ICCJ. Decizia nr. 1428/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1428/2008
Dosar nr. 459/42/2007
Şedinţa publică de la 10 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC L. SRL Buzău prin acţiunea înregistrată la 3 octombrie 2005 pe rolul Judecătoriei Buzău a chemat în judecată pe pârâta SC C.S. SRL Buzău, solicitând instanţei pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate nulitatea parţială a încheierii din 2002 a Judecătoriei Buzău - Biroul de C.F., constatarea nulităţii absolute parţiale a documentaţiei cadastrale întocmite pentru întabularea dreptului de proprietate a imobilului teren şi construcţie, şi înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului deţinut în urma protocolului de divizare, imobil constând în teren şi construcţii situat în Buzău.
În motivarea cererii sale, reclamanta SC L. SRL Buzău a precizat că societatea sa este succesoarea de drept a SC N.R.C. SNC; că atât reclamanta cât şi pârâta, prin divizarea SC P. SA Buzău conform art. 223 din Legea nr. 31/1990, au preluat o parte din patrimoniul acesteia; că urmare acestei divizări societatea sa a dobândit în proprietate imobilul cu destinaţie comercială în suprafaţă de 430 şi 97 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 131 şi 44 mp, imobil situat în Buzău; că spaţiul comercial dobândit se află la parterul construcţiei în care funcţionează Hotelul C., aflat în proprietatea pârâtei şi că la momentul întocmirii documentaţiei tehnice pentru întabularea dreptului de proprietate a constatat că, din eroare fizică terenul său a fost diminuat cu 16 mp, reprezentând proiecţia urmelor balcoanelor.
Judecătoria Buzău prin sentinţa civilă nr. 5725 din 21 noiembrie 2005 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, secţia comercială, considerând că litigiul este de natură comercială.
Tribunalul Buzău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 2896 din 23 noiembrie 2006 a respins acţiunea reclamantei, reţinând că acţiunea este inadmisibilă pentru capetele 1 şi 2 din cerere şi neîntemeiată în ceea ce priveşte al treilea capăt de cerere.
În ceea ce priveşte primul capăt de cerere, respectiv constatarea nulităţii absolute parţiale a încheierii din 20 aprilie 2002 a Judecătoriei Buzău-Biroul de C.F., tribunalul a considerat că este inadmisibil, întrucât această încheiere nu poate fi desfiinţată decât prin căile prevăzute de lege, respectiv prin apel, dar cum reclamanta nu a folosit acest mijloc procedural, încheierea este irevocabilă.
Şi al doilea capăt de cerere a fost respins ca inadmisibil, respectiv constatarea nulităţii absolute parţiale a documentaţiei cadastrale întocmite pentru întabularea dreptului de proprietate a imobilului în litigiu, avându-se în vedere că documentaţia cadastrală este o lucrare de specialitate şi nu un act juridic, căreia nu i se aplică regimul juridic al nulităţilor.
Capătul de cerere privind înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei în C.F. a fost respins ca neîntemeiat, întrucât înscrierea acestuia se face de O.C.P.I. în baza Legii nr. 7/1996 şi că reclamanta nu a făcut opoziţie la procedura publicităţii protocolului din 30 martie 1999 întocmit în cadrul procesului de divizare în condiţiile legii a SC P. SA Buzău, la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Buzău şi în M. Of. nr. 1620 din 12 iunie 1998, partea IV, în termenul prevăzut de art. 238 din Legea nr. 31/1990.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 101 din 21 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, reclamanta SC L. SRL Buzău a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii sale.
În criticile formulate recurenta reclamantă, după o prezentare amănunţită a situaţiei de fapt, susţine în esenţă următoarele:
Greşit instanţa de apel a respins ca inadmisibile primele două capete de cerere, fără să ia în consideraţie explicaţiile expertului B.V., în sensul că situaţia creată se datorează neefectuării corecte a releveelor la întocmirea protocolului prin care s-a făcut divizarea patrimoniului fostei societăţi, nefăcându-se o verificare a datelor înscrise în acesta.
Recurenta susţine că faţă de cele de mai sus, instanţa trebuia să constate nulitatea absolută a încheierii din 2002, care are la bază o cauză ilicită.
Al doilea motiv de recurs, cu privire la respingerea capătului trei din acţiune ca neîntemeiat, vizează încălcarea dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. referitor la suspendarea cauzei.
Intimata pârâtă SC C.S. SRL Buzău a depus întâmpinare la dosar prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
La termenul de astăzi Înalta Curte, a invocat din oficiu, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, în raport de natura litigiului ce face obiectul recursului.
Cum necompetenţa este o excepţie de ordine publică, potrivit art. 159 C. proc. civ., cu aplicarea dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. aceasta urmează a fi analizată cu prioritate.
Se reţine că prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat să se constate nulitatea absolută parţială a încheierii din 10 aprilie 2002 emisă de Judecătoria Buzău - Biroul de C.F. prin care la cererea petentei T.V. s-a înscris dreptul de proprietate al SC C. SRL Buzău asupra terenului şi construcţiei situate în Buzău; constatarea nulităţii absolute parţiale a documentaţiei cadastrale care a stat la baza acesteia şi înscrierea dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului deţinut în baza protocolului de divizare, constând în teren şi construcţii, situat la aceeaşi adresă, invocând ca temei de drept dispoziţiile Legii nr. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară.
Or, în speţă, litigiul examinat nu are caracter comercial, el nevizând acte sau fapte de comerţ, iar din temeiul de drept invocat de recurenta reclamantă în cererea introductivă, respectiv dispoziţiile Legii nr. 7/1996, rezultă caracterul esenţialmente civil al litigiului de faţă, soluţionarea acestuia fiind, deci, de competenţa instanţelor civile.
Aşa fiind, Curtea urmează să admită excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale şi, pe cale de consecinţă, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1), (2), (3) şi (6) C. proc. civ., urmează a admite recursul declarat de reclamantă şi a casa decizia instanţei de apel şi sentinţa instanţei de fond, trimiţând cauza spre rejudecare, în fond, instanţei competente potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., respectiv Judecătoriei Buzău.
Admiterea excepţiei de necompetenţă materială face inutilă examinarea motivelor de recurs invocate de recurenta reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia necompetenţei instanţelor comerciale.
Admite recursul declarat de reclamanta SC L. SRL Buzău împotriva Deciziei nr. 101 din 21 mai 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează decizia recurată şi sentinţa nr. 2896 din 23 noiembrie 2006 a Tribunalului Buzău şi trimite cauza spre rejudecare în primă instanţă, Judecătoriei Buzău.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1427/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1429/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
