ICCJ. Decizia nr. 2370/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2370/2008
Dosar nr. 717/35/2007
Şedinţa publică din 27 iunie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 26 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Bihor, reclamanta SC C.C. SRL Negreşti Oaş a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Oradea obligarea acesteia la plata sumei de 2.624.471.824 lei vechi reprezentând contravaloarea facturilor neachitate emise în baza contractelor nr. 121 din 2 aprilie 1999 şi nr. 122 din 2 aprilie 1999 încheiate între cele două părţi.
Prin sentinţa nr. 2993/2003 Tribunalul Bihor a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune ridicată de pârâta SC R. SA Oradea. A respins ca fiind prescrisă acţiunea comercială introdusă de reclamanta SC C.C. SRL Negreşti Oaş împotriva pârâtei SC R. SA Oradea, având ca obiect pretenţii. A obligat reclamanta să-i plătească pârâtei cheltuieli de judecată în valoare de 20.000.000 lei vechi.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că:
Obiectul acţiunii reclamantei constă în pretenţii în sumă de 2.624.471.924 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. 815210 din 30 iunie 1999, achitată parţial, nr. 815217 din 6 august 1999, neachitată şi factura nr. 835452 din 23 noiembrie 1999, neachitată.
Dreptul reclamantei la acţiune s-a născut la data scadenţei facturilor respectiv la data emiterii acestora.
Termenul de prescripţie de trei ani prevăzut la art. 3 din Decretul nr. 167/1958 care a început să curgă la data naşterii dreptului la acţiune (data emiterii facturilor) era împlinit la data introducerii acţiunii de către reclamantă, 26 februarie 2003.
Reclamanta nu a făcut dovada întreruperii cursului prescripţiei, potrivit art. 16 din Decretul nr. 167/1958 şi respectiv art. 1865 C. civ.
În cuprinsul art. 9 din Ordonanţa nr. 5/2001 se arată că ordonanţa de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului, împotriva căreia nu a fost introdusă cerere în anulare sau după caz, ordonanţa împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare, prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare sau prin respingerea recursului, va fi investită cu formulă executorie, potrivit dispoziţiilor codului de procedură civilă. Astfel investită, ordonanţa constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului.
Spre deosebire de hotărârile prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată, pronunţate în cauzele judecate potrivit dreptului comun şi care trebuie să fie definitive, conform art. 17 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958, ordonanţa de admitere a cererii de somaţie de plată trebuie să rămână irevocabilă, pentru a întrerupe cursul prescripţiei extinctive.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC C.C. SRL Negreşti Oaş solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei comerciale nr. 2993/COM/2003 şi schimbarea ei în totalitate în sensul admiterii acţiunii în pretenţii formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 82/C din 8 iunie 2004 Curtea de Apel Oradea pronunţată în dosarul nr. 1724/C/2004 a respins ca nefondat apelul comercial declarat de SC C.C. SRL împotriva sentinţei nr. 2993 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bihor.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei decizii a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 4225 pronunţată la 28 octombrie 2004, în sensul modificării hotărârii instanţei de apel, admiterii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei fondului, anularea acesteia, cu evocarea fondului şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Oradea.
Instanţa de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a statuat că în mod greşit a fost respinsă acţiunea reclamantei ca fiind prescrisă şi a apreciat că se impune completarea probaţiunii pentru stabilirea lucrărilor executate şi dacă părţile nu ar ajunge să stabilească de comun acord valoarea lucrărilor executate, urmează a fi încuviinţată o expertiză tehnică şi contabilă pentru stabilirea sumelor datorate de pârâta SC R. SA Oradea.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la 8 mai 2006 reclamanta apelantă SC C.C. SRL şi-a majorat pretenţiile formulate prin acţiunea introductivă la suma de 1.670.133 RON în care se includ atât creanţa de bază actualizată cu indicele de inflaţie, în valoare de 834.711 RON, cât şi creanţa accesorie acesteia reprezentând dobândă, în valoare de 835.421 RON.
Prin Decizia nr. 89 din 27 iunie 2006 a Curţii de Apel Oradea s-a dispus admiterea ca fondat a apelului declarat de SC C.C. SRL Negreşti Oaş împotriva sentinţei nr. 2993 din 11 decembrie 2003 a Tribunalului Bihor şi s-a modificat în totalitate sentinţa în sensul admiterii acţiunii precizate şi obligării pârâtei SC R. SA la plata sumelor solicitate şi a cheltuielilor de judecată aferente. Decizia pronunţată în apel a fost casată prin Decizia nr. 762 din 9 februarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Bucureşti care a admis recursul declarat împotriva deciziei date în apel şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se nelegala compunere a completului de apel care a pronunţat Decizia apelată.
Prin Decizia nr. 178/2007 – A/C din 4 decembrie 2007 Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, în baza deciziei nr. 4225 din 28 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a anulat sentinţa nr. 2993 din 11 decembrie 2003 pronunţată de Tribunalul Bihor, evocând fondul, a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC C.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Oradea şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 834.711 RON reprezentând contravaloare lucrări actualizată până la data de 31 octombrie 2005, suma de 835.421 RON dobândă legală şi suma de 12.000 RON cheltuieli de judecată.
Procedând la rejudecarea cauzei prin prisma deciziei nr. 4225 din 28 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a dispus anularea sentinţei nr. 2993/COM/2003 a Tribunalului Bihor cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Oradea pentru evocarea fondului, instanţa de apel evocând fondul cauzei deduse judecăţii a reţinut în esenţă că din probatoriul administrat aflat la dosarul cauzei, reclamanta în temeiul celor două contracte de subantrepriză a efectuat în favoarea antreprenorului lucrările de construcţii montaj cuprinse în situaţiile de lucrări întocmite şi care au fost acceptate fără obiecţiuni de către pârâtă, care de altfel în timpul derulării procesului nu a indicat vreo deficienţă concretă a acestor lucrări efectuate, însă aceasta în mod nejustificat nu a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate de către reclamantă.
Neîndeplinându-şi obligaţia corelativă de plată a lucrărilor efectuate, creanţa neachitată este purtătoare de dobândă de drept de la data scadenţei conform prevederilor art. 36 C. com. coroborate cu prevederile OG nr. 9/2000.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs motivat şi timbrat pârâta SC R. SA Oradea criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că cererea în pretenţii este prematură deoarece între părţi nu s-a încheiat un proces verbal al lucrărilor efectuate, iar prin convenţia de negociere semnată între părţi la data de 26 noiembrie 1999, părţile au convenit ca preţurile stabilite în facturile emise să fie renegociate urmând ca ulterior să se stabilească noile valori printr-un protocol de finalizare, iar în caz de eşec al negocierilor situaţia litigioasă să fie soluţionată de instanţă.
Instanţa de apel a respins excepţia prematurităţii cererii introductive prin interpretarea greşită a actelor juridice deduse judecăţii.
Instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală bazată pe două expertize contradictorii şi care nu probează esenţialul: recepţionarea lucrărilor şi evident imposibilitatea de plată întrucât beneficiarul nu alocă fonduri anticipat.
Rapoartele de expertiză sunt subiective, părtinitoare, experţii adoptând metoda presupunerii şi a deducţiilor, fiind vizibilă preocuparea pentru răspunsuri detaliate la obiectivele apelantei şi care depăşesc teza probatorie a acestora.
În consecinţă, SC R. SA Oradea a solicitat în baza art. 304 pct. 8, 9 şi art. 312 C. proc. civ. admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, casarea deciziei atacate şi respingerea în întregime a acţiunii.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod corect a apreciat actul dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză iar Decizia atacată nu poate fi desfiinţată.
Cu privire la excepţia prematurităţii acţiunii, prin prisma motivelor invocate de pârâtă, instanţa de apel în mod corect a reţinut că aceasta este nefondată deoarece între părţi nu s-a încheiat un proces verbal de recepţie definitivă a lucrărilor, situaţie în care nu se poate întocmi un proces verbal de recepţie finală a întregii lucrări contractate.
În contractul părţilor s-a stabilit că subantreprenorul va înainta lunar situaţii de lucrări executate antreprenorului care corelativ şi-a asumat aceeaşi obligaţie de înaintare a situaţiilor de lucrări executate periodic către beneficiarul R.A. A.R.
Prin acceptarea şi semnarea situaţiilor de lucrări ce cuprind lucrările parţial efectuate până la momentul fazei respective a execuţiei lucrării s-au recepţionat de cei în drept lucrările pe faze de execuţie prezentate de către executantul lor efectiv.
În speţă toate situaţiile de lucrări întocmite de către subantreprenor prin programul informatic al antreprenorului poartă semnătura şi ştampila antreprenorului pârât nefiind obiectate la momentul prezentării lor sub aspectul consemnărilor efectuate de către subantreprenor, situaţie în care se reţine că lucrările efectuate în conformitate cu situaţiile de lucrări semnate au fost acceptate şi recepţionate de către antreprenor, luând naştere şi obligaţia corelativă de plată a acestora, acţiunea reclamantei nefiind în consecinţă prematură.
Instanţa de apel a reţinut în mod corect că, ulterior încheierii convenţiei de negociere din data de 26 noiembrie 1999 în cuprinsul căreia pârâta nu a indicat în concret care sunt obiecţiile sale referitoare la cantitatea ori calitatea lucrărilor efectuate, reprezentanţii ambelor părţi la începutul lunii decembrie 1999 au verificat în teren cantităţile de lucrări real executate şi s-a constatat că facturile emise nu necesită diminuarea valorilor consemnate, ci dimpotrivă s-au executat lucrări suplimentare consemnate în situaţia de lucrări, semnată şi parafată de ambele părţi din data de 16 decembrie 1999 când s-a emis şi factura nr. 835454 din 16 decembrie 1999 ce consemnează valorile suplimentare, factură de asemenea semnată şi ştampilată de pârâtă.
În cauză, pentru stabilirea cu exactitate a lucrărilor efectiv executate şi a valorilor reale de plată s-au efectuat două expertize, una tehnică în construcţii întocmită de experta M.E. şi una contabilă întocmită de expert F.V.
Instanţa de apel în mod corect a reţinut că cele două expertize efectuate în cauză probează recepţionarea lucrărilor efectuate în cauză iar facturile emise de către reclamantă corespund întocmai cu situaţiile de lucrări ce au fost semnate şi ştampilate de pârâtă fără nicio obiecţie calitativă, facturile emise fiind de asemenea semnate şi ştampilate fără obiecţiuni.
În consecinţă, instanţa de apel în mod corect a reţinut din probatoriul administrat în cauză că reclamanta în temeiul celor două contracte de subantrepriză a efectuat în favoarea antreprenorului lucrările de construcţii montaj cuprinse în situaţiile de lucrări întocmite şi care au fost acceptate fără obiecţiuni de către pârâtă, care în timpul derulării procesului nu a indicat vreo deficienţă concretă a acestor lucrări efectuate, însă aceasta în mod nejustificat nu a achitat contravaloarea lucrărilor efectuate de către reclamantă.
Neîndeplinindu-şi obligaţia corelativă de plată a lucrărilor efectuate, creanţa neachitată este purtătoare de dobândă de drept de la data scadenţei conform prevederilor art. 36 C. com. coroborate cu prevederile OG nr. 9/2000.
Faţă de cele ce preced rezultă că Decizia atacată este legală şi în consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul în considerarea art. 312 pct. 1 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SA Oradea împotriva deciziei nr. 178/2007 – A/C din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2368/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2371/2008. Comercial → |
|---|
