ICCJ. Decizia nr. 1522/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1522/2008
Dosar nr. 5714/104/2006
Şedinţa publică de la 7 mai 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Slatina sub nr. 5493/2006, reclamanta SC T. SA Slatina prin lichidator SC E.C. SRL Craiova a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii SC Z.H. SRL, SC N.C. SRL, P.T., S.A. şi M.M., instanţa de judecată să pronunţe o hotărâre prin care să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. 5427 din 24 iunie 2005; nr. 2033 din 13 martie 2006; nr. 2034 din 13 martie 2006 şi nr. 2035 din 13 martie 2006.
Judecătoria Slatina, prin sentinţa nr. 3624 din 28 august 2006, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Olt.
Tribunalul Olt, prin sentinţa nr. 116 din 14 martie 2007, a admis cererea astfel cum a fost formulată şi a luat act că pârâţii au renunţat la excepţiile privind inadmisibilitatea cererii şi a lipsei competenţei teritoriale.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia nr. 1414 din 9 octombrie 2007, a admis recursurile declarate de pârâţii SC N.C. SRL, SC Z.H. SRL, P.T., S.A. şi M.M., împotriva sentinţei nr. 116 din 14 martie 2007, pronunţată de Tribunalul Olt pe care a modificat-o în sensul respingerii cererii.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs reclamanta SC T. SA Slatina prin lichidator E.C. I.P.U.R.L. Craiova, invocând, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 1, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta a arătat, în prima critică formulată că, având în vedere caracterul patrimonial neevaluabil în bani al cererii de chemare în judecată, calea de atac împotriva sentinţei primei instanţe era apelul, astfel că, în mod greşit, Curtea de Apel Craiova a calificat apelul ca fiind recurs, judecând recursul, direct prin ignorarea cu desăvârşire a căii devolutive de atac.
Examinând acest motiv de recurs prioritar şi de esenţă, subliniem de la început că este de observat că reclamanta, prin lichidatorul desemnat a solicitat primei instanţe să pronunţe o hotărâre prin care să constate nulitatea absolută a patru contracte de vânzare - cumpărare încheiate în formă autentică în iunie 2005, respectiv, martie 2006, între părţi, având ca obiect construcţii şi teren.
Cum, din însuşi petitul acţiunii introductive rezultă că Tribunalul Olt, în dosarul nr. 85/F/2004, privind falita SC T. SA a desemnat în calitate de lichidator al acesteia pe SC E.C. SRL Craiova, lichidatorul numindu-se exclusiv în cazul în care judecătorul – sindic a dispus trecerea la faliment, potrivit art. 24 (1) din Legea nr. 85/2006 şi cum, potrivit art. 3 pct. 28 privind procedura insolvenţei din Legea nr. 85/2006, fiind persoana desemnată să exercite atribuţiile prevăzute la art. 25 din menţionata lege în cadrul procedurii falimentului şi reprezentând unul dintre participanţii la procedura insolvenţei, conform prevederilor art. 5 alin. (1) din evocatul act normativ, se constată că, pricinii de faţă îi sunt incidente strict dispoziţiile legale speciale cuprinse în Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Aşa fiind, potrivit art. 6 din precitata lege, tribunalul în a cărei rază teritorială îşi are sediul debitorul are competenţă în primă instanţă iar, potrivit art. 8 alin. (1) prin raportare la alin. (3) teza 1 al aceluiaşi articol, din legea specială deja menţionată, curtea de apel constituie instanţa de recurs, acesta din urmă fiind judecat de completuri specializate.
Ori, în speţa de faţă, Tribunalul Olt, a judecat în primă instanţă cauza, sentinţa pronunţată fiind atacabilă cu recurs, astfel cum rezultă şi din dispozitivul acesteia, iar, urmare declarării recursului de către reclamantă prin lichidatorul său desemnat, Curtea de Apel Craiova a soluţionat această cale extraordinară de atac, decizia dată fiind irevocabilă, în aplicaţiunea dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.
Aşadar, constatând că recursul declarat de reclamantă prin lichidatorul desemnat a fost îndreptat împotriva unei hotărâri irevocabile, pronunţate, în mod legal, deopotrivă în recurs cu aplicarea dispoziţiilor legale speciale, respectiv, art. 8 alin. (1) teza 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin raportare la art. 299 alin. (1) teza 3 şi alin. (2) al aceluiaşi articol C. proc. civ., urmează ca Înalta Curte să respingă recursul, ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun cât şi potrivit precitatei legi speciale, cu precizarea că, aşa fiind, examinarea celorlalte critici formulate este de prisos în raport cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC T. SA Slatina prin lichidator E.C. I.P.U.R.L. Craiova, împotriva deciziei nr. 1414 din 9 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 1475/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... | ICCJ. Decizia nr. 1541/2008. Comercial. Acţiune în anularea... → |
---|