ICCJ. Decizia nr. 2368/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2368/2008
Dosar nr. 150/219/2007
Şedinţa publică din 27 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr.2958 din 6 februarie 2007 a Tribunalului Comercial Cluj a fost admisă în parte acţiunea completată formulată de reclamanta SC H. SRL, împotriva pârâtelor SC R.C.I. SRL Dej şi SC F.F.A. SRL şi în consecinţă a fost obligată pârâta SC R.C.I. SRL la plata, în favoarea reclamantei, a sumei de 40.000 lei; a fost admisă excepţia lipsei de interes cu privire la cererea privind constatarea nulităţii absolute a punctelor 6,7 din actul intitulat „Borderou de predare a CEC-urilor" şi a fost respinsă cererea privind constatarea nulităţii absolute, ca lipsită de interes; a fost obligată pârâta SC R.C.I. SRL la plata, în favoarea reclamantei a sumei de 7.052,20 RON, cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că borderoul invocat constată doar o stare de fapt, predarea-primirea, fără a produce un alt efect juridic.
Constatând faptul că reclamanta a făcut în favoarea pârâtei SC R.C.I. SRL o plată de 40.000 RON fără ca aceasta să fie datorată, tribunalul, în baza art. 992 şi urm. C. civ. a obligat-o pe aceasta din urmă la restituirea sumei de 40.000 RON în favoarea reclamantei.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel pârâta SC R.C.I. SRL Dej şi prin Decizia civilă nr. 219 din 12 octombrie 2007 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis apelul declarat de SC R.C.I. SRL Dej, a anulat sentinţa comercială nr. 2958 din 6 iunie 2007 pronunţată în dosarul nr. 150/219/2007 al Tribunalului Comercial Cluj în privinţa obligării pârâtei la plata sumei de 40.000 lei şi a cheltuielilor de judecată, a disjuns capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 lei şi a trimis spre competentă soluţionare în primă instanţă Judecătoriei Dej, a menţinut dispoziţia sentinţei privind admiterea excepţiei lipsei de interes a cererii pentru constatarea nulităţii şi pe cea privind respingerea în consecinţă a acestui capăt de cerere.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa a reţinut că soluţionarea petitului privind constatarea nulităţii borderoului nu a fost contestată prin apel, părţile achiesând la modul de soluţionare a acestui petit.
Rămâne în discuţie petitul privind obligarea pârâtei de rândul 1 la plata sumei de 40.000 de lei, formulat de către reclamantă ca petit accesoriu primului, privind constatarea nulităţii borderoului, susţinere a reclamantei care a antrenat competenţa materială a tribunalului comercial.
Curtea a reţinut însă inexistenţa raportului de accesorialitate între cele două petite, cererea de obligare la restituirea sumei de 40.000 de lei fiind urmare a constatării nulităţii filelor CEC.
A admite soluţia contrară ar însemna ca oricând reclamanta, prin formularea unui aşa zis capăt de cerere principal, fără existenţa în realitate a unui raport de accesorialitate, să determine prorogarea nelegală a competenţei materiale.
Faţă de cele arătate, Curtea a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cererea privind plata sumei de 40.000 de lei este, potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 rap. la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., judecătoria.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. reclamanta SC H. SRL invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului ca nefondat.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut în esenţă că atâta vreme cât se menţine soluţia instanţei de fond, chiar privind inadmisibilitatea petitului 1 se constată deplina competenţă materială a tribunalului de a soluţiona cauza; că legătura dintre petite, indiferent de soluţia dată asupra fiecăruia, este absolut neechivocă, accesorialitatea fiind absolut evidentă şi chiar în ipoteza în care nu ar exista raport de accesorialitate, soluţia instanţei de apel este nelegală şi netemeinică.
Intimata SC R.C.I. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea probelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs şi dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Recurenta a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. însă dezvoltarea în fapt nu permite încadrarea criticilor în motivul de nelegalitate invocat pentru a face posibil controlul judiciar, astfel că se va respinge.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondat.
În mod întemeiat a reţinut instanţa de apel că soluţionarea petitului privind constatarea nulităţii borderoului, nu a fost contestată prin apel, părţile achiesând la modul de soluţionare a acestui petit, încât a rămas în discuţie petitul privind obligarea pârâtei de rândul 1 la plata sumei de 40.000 lei formulat de reclamantă ca petit accesoriu primului, susţinere a reclamantei care a antrenat competenţa materială a tribunalului comercial.
Instanţa de apel dând o corectă interpretare dispoziţiilor legale a apreciat corect caracterul independent al celor două petite şi în consecinţă a reţinut potrivit dispoziţiilor art. 1 pct. 1 rap. la art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. că instanţa competentă să soluţioneze cererea privind obligarea pârâtei la plata sumei de 40.000 lei este Judecătoria Dej şi a menţinut dispoziţia sentinţei privind admiterea excepţiei lipsei de interes a cererii privind constatarea nulităţii.
Faţă de aceste considerente criticile invocate de recurentă din perspectiva dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu pot fi primite.
În consecinţă în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei SC H. SRL Dej ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC H. SRL Dej împotriva deciziei civile nr. 219 din 12 octombrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2008 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 2367/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2370/2008. Comercial → |
|---|
