ICCJ. Decizia nr. 1355/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1355/2008
Dosar nr. 1533/42/2007
Şedinţa publică de la 4 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Şt.G. a solicitat în contradictoriu cu SC S.U.B. SRL şi S.V. pronunţarea unei sentinţe prin care să se dispună:
(1) obligarea pârâţilor să desfiinţeze streaşina imobilului aflat pe terenul reclamantului;
(2) obligarea pârâţilor să ia măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor pluviale de pe acoperişul imobilului pe terenul reclamantului sub sancţiunea daunelor cominatorii.
La rândul lor pârâţii au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat constituirea unei servituţi de trecere pe drumul de acces folosit împreună cu reclamantul încă de la edificarea construcţiei, iar reclamantul Şt.G. a chemat-o în garanţie pe D.V.G. pentru ca aceasta să-i protejeze dreptul transmis asupra terenului în suprafaţă de 39,40 mp arătând că chemata în garanţie încă din anul 1993 i-a solicitat societăţii pârâte să-şi desfiinţeze pazia.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Buzău care, prin sentinţa nr. 1627 din 19 iunie 2007, a respins, ca nefondată, acţiunea şi cererea reconvenţională. În esenţă, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa nr. 4459/2003 pronunţată de Judecătoria Buzău, rămasă definitivă s-a admis acţiunea reclamantului împotriva pârâţilor S.V. şi SC S.U. S.N.C. şi a fost respinsă cererea reconvenţională dispunându-se ca pârâţii să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul în suprafaţă de 30,49 mp, delimitat de Schiţa 2 la raportul de expertiză efectuat de B.O. stabilindu-se linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe linia de demarcaţie formată de punctele A şi B din Schiţa 2 la acelaşi raport, precum şi obligarea pârâţilor să ridice gardul amplasat pe proprietatea reclamantului şi să închidă calea de acces la proprietatea reclamantului.
În ce priveşte expertiza tehnică propusă de reclamant, tribunalul a înlăturat-o pe motivul că afirmaţiile în legătură cu streaşina (nu pazia) la care se referă în acţiune (punctul 1) s-au făcut fără să fie verificată autorizaţia de construcţie a imobilului, respectiv structura de rezistentă a clădirii, astfel cum expertul a susţinut în raportul de expertiză.
În continuare s-a reţinut de tribunal că demolarea lucrărilor de construcţii, inclusiv a elementelor de susţinere a construcţiei se poate face numai pe baza autorizaţiei obţinută în prealabil de la autorităţile prevăzute la art. 4 din lege, în speţă P. comunei Berca. Au fost citate în acest sens prevederile art. 8. (1), (2) şi (4) din Legea nr. 50/1991. Pentru aceleaşi considerente a fost respinsă şi cererea reconvenţională reţinându-se în plus că pârâtul are acces la calea publică.
În conformitate cu art. 274 C. proc. civ., reclamantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2019,3 lei.
Împotriva sentinţei nr. 1627 din 19 iunie 2007 au declarat apel, reclamantul Şt.G. şi chemata în garanţie D.V.G. Cei doi apelanţi au criticat sentinţa pentru motivul că a fost înlăturat probatoriul administrat în cauză dar şi pentru faptul că instanţa a examinat în mod simplist şi nelegal cererea principală. Au mai susţinut apelanţii că instanţa nu s-a pronunţat pe al doilea capăt de cerere prin care au solicitat pârâtei să construiască un jgheab colector al apelor pluviale de la streaşina a cărei desfiinţare o solicită. Apelanţii au mai arătat că situaţia terenului în suprafaţă de 30,49 mp a fost clarificată prin sentinţa la care s-a referit instanţa de fond într-o altă judecată, care însă a soluţionat un litigiu ce a avut ca obiect grăniţuirea, sentinţă care a rămas definitivă şi executorie. După ce a făcut referire la probele care în opinia acestora erau importante, reclamantul apelant a susţinut că pentru extinderea streaşinei, element accesoriu al construcţiei nu este necesară autorizaţia de construcţie întrucât nu este afectată structura de rezistenţă.
Apelurile au fost soluţionate de Curtea de Apel Ploieşti, care prin decizia nr. 207 din 12 octombrie 2007 a ajuns la concluzia că motivele de netemeinicie şi nelegalitate invocate sunt nefondate.
Curtea a stabilit că situţia litigioasă dintre părţi, reluată şi în prezenta cauză, a fost soluţionată prin sentinţa nr. 4459 din 22 septembrie 2003 pronunţată de Judecătoria Buzău, rămasă definitivă, prin care s-a admis acţiunea principală în revendicare formulată de reclamantul Şt.G. în contradictoriu cu aceeaşi pârâţi, sentinţă care trebuie pusă în executare pentru a se rezolva şi situaţia litigioasă ivită între părţile din acest proces.
Potrivit instanţei de apel, prin retragerea reclamantului din societatea comercială, capitalul social a fost diminuat valoric, cu jumătate din valoarea unei clădiri magazin, teren aferent şi mobilier. Ca urmare prin sentinţa nr. 4459/2003 s-a dispus ca pârâţii să lase reclamantului în deplină proprietate şi paşnică folosinţă terenul în suprafaţă de 30,49 mp situat în comuna Berca din Buzău.
De asemenea, conform expertizei au fost obligaţi pârâţii să ridice gardul amplasat pe terenul proprietatea reclamantului.
În ce priveşte streaşina, Curtea a considerat că prima instanţă a înlăturat corect concluziile expertizei având în vedere că afirmaţiile în legătură cu posibilitatea desfiinţării acesteia s-au făcut fără verificarea autorizaţiei de construcţie a imobilului, respectiv a structurii de rezistenţă a clădirii. S-a apreciat că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor în construcţii.
Împotriva deciziei nr. 207 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, la data de 12 octombrie 2007, a declarat recurs, reclamantul Şt.G. prin care, fără să invoce motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ., a susţinut după expunerea situaţiei de fapt, că instanţa de apel nu a verificat sentinţa nr. 4459 din 22 septembrie 2003 a Judecătoriei Buzău care se află la dosar din care ar fi putut să constate că pârâţii au fost obligaţi să-i lase terenul în suprafaţă de 30,4 mp în proprietate şi paşnică folosinţă, că deşi raportul de expertiză din acel dosar se referă la bazie (streaşină) prin sentinţă, instanţa respectivă, s-a pronunţat ca şi când ar fi o acţiune în revendicare şi nu ca în cazul unei acţiuni care avea ca obiect o obligaţie de „a face”, ceea ce a dus, în opinia sa, la imposibilitatea punerii în executare a acelei sentinţe. Potrivit autorului instanţa nu trebuia să dea vreo eficienţă acelei hotărâri, că decizia din apel nu şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi că cel de-al doilea capăt de cerere nu a fost motivat deşi se ceruse ca pârâta să ia măsuri pentru a împiedica scurgerea apelor pluviale de pe imobil pe terenul care îi aparţine.
Pentru aceste argumente, recurenta a solicitat să se admită recursul şi să fie desfiinţate soluţiile anterior pronunţate, iar în fond să se admită acţiunea.
Intimata SC S.U.B. SRL prin întâmpinare a precizat că recurentul a fost asociat cu S.V. administratorul S.N.C. Şt.S. şi că aceştia au majorat capitalul social prin aport în natură, clădire magazin universal, teren aferent şi mobilier, cu participare egală. Ulterior, intimata a precizat că s-a aprobat retragerea din societate a recurentului reclamant Şt.G. şi că după această retragere printr-o sentinţă anterioară cu nr. 4459/2003 pârâtul, intimatul din acest dosar, a fost obligat să-i lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 30,49 mp stabilindu-se şi linia de hotar. Intimatul a mai precizat că instanţa nu a omologat expertiza efectuată în cauza respectivă întrucât era contradictorie, iar în ce priveşte cererea reclamantului a susţinut că o consideră ilogică întrucât construcţia a fost edificată de cei doi asociaţi în timpul asocierii iar acum prin acţiune solicită demolarea a ceea ce au edificat.
Pentru aceste argumente a solicitat să se respingă în totalitate criticile aduse deciziei atacată cu recurs.
Recursul este nefondat.
Din expunerea criticilor formulate de recurent rezultă cu evidenţă că lipsesc atributele care definesc recursul aşa cum este reglementat în Titlul V Capitolul I C. proc. civ.
Potrivit reglementării actuale recursul este cale extraordinară de atac ceea ce înseamnă că, pe de o parte, pot face obiectul acestuia numai anumite hotărâri definitive, iar pe de altă parte, că pot fi invocate drept motive de recurs numai cele prevăzute expres şi limitativ de art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ.
Din expunerea sintetică a criticilor aduse deciziei pronunţată de instanţa de apel rezultă că nu a fost evocat niciunul din motivele de nelegalitate cerute de art. 3021 lit. c) şi art. 304 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit acestor dispoziţii, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii [(lit. c)] „motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor…”. În continuare art. 304 alin. (1) C. proc. civ., prevede că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, motive care nu numai că nu au fost indicate expres dar nici nu pot fi desprinse din criticile aduse deciziei recurate. Din acest punct de vedere trebuie menţionat şi faptul că recursul este o cale de atac de reformare, nedevolutivă, prin care se realizează controlul judiciar fără ca prin natura sa să permită instanţei imediat superioare să provoace judecarea în fond a pricinii. Or, este evident că recurentul a invocat chestiuni de fond, cu intenţia de a provoca o rejudecare a fondului lucru nepermis în recurs câtă vreme autorul a beneficiat de o cale de atac devolutivă, apelul, iar chestiunile de netemeinicie nu pot fi reţinute în această cale extraordinară de atac decât în măsura în care sprijină o critică de nelegalitate.
Chestiunile legate de administrarea probelor şi interpretarea acestora în scopul de a determina situaţia de fapt vizează netemeinicia şi nu ar putea fi analizate în recurs întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este, potrivit dispoziţiilor procedurale, în situaţia de a examina „cauza sub toate aspectele” sau de a se substitui părţii care a promovat această cale de atac pentru a lua în examinare posibile motive de nelegalitate.
În fine, motivarea deciziei din apel reprezintă în raport de criticile aduse sentinţei fondului o sinteză a concluziilor instanţei de apel în raport de probele care au fost administrate şi analizate de prima instanţă. Din acest punct de vedere nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia decizia nu a fost motivată.
Mai trebuie reţinut că soluţia din sentinţa nr. 4459/2003 nu mai poate fi pusă în discuţie sub aspectul temeiniciei şi legalităţii acesteia, în litigiul de faţă. Aceste chestiuni puteau fi relevate în căile de atac puse la îndemâna părţilor şi nu într-un alt litigiu. În lipsa acestora, cele statuate de instanţă în sensul că executarea acelei sentinţe rezolvă şi problema litigioasă ivită în acest litigiu nu poate fi combătută.
În legătură cu nepronunţarea pe al doilea capăt de cerere, este de reţinut că soluţia nu este supusă criticii datorită dependenţei dintre cele două capete de cerere. În concret neadmiterea primului capăt de cerere duce şi la respingerea solicitării de a se lua măsuri în legătură cu scurgerea apelor pluviale.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Şt.G., împotriva deciziei comerciale nr. 207 din 12 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurentul la 1000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1339/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1471/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
