actul atacat, întrucât obiectul prezentei cauze nu derivă dintr-o operaţiune prevăzută de Legea nr. 99/1999 şi nici nu este în legătură cu contestarea unui act îndeplinit în temeiul aceleiaşi legi, pretenţiile intimatei - reclamante fiind în legătură cu pronunţarea împotriva sa a unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care a fost obligată să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul în litigiu.
Dreptul la acţiune al intimatei - reclamante s-a născut la momentul când acesta a predat bunul proprietarului recunoscut în instanţă, respectiv la 20 iulie 2001, când s-a săvârşit executarea silită a hotărârii pronunţate în acţiunea în revendicare. La acel moment bunul a ieşit din patrimoniul intimatei - reclamante şi tot de la 20 iulie 2001 s-a născut şi dreptul la acţiunea în despăgubire, întemeiat pe dispoziţiile art. 324 din Legea nr. 99/1999.
Termenul de trei luni prevăzut de art. 3228 din acelaşi act normativ s-a împlinit la 20 octombrie 2001, iar în raport de această din urmă dată cererea introdusă la 4 mai 2004, deci la aproape trei ani de la împlinirea termenului, este prescrisă.
Împotriva deciziei comerciale nr. 385 din 20 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a promovat recurs reclamanta SC E. SA Ploieşti, care în baza art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei comerciale nr. 5246 din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a evocat că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 99/1999 reţinând că termenul de prescripţie este de 3 ani care începe să curgă de la data naşterii dreptului la acţiune, respectiv de la data de 20 iulie 2001 când a fost predat bunul proprietarului, pe calea executării silite, în realitate fiind aplicabile dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
Intimata - pârâtă A.V.A.S. Bucureşti a depus întâmpinare, motivată în fapt şi în drept prin care a cerut respingerea recursului.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat, în raport de criticile invocate în cererea de recurs, constată că acestea sunt justificate, urmând a admite recursul reclamantei, pentru următoarele considerente.
La data de 4 mai 2004 reclamanta SC E. SA Ploieşti a chemat în judecată Statul Român prin A.P.A.P.S. Bucureşti pentru a obliga pârâta la plata despăgubirilor reprezentând echivalentul bănesc la imobilului teren şi construcţie situat în municipiul Ploieşti, judeţul Prahova.
S-a expus în motivarea acţiunii, că acest bun a intrat în patrimoniul societăţii reclamante ca aport la capitalul social. Statul Român a aportat bunul imobil ce face obiectul prezentei cauze la capitalul social al reclamantei, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/1990 şi al certificatului de proprietate emis ulterior de către acesta, dobândind în schimbul proprietăţii bunurilor acţiuni, pe care ulterior le-a valorificat în procesul de privatizare.
Din verificarea documentaţiei existente, rezultă că privatizarea societăţii reclamante s-a efectuat conform legii privatizării societăţilor comerciale nr. 58/1991 şi a Legii nr. 77/1994, urmare a încheierii contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni din 31 august 1995 dintre F.P.S. în calitatea de vânzător şi A.M.P. Prahova în calitatea de cumpărătoare precum şi a contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni din 15 iunie 1995 încheiat între F.P.P. IV Muntenia, ca vânzător şi A.M.P. Prahova în calitatea de cumpărător.
De remarcat că prin sentinţa civilă nr. 5653 din 24 mai 2000 a Judecătoriei Ploieşti, pârâtele SC E. SA Ploieşti, SIF M.I. Bucureşti, F.P.S. Bucureşti şi Consiliul Local Ploieşti au fost obligate de reclamanta B.A. să-i lase acesteia din urmă în deplină proprietate şi paşnică folosinţă imobilul situat în Ploieşti, judeţul Prahova. Această hotărâre a fost menţinută prin Decizia nr. 2343 din 27 noiembrie 2000 a Tribunalului Prahova şi Decizia nr. 1274 din 04 mai 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Examinând contextul expus anterior, greşit a procedat instanţa de apel atunci când în argumentarea soluţiei a reţinut că cererea reclamantei introdusă la data de 4 mai 2004 este prescrisă.
Este de necontestat că litigiul dedus judecăţii nu este de natura celui căruia îi sunt aplicabile prevederile art. 32 alin. (28) din OUG nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999 cu privire la termenul special de prescripţie de 3 luni.
Din perspectiva cadrului legal invocat, apare cât se poate de evident că el priveşte numai contractele, convenţiile, protocoalele şi orice acte sau înţelegeri încheiate de instituţiile publice în scopul de a pregăti, efectua sau finaliza procesul de privatizare.
Jurisprudenţa, constant a evidenţiat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în termenul de 3 luni prevăzut de art. 32 alin. (28) din Legea nr. 99/1999 nu este aplicabil faptelor ulterioare privatizării, întrucât repararea prejudiciului nu derivă din procesul de privatizare.
Pentru aceste raţiuni, faţă de data de 4 mai 2004 când a fost depusă cererea de chemare în judecată, dreptul material la acţiune al reclamantei nu era prescris, cauza având ca obiect repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin retrocedarea unui bun imobil, ulterior procesului de privatizare, iar termenul de prescripţie aplicabil este termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat de Decretul nr. 167/1958.
Pentru aceste considerente, urmează a admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA Ploieşti prin administrator judiciar D.U.A. SPRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 385 din 20 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 pct. 5 C. proc. civ. va casa Decizia atacată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA Ploieşti - prin administrator judiciar D.U.A. SPRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 385 din 20 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează Decizia şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1219/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1245/2008. Comercial → |
|---|
