ICCJ. Decizia nr. 2775/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2775/2008
Dosar nr. 345/2/2007
Şedinţa publică din 8 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 19 mai 2003 la Tribunalul Giurgiu reclamanta SC A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta A.D.S., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să constate nulitatea absolută a licitaţiei organizate de pârâtă în septembrie 2002, pentru fraudă la lege cu consecinţa suspendării contractului de concesiune din 23 octombrie 2002 având ca obiect o suprafaţă de teren agricol aflat în exploatarea SC A.P. SA Giurgiu şi încheiat între pârâtă şi SC M.T. SRL în baza licitaţiei menţionate.
La termenul din 16 octombrie 2003 intervenienta SC M.T. SRL a formulat în cauză cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând respingerea cererii reclamantei, constatându-se că intervenienta este titular al dreptului de concesiune în baza contractului de concesiune din 23 octombrie 2002 încheiat în urma adjudecării licitaţiei din septembrie 2002 organizată de A.D.S., cu consecinţa obligaţiei reclamantei de a-i respecta dreptul de concesiune asupra terenului.
Prin sentinţa comercială nr. 1156 pronunţată la data de 16 octombrie 2003 în dosarul nr. 2002/695COM/2003 Tribunalul Giurgiu a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Prin încheierea dată la 20 mai 2004 în dosarul nr. 305/2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată în cauză.
Prin sentinţa comercială nr. 8282 pronunţată la data de 17 iunie 2004 în dosarul nr. 305/2004 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei şi a admis cererea de intervenţie formulată de intervenientă, constatând că aceasta din urmă este titulara dreptului de concesiune conform contractului din 2002.
Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul a reţinut în ceea ce priveşte excepţia de incompatibilitate a apărătorului interveninetei, invocată de reclamantă, sub motivul că acesta a fost angajat în cadrul A.D.S., întocmind în această calitate documentaţia licitaţiei din septembrie 2002, că este neîntemeiată, deoarece nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 44 din Legea nr. 51/1995, excepţia fiind respinsă prin încheierea pronunţată la 15 aprilie2004.
În baza Legii nr. 268/2001 A.D.S. a organizat în septembrie 2002 o licitaţie cu plic închis pentru concesionarea unui teren agricol în suprafaţă de 9.016 ha aflat în exploatarea societăţii reclamante, organizarea licitaţiei fiind impusă prin sentinţa civilă nr. 7231/2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Reclamanta a exploatat în anul agricol 2001 - 2002 o suprafaţă de 845,91 ha fără a avea un raport contractual legal cu pârâta ci în baza unor contracte de asociere în participaţiune încheiate cu terţe societăţi, astfel că înfiinţarea unor culturi pe terenul respectiv s-a realizat pe propriul său risc, în condiţiile în care a şi fost notificată prin adresa din 2002 pentru încheierea unui contract valabil cu pârâta, fără a se prezenta însă. Prin urmare, nu este îndreptăţită să primească despăgubiri. Termenul de 90 de zile la care se referă art. 7 din Legea nr. 268/2001 privind inventarierea terenurilor cu destinaţie agricolă nu este un termen de decădere iar dispoziţiile legale respective au fost modificate prin Legea nr. 549/2002.
Referitor la obligaţia pârâtei de înscriere a dreptului de proprietate al statului în cartea funciară, aceasta nu s-a realizat pentru că la nivel naţional nu s-au definitivat lucrările de cadastru, însă oricum acest aspect nu poate constitui motiv de nulitate absolută a licitaţiei.
În ceea ce priveşte cererea de intervenţie, aceasta este întemeiată, având în vedere că intervenienta şi-a adjudecat licitaţia şi a încheiat contractul de concesiune din 2002 cu A.D.S.
Împotriva acestei sentinţe reclamanta SC A.P. SRL a declarat apel, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii principale şi al respingerii cererii de intervenţie.
În motivarea apelului a arătat că hotărârea prin care pârâta a fost obligată să organizeze o nouă licitaţie a fost obţinută ca urmare a demersurilor făcute de către o asociată a reclamantei în exploatarea terenului şi nu este neadevărat că a exploatat terenul în suprafaţă de 845,91 ha fără un titlu care să îi permită aceasta.
În anul 1997 SC A.P. SRL, care avea terenul în administrare a intrat în procedura de reorganizare judiciară iar în baza propunerii administratorului judiciar, aprobată de judecătorul sindic, s-au încheiat în contracte de asociere pentru exploatarea terenului, între care şi cel încheiat cu SC S.T. SRL, pe o perioadă de 5 ani, iar acestei societăţi, adunarea creditorilor şi judecătorul sindic i-au permis să încheie alte contracte de asociere, context în care s-a încheiat contractul de asociere cu reclamanta.
Prin urmare, asociata reclamantei a exploatat terenul în baza unui contract valabil încheiat. Înfiinţarea A.D.S. nu a afectat valabilitatea acestui contract, dat fiind că potrivit art. 78 alin. (3) din HG nr. 626/2001 contractele în derulare pot fi preluate de A.D.S. prin subrogare în drepturile societăţilor comerciale. A.D.S. avea posibilitatea să solicite în instanţă, ulterior apariţiei HG nr. 626/2001, rezilierea contractului sau să continue raportul juridic încheiat de predecesoarea sa şi din moment ce nu s-a cerut rezilierea rezultă că raportul juridic a continuat.
În concluzie, atât titlul asociatei cât şi al reclamantei erau perfect valabile şi îşi produceau efectele la momentul organizării licitaţiei.
În ceea ce priveşte investiţia reprezentând cultura de lucernă înfiinţată de reclamantă erau aplicabile prevederile art. 494 C. civ. şi, prin urmare, pârâta nu putea ignora existenţa investiţiei.
Nu este adevărat că reclamanta ar fi fost notificată pentru a încheia un contract valabil cu A.D.S. Astfel, adresa din 2002 nu este o notificare ci un răspuns la o solicitare de informaţii a reclamantei care oricum nu suplineşte obligaţia prevăzută de art. 75 alin. (4) care impune notificarea proprietarilor de investiţii în vederea evaluării acestora.
Prevederea privind termenul de 90 de zile a fost eliminată din lege la 17 octombrie 2002, prin Legea nr. 549/2002 iar licitaţia a avut loc la 19 septembrie 2002, procedura inventarierii fiind prealabilă acestei date. Nerespectarea dispoziţiei în discuţie duce la nulitatea absolută a licitaţiei din cel puţin din trei considerente: - lipsa inventarierii poate duce la concesionarea unui teren în suprafaţă mai mare sau de categorie superioară, fără modificarea corespunzătoare a redevenţei; în lipsa inventarierii obligaţia de identificare a investiţiilor devine o formă fără fond iar obligaţia de despăgubire a proprietarilor de investiţii o simplă declaraţie de principiu, deşi proprietarii nu pot fi expropriaţi fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire, aceasta fiind o chestiune de ordine publică, nerespectarea atrăgând nulitatea absolută; caietul de sarcini se întocmeşte în funcţie de suprafaţa de teren.
Problema înscrierii dreptului de proprietate al statului în cartea funciară priveşte atât stabilirea suprafeţei de teren cât şi posibilitatea diminuării titlului statului în urma retrocedării proprietăţilor.
În privinţa cererii de intervenţie, reclamanta a arătat că admiterea în principiu a acesteia nu a fost menţionată în dispozitivul vreunei încheieri.
Apelanta a mai susţinut că potrivit art. 5.1.5 din caietul de sarcini, contractul de concesiune trebuia încheiat într-un termen de decădere de 10 zile de la întocmirea procesului – verbal de licitaţie iar nu după 30 de zile cum s-a întâmplat în realitate, caz în care pârâta trebuia să organizeze o nouă licitaţie.
Intimatele A.D.S. şi SC M.T. SRL au formulat întâmpinări solicitând respingereaapelului ca tardiv declarat, şi, în subsidiar, ca nefondat.
Prin Decizia comercială nr. 626 pronunţată la 29 septembrie 2005 în dosarul nr. 702/2005 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia tardivităţii apelului şi a respins ca tardiv declarat apelul în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.P. SRL. Prin Decizia nr. 3568 pronunţată la 14 noiembrie 2006 în dosarul nr. 6990/2/2005 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul, a casat Decizia recurată şi a trimis cauza Curţii de Apel Bucureşti pentru rejudecarea apelului în fond.
În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 255 pronunţată la data de 17 mai 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A.P. SRL Bucureşti.
Prin aceeaşi decizie instanţa a respins ca neîntemeiată şi cererea intimatei A.D.S. de obligare a apelantei la cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că hotărârea judecătorească prin care A.D.S. a fost obligată la organizarea unei noi licitaţii este anterioară licitaţiei vizată prin obiectul acţiunii şi nu implică în concret nici un motiv de nulitate absolută cu privire la aceasta.
A mai reţinut că înfiinţarea de către reclamantă a culturilor pe terenul folosit în anul agricol 2001 - 2001 s-a făcut pe riscul propriu al acesteia, deoarece reclamanta nu a avut un titlu valabil întrucât prin sentinţa nr. 607 din 4 februarie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 220 din 25 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost constatată nulitatea absolută a contractului de asociere în participaţiune încheiat între SC S.T. SRL şi reclamantă.
Împotriva deciziei pronunţată în apel reclamanta SC A.P. SRL Bucureşti şi pârâta A.D.S. Bucureşti în termen legal au declarat recurs.
Reclamanta prin recursul său critică hotărârea pentru nelegalitate, în drept invocând pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Astfel recurenta - reclamantă arată că hotărârea instanţei de apel este dată cu greşita aplicare a legii în sensul că licitaţia a fost organizată în temeiul unei hotărâri judecătoreşti, respectiv sentinţa civilă nr. 7231/2001 a Tribunalului Bucureşti rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 4 aprilie 2002, critica din apel referitoare la acest aspect avea drept scop să demonstreze lipsa de substanţă a argumentaţiei primei instanţe care a prezumat că o licitaţie la care pârâta A.D.S. a fost obligată prin hotărâre judecătorească nu poate fi decât legală.
Recurenta mai arată că este neadevărat şi chiar tendenţios a se susţine că a exploatat terenul în suprafaţă de 845,91 ha fără a avea un titlu care să-i permită această activitate.
Menţionează că asociata sa SC S.T. SRL a exploatat terenul în baza unui contract valabil încheiat cu administratorul din acel moment al recurentei, contract avizat de către judecătorul sindic şi care nu a fost niciodată reziliat sau desfiinţat şi modificarea legislativă apărută în 2001 prin înfiinţarea A.D.S. nu a afectat valabilitatea acestuia contract. Potrivitart. 78 alin. (3) din HG nr. 621/2001 contractele în derulare încheiate în vederea exploatării eficiente şi viabile a terenurilor agricole de către societăţile comerciale, aflate sub incidenţa Legii nr. 64/1995, pot fi preluate de A.D.S., prin subrogare în drepturile societăţilor comerciale. Deci recurenta arată că înfiinţarea A.D.S. şi apariţia normelor metodologice de aplicare a legii nu au atras desfiinţarea de drept a contractelor încheiate anterior.
De altfel, arată recurenta, A.D.S. avea posibilitatea ulterior apariţiei HG nr. 626/2001 să opteze a solicita instanţei rezilierea contractului sau să continue raportul juridic încheiat de predecesoarea reclamantei şi cum nu a solicitat aceasta, concluzionează că titlul asociatei şi titlul în baza căruia au exploatat terenul au fost valabile şi îşi produceau efecte la momentul organizării licitaţiei.
Recurenta mai menţionează că nerespectarea dispoziţiilor referitoare la termenul de 90 de zile la care se referă art. 7 din Legea nr. 268/2001 privind inventarierea terenurilor cu destinaţie agricolă cât şi problema nerespectării procedurii prealabile de despăgubire a proprietarilor de investiţii atrag nulitatea absolută a licitaţiei şi deci greşit au apreciat instanţele că neîndeplinirea acestor obligaţii prealabile nu atrag nulitatea absolută a licitaţiei.
Cu privire la cererea de intervenţie reclamanta a arătat că admiterea în principiu a acesteia nu a fost menţionată în dispozitivul vreunei încheieri.
Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii apelului, admiterea cererii principale, constatarea nulităţii absolute a licitaţiei şi respingerea cererii de intervenţie.
Pârâta A.D.S. Bucureşti prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat.
Prin recursul său, pârâta a arătat că Decizia atacată este dată cu greşita interpretare şi aplicare a legii întrucât deşi instanţa de apel a respins apelul reclamantei a respins şi cererea sa privind acordarea cheltuielilor de judecată, cu motivarea că nu s-a făcut în concret dovada efectuării acestor cheltuieli.
Recurenta - pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul obligării intimatei - reclamante la plata cheltuielilor de judecată către A.D.S. Bucureşti.
Recursurile declarate de reclamantă şi de pârâtă nu sunt fondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente.
Analizând motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în raport de actele şi înscrisurile dosarului, Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.
Astfel, criticile formulate de către reclamantă şi încadrate în drept în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., nu au fost argumentate în sensul cerut de text, deoarece nu s-a demonstrat că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta-reclamantă nu a avut în vedere faptul că licitaţia a fost organizată de către pârâta A.D.S. în temeiul unei obligaţii stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
De asemeni, reclamanta nu are în vedere faptul că nu a avut un titlu valabil pentru exploatarea terenului, astfel încât rezultă că în mod corect au apreciat instanţele că înfiinţarea de către aceasta a culturilor de lucernă, s-a făcut pe riscul propriu.
Cu privire la recursul declarat de pârâta A.D.S., Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod legal a respins cererea sa de acordare a cheltuielilor de judecată din apel, deoarece acestea nu au fost dovedite.
În consecinţă, faţă de cele ce prevăd, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.P. SRL Bucureşti prin administrator judiciar SC I.G.C. SRL Bucureşti şi pârâta A.D.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 255 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2773/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2786/2008. Comercial → |
|---|
