ICCJ. Decizia nr. 2604/2008. Comercial. Strămutare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2604/2008
Dosar nr. 63/110/2005
Şedinţa publică de la 26 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 338 din 30 martie 2007 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta B.E. în contradictoriu cu pârâţii S.I. şi SC C.M. SRL şi s-a respins cererea reconvenţională, ca nefondată.
S-a dispus excluderea asociatului S.I. din SC C.M. SRL Bacău şi s-a încuviinţat funcţionarea SC C.M. SRL Bacău cu asociat unic în persoana reclamantei-pârâte B.E., care va avea o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 100 %.
S-a constatat că valoarea părţilor sociale deţinute de pârâtul-reclamant S.I. la data excluderii din societate este de 146.387,3 Ron şi reclamanta-pârâtă B.E. a fost obligată la plata acestei sume către S.I., cu compensarea cheltuielilor de judecată.
Apelul declarat de pârâţii S.I. şi SC C.M. SRL Bacău împotriva sentinţei instanţei de fond a fost respins, ca nefundat, prin decizia nr. 130 din 23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
S-a reţinut în considerentele deciziei că, la data de 20 martie 2001, B.C. şi S.I. au constituit SC C.M. SRL Bacău, având calitatea şi de administratori iar prin actul adiţional din 3 februarie 2004, reclamanta B.E. a devenit asociată cu o cotă de 50 % în urma decesului soţului său.
Pârâtul S.I. în calitate de administrator al SC C.M. SRL a încheiat la 4 aprilie 2005 cu SC O.S.P.C. SRL Bacău al cărui asociat era împreună cu soţia sa S.V. un contract de închiriere pe un termen de 10 ani, având ca obiect bunurile imobile care constituiau baza de producţie a societăţii pârâte, pentru o chirie modică lunară de 500 lei şi a preluat o parte din forţa de muncă de care aceasta dispunea.
Prin fapta sa pârâtul a fraudat societatea al cărui administrator era, aşa încât sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990 şi în mod corect instanţa de fond a dispus excluderea acestuia din societate şi obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 146.387,3 Ron reprezentând valoarea părţilor sociale deţinute de acesta în societate.
Referitor la cererea reconvenţională formulată de pârâtul-reclamant privind excluderea reclamantei-pârâte, s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că aceasta din urmă ar fi săvârşit fapte care să atragă incidenţa dispoziţiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva acestei decizii pârâtul S.I. a declarat recurs în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea, modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii apelului, schimbarea în tot a sentinţei instanţei de fond, respingerea acţiunii reclamantei, admiterea cererii reconvenţionale şi excluderea acesteia din societate cu cheltuieli de judecată.
S-a susţinut că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale atunci când a stabilit că a realizat o fraudă în dauna societăţii.
În ceea ce priveşte contractul de închiriere acesta este legal încheiat şi este rezultatul acordului de voinţă liber exprimat între părţi care au stabilit şi cuantumul chiriei, iar frauda în dauna societăţii ar fi existat dacă ar fi dat în folosinţă gratuită tot patrimoniul societăţii.
Recurentul a invocat că nici un text de lege nu interzice asocierea unei persoane fizice la două societăţi cu răspundere limitată care au acelaşi obiect de activitate.
Referitor la valoarea părţilor sociale la care intimata-reclamantă a fost obligată către recurentul-pârât, s-a susţinut că instanţa în mod greşit a reţinut expertiza C.E. fără a avea în vedere că şi expertiza B. a folosit aceeaşi metodă de evaluare a terenului şi clădirilor, dar diferenţa de valoare rezultă din faptul că aceasta a fost efectuată la un interval de un an când piaţa imobiliară a cunoscut o creştere foarte mare.
Instanţa de apel a apreciat în mod greşit că faptele reclamantei nu pot constitui o fraudă în dauna societăţii cât timp rezultă din probele administrate în cauză că aceasta şi-a însuşit din banii şi bunurile societăţii.
Recursul pârâtului nu este fondat.
Critica recurentului referitoare la aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel în sensul că a stabilit că acesta a creat o fraudă în dauna societăţii, nu este fondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990, poate fi exclus din societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, asociatul administrator care comite frauda în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
În speţă, recurentul-pârât a încheiat un contract de închiriere privind întreg patrimoniu al societăţii pârâte către SC O.S.P.C. SRL al cărei asociat era împreună cu soţia sa S.V. pe o durată de 10 ani şi cu o chirie modică.
Prin modul în care recurentul în calitatea sa de administrator a acţionat, în sensul că a transferat bunurile care constituiau baza de producţie a societăţii pârâte către SC O.S.P.C. SRL şi a preluat şi o parte din forţa de muncă, acesta a comis o fraudă în dauna societăţii pârâte al cărui administrator era.
Aşa fiind, instanţa de apel a făcut în cauză o corectă aplicare a dispoziţiilor legale prevăzute de art. 222 lit. d) C. proc. civ.
Afirmaţia recurentului că intimata este cea care a comis prin activitatea sa fraudă în dauna societăţii, nu poate fi reţinută cât timp din probele dosarului nu rezultă că aceasta a profitat de calitatea sa de administrator şi a comis acte în folosul său şi fără a i se aduce la cunoştinţă celuilalt administrator, respectiv recurentului.
Ultimul motiv de recurs prin care recurentul a criticat faptul că instanţa nu şi-a însuşit cea de-a doua expertiză vizează o problemă legată de modul de administrare şi interpretare a probelor, deci aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii şi care în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs.
Pentru considerentele reţinute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de pârâţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâţii S.I. şi SC C.M. SRL Bacău împotriva deciziei nr. 130 din 23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 26 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2585/2008. Comercial. Nulitate act juridic.... | ICCJ. Decizia nr. 2627/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
