ICCJ. Decizia nr. 1685/2008. Comercial. Actiune în daune contractuale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1685/2008
Dosar nr. 1622/86/2007
Şedinţa publică de la 16 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea adresată acestei instanţe la data de 22 martie 2007, reclamanta SC I.C.I. SRL Milişăuţi a chemat în judecată pârâta SC C. SRL Rădăuţi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 25.729,16 lei reprezentând contravaloare marfă livrată şi 86,719,15 lei penalităţi de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta arată că, în baza contractului nr. 89 din 3 iunie 2004, a livrat pârâtei produse de balastieră, agregate de râu cu avize de expediţie pentru care s-au emis şi transmis facturi în valoare totală de 317.301.600 lei vechi, din care nu s-a achitat suma de 25.729,16 lei noi.
Pentru neplata facturilor a calculat penalităţi de întârziere de 0,37 % pe zi, conform cap. 7 alin. (2) al contractului.
În dovedirea cererii depune înscrisuri, copii facturi şi contract, avize de livrare, calculul penalităţilor şi îşi întemeiază pretenţiile pe dispoziţiile art. 969 şi următoarele C. civ.
Analizând actele şi probele dosarului, Tribunalul Suceava, prin sentinţa nr. 2594 din 2 iulie 2007, a respins acţiunea, ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Aşa cum a precizat şi petenta, din valoarea totală de 317.301.600 lei vechi, pârâta a achitat suma de 60.010.000 lei vechi, pentru care au fost emise chitanţe, iar diferenţa în sumă de 257.291.600 lei vechi pentru care a fost promovată prezenta cerere, a fost compensată cu sumele pe care pârâta le avea de încasat de la reclamantă.
Astfel, în data de 1 decembrie 2004 a fost încheiată Operaţiunea de Compensare, în sumă de 99.719.700 lei vechi pentru care a fost completat şi semnat de către ambele părţi, Ordinul de Compensare seria B nr. 4862101.
În data de 2 decembrie 2004 a fost încheiată o a doua Operaţiune de Compensare, în sumă de 99.682.770 lei vechi, pentru care a fost completat şi semnat de către ambele părţi Ordinul de Compensare seria B nr. 4862102, pe verso fiind trecute facturile compensate.
În data de 3 decembrie 2004 a fost încheiată o a treia Operaţiune de compensare, în sumă de 57.889.130 lei vechi, pentru care a fost completat şi semnat de ambele părţi Ordinul de Compensare seria B nr. 4862104, pe verso fiind trecute, de asemenea, facturile compensate.
În total s-a compensat suma de 257.291.600 lei vechi, reclamanta rămânând datoare faţă de societatea pârâtă cu suma de 36.129.879 lei vechi.
Având în vedere aceste aspecte şi faptul că prin înscrisurile depuse de pârâtă, între părţi a operat compensarea sumei datorate, instanţa a respins acţiunea ca nefondată.
Împotriva sentinţei, a declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocându-se stabilirea greşită a stării de fapt.
A motivat că ordinele de compensare depuse la dosar nu sunt însoţite de facturile menţionate în acestea şi nici de documentele ce stau la baza facturilor din care să rezulte că pârâta i-ar fi livrat bunuri s-au i-ar fi prestat servicii şi că ordinele respective nu sunt semnate de administratorul societăţii, ci de o persoană care nu avea calitatea de a semna asemenea acte.
Analizând sentinţa în raport de criticile formulate, Curtea, prin decizia nr. 131 din 10 decembrie 2007, a respins apelul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, din cuprinsul contractului economic de vânzare cumpărare agregate de balastieră nr. 89 din 3 mai 2004 încheiat între părţi, rezultă că numitul M.D. era la data când a semnat ordinele de compensare managerul general al societăţii reclamante, încât avea calitatea de a semna respectivele înscrisuri.
De altfel, şi prin cererea introductivă se arată că societatea reclamantă era reprezentantă prin M.D., administrator, având nr. O.R.C. J33/2406/1996.
Cât priveşte susţinerea că nu au fost anexate la acele ordine de compensare şi documentele justificative, instanţa apreciază că acest lucru nu era necesar atâta timp cât ordinele respective au fost semnate şi ştampilate şi de către reprezentantul societăţii reclamante, care şi-a însuşit conţinutul lor în ce priveşte numărul şi data emiterii facturii, valoarea facturată şi valoarea compensată.
Prin urmare, în mod corect a reţinut tribunalul că suma pretinsă de reclamantă prin acţiune a fost compensată cu sumele datorate de aceasta către pârâtă, aşa cum rezultă din ordinele de compensare din datele de 1, 2 şi 3 decembrie 2004 existente la dosar.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a introdus recurs reclamanta, motivat sumar, prin care a invocat interpretarea greşită a raporturilor contractuale dintre părţi, şi a probelor administrate, dând relevanţă unor ordine de compensare care nu sunt semnate de administratorul societăţii.
Recursul nu a fost motivat în drept, însă critica va fi analizată în raport de dispoziţiile prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Acest motiv de recurs vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, schimbarea naturii ori înţelesului vădit neîndoielnic al acestuia de nelegalitate.
În raport de acest motiv de nelegalitate urmează a se analiza dacă hotărârea judecătorească s-a pronunţat cu nesocotirea principiului înscris în art. 969 C. civ., potrivit căruia, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
În cauză s-a reţinut corect, că suma pretinsă de reclamantă îşi are izvorul în derularea raporturilor comerciale care au avut la bază contractul nr. 89 din 3 mai 2004.
Pentru soluţionarea litigiului, nu s-a pus în discuţie interpretarea acestui contract, a clauzelor pe care le conţine.
Aşadar critica invocată nu poate fi reţinută, în raport de nelegalitate invocată, aşa cum este reglementat prin textul legal mai sus menţionat.
În ceea ce priveşte, relevanţa dată înscrisurilor depuse la dosar, în raport de care s-a făcut compensarea, instanţa de apel, devoluând cauza a statuat că la ordinele de compensare nu era necesar să se ataşeze documentele justificative, de îndată ce au fost semnate şi ştampilate de către reprezentantul societăţii reclamante.
Or, repunerea în discuţie, prin critica formulată, a stării de fapt nu poate fi primită faţă de caracterul de cale extraordinară de atac, pe care îl are recursul, calea de atac nedevolutivă, care exclude o judecată în fond a cauzei, cu excepţia art. 3041 C. proc. civ.
Aşa fiind, faţă de cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.C.I. SRL Milisăuţi prin administrator judiciar Cabinet de Individual de insolvenţă E.C.O. împotriva deciziei nr. 131 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 16 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1668/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 1707/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
