ICCJ. Decizia nr. 2372/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2372/2008
Dosar nr. 313/1/2008
Şedinţa publică din 27 iunie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4601 din 3 aprilie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 13108/3/2006 a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S. în contradictoriu cu pârâta SC S. SA şi pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 216.650 RON reprezentând ratele 2 şi 3 din convenţia nr. 820/1996, a sumei de 28.577,90 RON reprezentând penalităţi de întârziere aferente ratelor menţionate, a sumei de 60.694,67 RON reprezentând penalităţi aferente ratelor în valoare de 209.725,89 RON reprezentând fonduri de restructurare.
În esenţă instanţa de fond a reţinut că, izvorul raportului juridic fundamental îl constituie convenţia nr. 820 din 7 octombrie 1996 şi actele adiţionale la aceasta prin care s-au decalat termenele de restituire a sumei subvenţionate pârâtei de către F.P.S. ca şi termenele de realizare a investiţiilor şi de plata penalităţilor de întârziere.
Potrivit clauzelor inserate în aceste convenţii pârâta trebuia să achite ratele 2 şi 3 la termenele convenite.
Se susţine că, probele nu relevă că aceste rate s-ar fi achitat potrivit convenţiei.
Cu privire la expertiza efectuată în cauză, se reţine că s-au formulat soluţii variabile cu privire la executarea obligaţiilor contractuale, lipsite de valoare juridică, că s-a judecat actul juridic şi s-au emis păreri ce au excedat obiectivelor expertizei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi şi prin Decizia comercială nr. 578 din 27 noiembrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondate ambele apeluri formulate de apelanta-reclamantă A.V.A.S. şi de apelanta-pârâtă SC S. SA Fierbinţi.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că nu rezultă că apelanta-reclamantă a solicitat obligarea intimatei şi la penalităţile de întârziere ce s-ar datora până la achitarea efectivă a debitului, că în realitate, obligaţia apelantei la restituirea fondurilor de restructurare în raport de convenţiile şi actele adiţionale la acestea încheiate cu F.P.S. (în prezent A.P.A.P.S.) a subzistat la momentul privatizării cât şi după acest moment.
În ceea ce privesc obligaţiile stabilite iniţial prin convenţia nr. 820/1996 au fost modificate prin actele adiţionale precizate.
Prin urmare, prin actul adiţional încheiat la 1 iulie 2000 s-a convenit ca suma de 2.625.000.000 lei reprezentând fonduri de restructurare să fie restituită de societate în perioada 2003-2005 conform graficului de rambursare anexat. Totodată s-a convenit şi cu privire la plata de penalităţi pentru întârzierea în plată în art. 1 şi art. 3 din acest act adiţional.
Prin acelaşi act adiţional s-a anulat art. 2 lit. c) din convenţia nr. 820 din 7 octombrie 1996 iar în art. 8 s-a prevăzut că celelalte clauze ale convenţiei rămân valabile cu condiţia să nu vină în contradicţie cu acest act adiţional.
În aceste condiţii şi art. 3 implicit a fost modificat întrucât modalitatea de recuperare a sumei puse la dispoziţie de F.P.S. relevată de art.3 nu mai subzistă cât timp s-a convenit asupra reeşalonării plăţii acesteia potrivit graficului de rambursare.
Pe de altă parte semnarea de către apelantă a acestui act adiţional la data de 1 iulie 2000 presupune că recunoaşte că nu şi-a îndeplinit obligaţia de restituire a sumei respective.
De aceea, orice susţinere că a achitat suma primită de la A.V.A.S. nu poate fi primită.
În ceea ce priveşte expertiza contabilă nu constituie o probă concludentă întrucât pe de o parte cum bine a reţinut instanţa de fond expertul şi-a depăşit atribuţiile prin aprecierile făcute dar, pe de altă parte, expertiza reţine că, „ după încheierea contractului de privatizare au fost încheiate acte adiţionale atât la convenţia nr. 415/1995 cât şi la convenţia nr. 820/1996 prin care (...)" şi că „fiind semnate de ambele părţi, actele adiţionale au valoare juridică(...)".
În acest context Curtea se limitează la criticile privind convenţiile nr. 820/1996 şi nr. 415/1995 împreună cu actele adiţionale încheiate la acestea, considerând fără relevanţă susţinerile vizând contractul de privatizare, procedura de negociere directă, etc. ... şi aprecierile expertului ce depăşesc cadrul contractual dintre părţile în litigiu de faţă.
Din această perspectivă instanţa de fond nu a nesocotit probele administrate în cauză.
Ca şi convenţia nr. 820/1996 şi convenţia nr. 415/1995 a fost modificată prin acte adiţionale ulterioare privatizării cum s-a arătat şi cum reţine şi expertiza.
Altfel prin sentinţa nr. 333 F din 12 iulie 2005 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, secţia civilă, apelanta a fost obligată la plata sumei de 209.726 RON fonduri de restructurare şi la 58.030 RON penalităţi de întârziere.
Prin cererea de faţă penalităţile aferente sumei de 209.726 RON s-au calculat începând cu data de 31 octombrie 2004 în condiţiile în care cererea ce a făcut obiectul sentinţei precitate a fost înregistrată la 15 decembrie 2004, penalităţile raportându-se până la 31 octombrie 2004.
Încheierea ulterioară a actelor adiţionale precitate înlătură apărarea pârâtei că prin contractul de privatizare s-ar fi inclus în preţul acţiunilor sumele reprezentând fonduri de restructurare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. atât reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, cât şi pârâta SC S. SA Fierbinţi.
Recurenta-reclamantă A.V.A.S. a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a hotărârii în sensul admiterii apelului declarat de A.V.A.S. şi în consecinţă admiterea în întregime a acţiunii formulate de reclamantă.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut în esenţă că a solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere cuantificate la data de 15 februarie 2006 cât şi obligarea SC S. SA Fierbinţi la plata în continuare a penalităţilor de întârziere până la achitarea debitului principal, că această cerere este întemeiată, aceasta rezultând şi din interpretarea a fortiori a dispoziţiilor art. 294 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 3 din actul adiţional nr. 1/2000 la convenţia nr. 820/1996 şi art. 969 C. civ.
Recurenta-pârâtă SC S. SA Fierbinţi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de pârâtă şi în fond respingerea ca nefondată a acţiunii formulată de reclamantă.
Pârâta nu şi-a timbrat recursul.
Potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997 şi art. 3 din OG nr. 32/1995 astfel cum au fost modificate, recursul trebuia timbrat cu taxa judiciară de timbru în sumă de 3123 lei şi 5 lei timbru judiciar.
Constatând că taxele nu au fost plătite anticipat s-a pus în vedere recurentei în condiţiile art. 36 alin. (1) din Normele Metodologice pentru aplicare Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru să plătească taxele de timbru datorate până la primul termen de judecată, fiind citată cu această menţiune (fila 11 dosar recurs).
Aliniatul (3) al art. 20 din Legea menţionată sancţionează cu anularea cererii neîndeplinirea obligaţiei de plată a taxelor de timbru până la primul termen de judecată stabilit de instanţă.
Cum recurenta SC S. SA Fierbinţi nu s-a conformat dispoziţiilor legale şi ale instanţei recursul său va fi anulat ca netimbrat.
Recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti este nefondat.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. însă dezvoltarea în fapt nu permite încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil controlul judiciar.
Aliniatul final al art. 129 C. proc. civ. consacră principiul disponibilităţii.
În temeiul acestui text de lege instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor părţilor.
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că reclamanta a investit instanţa şi cu o cerere de obligare a pârâtei la plata în continuare a penalităţilor de întârziere ce s-ar datora până la achitarea efectivă a debitului principal.
Instanţa de apel în mod întemeiat a apreciat că în petitul 2 şi 3 al cererii introductive de instanţă, în privinţa penalităţilor de întârziere în plata în continuare, reclamanta A.V.A.S. nu a învestit instanţa cu o astfel de cerere, din modul de formulare rezultând că reclamanta urmează a le solicita, dar în nici un caz pe calea acţiunii de faţă.
Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei din perspectiva dispoziţiilor art. 294 pct. 2 C. proc. civ. şi art. 3 din actul adiţional nr. 1/2000.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 578 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Anulează recursul pârâtei SC S. SA Fierbinţi declarat împotriva deciziei nr. 578 din 27 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2008 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2371/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2374/2008. Comercial → |
|---|
