ICCJ. Decizia nr. 2810/2008. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2810/2008
Dosar nr. 2192/1/2008
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 227 din 23 noiembrie 2007 pronunţată în Dosar nr. 8894/1/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a admis în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul S.E. şi în consecinţă s-a dispus anularea somaţiei din 20 decembrie 2005 şi formele de executare ale intimatei A.D.S. constând în creanţă, penalităţi şi T.V.A. calculate după data de 17 septembrie 2002 când a intervenit actul adiţional nr. 1 la contractul de concesiune din 2001 încheiat între părţi şi s-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind întoarcerea executării silite.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că prin somaţia nr. 44615 din 20 decembrie 2005, contestatorul a fost înştiinţat de intimată că datorează suma de 142.127,14 lei reprezentând redevenţă neachitată, penalităţi de întârziere şi T.V.A. derivate din contractul de concesiune din 9 ianuarie 2001 pentru anul 2001 şi primele trimestre ale anului 2002 şi respectiv în temeiul actului adiţional din 17 septembrie 2002, pentru trim. IV al anului 2002.
Dat fiind faptul că prin actul adiţional anterior menţionat contractul de concesiune a fost modificat în sensul că SC P.S. SRL s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile concesionarului S.E., rezultă că suma calculată ulterior datei de 17 septembrie 2002 nu poate fi imputată contestatorului, motiv pentru care s-a admis contestaţia la executare pentru suma de 98.728,01 lei, menţinându-se executarea silită pentru creanţa de 43.399,1 lei.
În privinţa capătului de cerere referitor la întoarcerea executării silite, instanţa de fond constatând că potrivit art. 82 alin. (2) din O.U.G. nr. 51/1990, întoarcerea executării este posibilă numai în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, astfel că în considerarea caracterului special şi derogatoriu al acestei prevederi, dispoziţia din dreptul comun invocată de contestator, cuprinsă în art. 401 C. proc. civ. nu este aplicabilă, iar cererea fiind neîntemeiată a fost respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele părţi.
Contestatorul S.E., invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ. critică hotărârea ca fiind nelegală şi pronunţată de instanţa de fond prin ignorarea faptului că, creanţa intimatei nu este certă în condiţiile în care suma indicată în titlul executoriu contestat este diferită de cea cuprinsă în procesul-verbal de punctaj din 19 iunie 2006 şi respectiv adresa din 16 octombrie 2007. În aceste condiţii instanţa trebuia să analizeze înscrisurile depuse la dosar, inclusiv cele din care rezulta că a achitat suma de 99.770,2 lei, cu privire la care nu se face nicio referire.
De asemenea, arată recurentul, instanţa nu a observat că au fost nesocotite dispoziţiile art. 454 alin. (1) C. proc. civ. care impuneau creditorului obligaţia de a-l înştiinţa despre înfiinţarea popririi, or o atare procedură nu a fost urmată, astfel încât, executarea silită este lovită de nulitate, instanţa deşi datoare să examineze şi acest aspect a omis să procedeze ca atare.
Ultima critică vizează faptul că deşi contestaţia a fost admisă în parte, hotărârea nu poate fi pusă în executare deoarece dispozitivul sentinţei nu cuprinde suma datorată, situaţie în care poprirea înfiinţată nu poate fi ridicată, chiar şi în ipoteza în care ar fi achitată întreaga sumă menţionată în titlul executoriu contestat.
Intimata A.D.S., prin recursul său întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. critică hotărârea ca fiind nelegală deoarece a fost pronunţată cu interpretarea greşită şi cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale legii şi clauzelor contractuale, precum şi a probelor administrate în cauză.
În mod concret, recurenta invocă faptul că greşit instanţa de fond a considerat că debitorul S.E. trebuia să achite creanţa doar până la modificarea contractului de concesiune, adică până la data de 17 septembrie 2002 ignorând împrejurarea că acesta are şi calitatea de administrator al SC P.S. SRL, calitate în care şi-a însuşit în continuare clauzele contractului de concesiune din 2001. În consecinţă, arată recurenta, executarea silită fiind demarată în temeiul unui titlu executoriu şi a dispoziţiilor legale cuprinse în O.U.G. nr. 64/2004, O.U.G. nr. 51/1998 şi Legea nr. 190/2004, nu erau îndeplinite condiţiile legale pentru a fi admisă contestaţia la executare.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, probelor administrate în cauză raportat la prevederile art. 304 pct. 9 şi 3041 C. proc. civ., Curtea constată că sunt întemeiate, admiţându-le ca atare.
Astfel, în privinţa recursului formulat de contestatorul S.E. se va reţine că deşi a fost contestat caracterul cert al creanţei (fila 66) în condiţiile în care intimata A.D.S. a indicat un cuantum diferit al creanţei sale, instanţa nu a verificat aceste aspecte, arătând, fără a argumenta, că suma datorată este cea cuprinsă în somaţia din 20 decembrie 2005, respectiv 142.127,14 lei, derivată din contractul de concesiune din 2001 (fila 68).
În aceste condiţii, raportat la procesul-verbal de punctaj, încheiat între părţi (fila 70) conform căruia în temeiul contractului din 2001, A.D.S. avea de încasat o creanţă de 130.445,29 lei şi respectiv adresa din 17 octombrie 2007 a intimatei, conform căreia cuantumul sumei datorate era de 143.169,15 lei, rezultă fără echivoc faptul că instanţa nu a cercetat fondul litigiului pentru a stabili cu claritate cuantumul corect al creanţei contestate, astfel încât critica formulată de recurent în acest sens este întemeiată.
De asemenea, este întemeiat şi motivul de recurs privind modul de redactare al dispozitivului hotărârii care nu cuprinde nici suma pentru care s-a admis contestaţia şi nici pe aceea care ar mai fi rămas de executat, ceea ce face ca un atare titlu să fie imposibil de pus în executare. Împrejurarea că în considerentele hotărârii s-a menţionat faptul că se va menţine executarea silită pentru suma de 43.399,1 lei nu satisface exigenţele cerinţelor pe care trebuie să le îndeplinească dispozitivul unei hotărâri judecătoreşti, cu atât mai mult cu cât suma a fost preluată necritic din titlul executoriu contestat.
Totodată, se va reţine că deşi contestatorul a formulat contestaţia şi în privinţa formelor de executare solicitând şi anularea acestora pentru încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la înfiinţarea popririi, prima instanţă nu a examinat cererea şi sub aceste aspecte, astfel că fiind incidente şi dispoziţiile art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ. soluţia ce se impune este aceea a admiterii recursului şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea analizării contestaţiei la executare sub toate aspectele invocate de contestator.
În aceste condiţii, întrucât şi criticile formulate de recurenta A.D.S. vizează de asemenea modul în care instanţa de fond a analizat titlul executoriu contestat, pentru o soluţionare unitară a cauzei, sub toate aspectele invocate atât prin cererea de chemare în judecată cât şi a apărărilor formulate se va admite şi recursul formulat de această parte, cauza fiind trimisă spre rejudecare în scopul administrării tuturor probelor necesare justei soluţionări a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de contestatorul S.E. şi de intimata A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 227 din 23 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2808/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2811/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
