ICCJ. Decizia nr. 1707/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1707/2008
Dosar nr. 4016/35/2005
Şedinţa publică de la 20 mai 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 271/ LC din 7 iunie 2005, Tribunalul Satu Mare a admis acţiunea civilă formulată de B.T.R., în faliment, prin lichidator judiciar F.G.D.S.B. cu sediul în comuna Voluntari, în contradictoriu cu pârâta SC M. SA cu sediul în Satu Mare şi în consecinţă a obligat pârâta la plata sumei de 16.093.073.299 lei, cu titlu de despăgubiri către reclamantă.
A fost disjunsă cauza ce a format obiectul dosarului nr. 1090/2005, privind aceleaşi părţi, cu calităţi inversate, pentru obligarea pârâtei B.T.R., la predarea imobilului în stare bună de funcţionare şi la refacerea lucrărilor necesare acestui scop, sau la încuviinţarea refacerii lor de către SC M. SA, pe socoteala pârâtului din dosar nr. 3806/R/2006.
Totodată, s-a dispus suspendarea dosarului nr. 1090/2005 până la soluţionarea dosarului de faliment privind pe B.T.R.
Împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă a declarat apel, în termen apelanta B.T.R., bancă în faliment, prin lichidator F.G.D.S.B., solicitând instanţei admiterea apelului, schimbarea sentinţei apelate, iar pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de 35.177.060.769 lei.
A declarat apel şi pârâta solicitând pe fond respingerea acţiunii.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 183/ C din 11 decembrie 2007, a admis apelul pârâtei SC M. SA Satu Mare, a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 196.606,34 RON despăgubiri, fiind menţinute restul dispoziţiilor sentinţei.
A fost obligată intimata reclamantă B.T.R. în lichidare la cheltuieli de judecată în sumă de 24.721,54 RON către SC M. SA.
A fost respins, ca nefundat, apelul reclamantei.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de apel a reţinut că între părţile în litigiu s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1446 din 2 noiembrie 1999 pe termen de 10 ani, care a fost desfiinţat la 3 iulie 2002, prin intrarea chiriaşei reclamante în faliment.
Că, obiectul dosarului priveşte plata investiţiilor efectuate de reclamanta chiriaşă pentru amenajarea imobilului, în valoare de 16.093.073.999 lei, majorate ulterior, după efectuarea expertizei tehnice la instanţa de fond la 35.177.060.769 lei.
Instanţa de apel a reţinut că majorarea acţiunii nu poate fi primită, întrucât nu s-a făcut în condiţiile legii, în realitate fiind o acceptare a concluziilor expertizei fără manifestarea de voinţă a părţii reclamante în acest sens, al majorării cererii.
Instanţa de apel a dispus efectuarea unei contraexpertize tehnice pentru stabilirea, în raport de natura investiţiilor, dacă acestea pot fi ridicate de reclamantă sau trebuie să fie achitate de proprietar ca utile imobilului.
În raport de concluziile probei dispuse, instanţa de apel a reţinut că pârâta are obligaţia plăţii lucrărilor în valoare de 192.342,24 RON (hidroizolaţii la acoperiş, amenajări, compartimentări şi placări faţade) precum şi a sumei de 4264,10 RON valoare materiale achiziţionate de reclamantă şi utilizate de pârâtă la alt imobil.
Diferenţa de 511.173,18 Ron, până la totalul investiţiilor de 749.388,25 RON, reprezintă investiţii ce pot fi ridicate de reclamantă, fost chiriaş.
S-a mai reţinut că nu sunt datorate de pârâtă nici contravaloarea serviciilor de consultanţă (C. SC E. Satu Mare şi C.) în sumă de 34.399,33 Ron respectiv 11.473,92 RON.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanta şi pârâta.
Recurenta reclamantă B.T.R., bancă în faliment, prin lichidator F.G.D.S.B. a invocat art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- greşit s-au respins pretenţiile pentru plata sumei de 511.173,18 RON, investiţii necesare pe motiv că acestea pot fi ridicate din imobilul pârâtei, conform opiniei experţilor. Nu s-a ţinut seama că materialele în valoarea menţionată, reprezintă instalaţii electrice, sanitare, amenajări, compartimentări, etc., încastrate în pereţi, a căror ridicare ar fi păgubitoare pentru ambele părţi, chiar şi pentru pârâtă prin deteriorarea spaţiului;
- chiar şi în varianta reţinerii ridicării instalaţiilor, instanţa trebuia să dispună obligarea pârâtei, SC M. SA, prin dispozitiv, la restituirea bunurilor, altfel, în lipsa unui titlu executor, recuperarea instalaţiilor din imobilul intimatei nu poate fi efectuată;
- greşit cheltuielile de judecată, în sumă de 24721,54 lei au fost reţinute numai în sarcina sa, ignorându-se faptul că acţiunea a fost admisă în parte în sensul obligării pârâtei SC M. SA la plata sumei de 196.606,34 lei.
Pârâta SC M. SA Satu Mare a declarat recurs la 20 decembrie 2007 şi apoi la 3 ianuarie 2008 fără a depune taxa de timbru în sumă de 2546,83 lei şi timbru judiciar în valoare de 2,85 lei, astfel cum a fost îndrumată prin citaţia emisă pentru astăzi, primită de recurentă la 3 martie 2008.
Ca urmare în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi O.G. nr. 32/1995, cu modificările ulterioare, recursul SC M. SA Satu Mare, urmează să fie anulat ca netimbrat.
În ce priveşte recursul reclamantei, acesta urmează să fie admis având în vedere următoarele considerente:
Acţiunea reclamantei are ca obiect plata despăgubirilor, constând în investiţiile efectuate în imobilul pârâtei, pe care nu le mai foloseşte prin încetarea contractului de închiriere.
Având în vedere contraexpertiză tehnică dispusă în apel, instanţa a făcut o distincţie între lucrări şi investiţii necesare şi utile imobilului, ce nu pot fi ridicate de reclamantă şi care însumează 192.342,24 Ron, sumă datorată de pârâta care a fost obligată la plată. La această sumă s-a mai adăugat, tot în sarcina pârâtei, 4264,10 lei, materiale achiziţionate de reclamantă, rămase în custodia pârâtei şi folosite de aceasta, deci în total, 196.606,34 lei.
Diferenţa până la valoarea totală a investiţiilor efectuate de reclamantă (749.388,25 lei) diferenţa ce reprezintă 511.173,18 lei, nu a fost admisă.
Cu privire la această sumă, instanţa de apel a motivat, reţinând concluziile contraexpertizei tehnice, că „reprezintă valoarea investiţiilor ce pot fi ridicate de către fostul chiriaş (compusă din instalaţii electrice şi sanitare efectuate şi parţial amenajări şi compartimentări)”.
Ca urmare, s-a reţinut că reclamanta poate să ridice instalaţiile, amenajările prin desprinderea acestora din imobilul pârâtei.
Hotărârea este criticabilă, prin nerespectarea art. 261 şi 3712 C. proc. civ., referitor la dispozitivul hotărârii şi executarea acestuia.
Predarea unor bunuri de către pârâtă, obligaţie reţinută de instanţă, corespunzătoare dreptului reclamantei de ridicarea acestora, nu se regăseşte în dispozitivul deciziei atacate.
Dispozitivul trebuie să rezolve toate cererile părţilor pentru a fi pus în executare.
Între dispozitiv şi considerentele hotărârii trebuie să existe concordanţă.
Or, reţinerile curţii de apel în sensul dreptului reclamantei de a ridica din imobilul pârâtei instalaţiile, amenajările în valoare de 511.173,18 RON nu se regăseşte în dispozitiv.
Ca urmare, hotărârea nu poate fi executată sub acest aspect, pârâta nefiind obligată să ţină la dispoziţia reclamantei bunurile în valoare de 511.173,18 RON.
Mai mult decât atât, instanţa trebuia să dispună şi să cuprindă în dispozitiv şi care anume bunuri trebuie să fie ţinute de pârâtă la dispoziţia reclamantei.
Sub acest aspect considerentele hotărârii sunt neclare, pentru că este neclară şi contradictorie şi contraexpertiza tehnică.
Astfel, contraexpertiza (pag 165 dosar nr. 4016/C/2005) în concluzii stabileşte valoarea investiţiilor de 511.173,18 RON ce pot fi demontate şi ridicate cu o referire generală, fără a indica care anume utilaje din cadrul centralei termice, cu ce valoare, câte uşi blindate, valoare, etc., se pot ridica, pe când, în completarea la expertiza tehnică referindu-se la aceeaşi valoare de 511.174,18 Ron, face o defalcare valorică, dar bunurile nu mai sunt aceleaşi şi fără a se indica, în concret, în ce constau instalaţiile electrice, prize, telefon, număr, tip, etc., pentru ca, în vederea executării, să nu fie nici un dubiu.
Aşa fiind, se impun aceste precizări, de către experţi, iar instanţa să cuprindă concret în dispozitiv care anume bunuri este obligată pârâta să le ţină la dispoziţia reclamantei, o individualizare a acestora cu indicarea tipului, numărului, valorii acestora.
Hotărârea atacată este criticabilă şi sub aspectul reţinerii cheltuielilor de judecată în sarcina reclamantei, ignorându-se faptul că acţiunea a fost admisă în parte, că pârâta a fost obligată la plată, că are obligaţia ţinerii bunurilor ce pot fi ridicate la dispoziţia reclamantei şi că probele dispuse folosesc ambelor părţi.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează să fie admis, hotărârea atacată să fie casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.
Recursul pârâtei urmează să fie anulat ca netimbrat, după cum s-a motivat mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta B.T.R. prin lichidator judiciar F.G.D.S.B. VOLUNTARI împotriva deciziei nr. 183/C/2007 - A din 11 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de pârâta SC M. SA Satu Mare, împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1685/2008. Comercial. Actiune în daune... | ICCJ. Decizia nr. 1745/2008. Comercial. Constatare nulitate... → |
|---|
