ICCJ. Decizia nr. 1329/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 1329/2008
 Dosar nr. 1750/62/2007
Şedinţa publică de la 2 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2615/C, pronunţată la data de 27 iunie 2006, secţia comercială şi de contencios administrativ, a Tribunalului Braşov a admis acţiunea formulată de reclamantul Baroul Braşov, în contradictoriu cu pârâta SC D&C P. SRL, a constatat nulitatea societăţii pârâte, a desemnat în calitate de lichidator al acesteia pe numita G.A. şi a respins cererea de chemare în garanţie a Guvernul României şi a Ministerului Justiţiei formulată de pârâtă.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în principal, în soluţionarea cererii principale, ca fiind nelegală, includerea asistenţei juridice în obiectul de activitate al societăţii comerciale pârâte, apreciind că prin aceasta s-au eludat dispoziţiile legale privind acordarea de asistenţă juridică, prevăzute de Legea nr. 51/1995 şi de Legea nr. 514/2003 şi a făcut aplicarea art. 56 lit. c) din Legea nr. 31/1990, evocând, în justificarea acestei soluţii, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauze similare şi Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 a aceleiaşi instanţe, potrivit căreia cererile de autorizare, constituire şi înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile, iar, în ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtă în cauză, a apreciat că nu există nici o corespondenţă între obiectul cererii principale şi această cerere.
Secţia comercială a Curţii de Apel Braşov a respins apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, prin Decizia nr. 199/Ap, pronunţată la data de 13 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel, examinând criticile apelantei referitoare la modul de soluţionare a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a apreciat că acestea au fost corect respinse de instanţa fondului, întrucât, conform art. 63 din Statutul profesiei de avocat, baroul este persoană juridică de interes public, deci, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ., Baroul Braşov are legitimitate procesuală civilă, iar interesul acestuia rezidă din obligaţia legală prevăzută de art. 82 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, dispoziţie ce obligă şi autorizează consiliile şi decanii barourilor să ia măsurile necesare pentru îndeplinirea prevederilor art. 82 alin. (1) şi alin. (2) din lege, măsuri ce includ şi cererile de promovare a acţiunii în constatarea nulităţii unei societăţi.
Relativ la fondul cauzei, instanţa de control judiciar a considerat că, chiar dacă prin Statutul de consilier juridic s-a creat posibilitatea exercitării activităţii de consilier juridic în cadrul unei societăţi comerciale, acesta nu are valoarea unui act normativ, fiind adoptat de Congresul Extraordinar al Colegiilor Consilierilor Juridici care nu este abilitat să emită acte cu caracter normativ, iar, publicarea acestui statut, cu încălcarea art. 5 din Legea nr. 202/1998, nu-i conferă valoarea de act normativ; că susţinerile apelantei legate de caracterul licit al obiectului de activitate în condiţiile în care activitatea cod CAEN 7411 este licită, fiind cuprinsă în Ordinul 601/2002, nu constituie un argument juridic pentru menţinerea formei juridice a societăţii comerciale, dat fiind că această codificare se aplică, nu doar societăţilor comerciale, ci şi altor forme profesionale de asociere, în acest sens textul art. 31 din Statutul profesiei de consilier juridic fiind contradictoriu, întrucât permite posibilitatea înfiinţării de persoane juridice, conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, considerate societăţi profesionale, ori această lege reglementează doar constituirea şi funcţionarea societăţilor comerciale, în timp ce societatea profesională este o societate civilă şi că, în mod corect, a reţinut instanţa de fond dispoziţiile, Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr.XXII/12 iunie 2006 incidente la data pronunţării hotărârii apelate, faţă de art. 329 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
Cu referire la cererea pârâtei de chemare în garanţie a Guvernului României şi a Ministerului Justiţiei s-a apreciat ca fiind corectă soluţia respingerii acesteia, pe de o parte, întrucât domeniul său de aplicare se limitează la acţiunile în revendicare, litigiile privitoare la sistarea stării de indiviziune, în litigiile locative, ori în cele având ca obiect realizarea unei obligaţii în despăgubire, iar, pe de altă parte, întrucât obligaţia de garanţie presupune transmisiunea cu titlu oneros a unui drept subiectiv, ceea ce nu este cazul în speţă.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că Decizia pronunţată este dată cu greşita apreciere a legii, că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a art. 329 alin. (3) C. proc. civ., reţinând că dezlegarea dată problemelor de drept prin Decizia nr. XXII din 12 iunie 2006 se aplică prezentei cauze, faţă de art. 1 C. civ., şi nu a ţinut seama de cele două înscrisuri depuse la dosar în probaţiune, respectiv de Referatul nr. 861/S/2004 şi de Hotărârea nr. 273 din 6 iunie 2006 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, nesocotind, astfel, prevederile legale privind administrarea dovezilor pentru pronunţarea hotărârii în conformitate cu actele probatorii, recurenta neprecizând relevanţa criticilor aduse sentinţei tribunalului, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimatul Ministerul Justiţiei a solicitat, prin întâmpinare, menţinerea deciziei instanţei de apel în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată în cauză.
Recursul este nefondat.
Astfel, simpla afirmaţie că Decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii nu poate fi primită, în lipsa indicării dispoziţiilor pretins a fi fost greşit aplicate şi arătării argumentelor unei astfel de susţineri, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Având în vedere că art. 329 alin. (3) C. proc. civ. consacră caracterul obligatoriu al deciziilor pronunţate în interesul legii, în ceea ce priveşte dezlegarea dată problemelor de drept judecate, se constată că instanţa de apel, confirmând, în considerarea precizatului articol, evocarea de către instanţa de fond a celor statuate prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. XXII din 12 iunie 2006, anterioară sentinţei tribunalului, a făcut o corectă interpretare a acestui text legal şi nu a încălcat principiul statornicit de art. 1 C. civ., aşa încât nu se poate reţine incidenţa motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Este de observat că faţă de reglementarea în vigoare a art. 304 C. proc. civ. la data pronunţării deciziei atacate, critica recurentei referitoare la modul în care instanţa de apel a administrat dovezile în raport cu dispoziţiile art. 167-171 C. proc. civ., dispoziţii, de altfel, neprecizate prin critica formulată generic, şi critica nepronunţării acestei instanţe asupra înscrisurilor evocate, depuse la dosar în probaţiune, nu mai pot face obiectul analizei instanţei de recurs după abrogarea pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC D&C P. SRL Braşov împotriva deciziei nr. 199/Ap din 13 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1328/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1343/2008. Comercial → |
|---|
