ICCJ. Decizia nr. 2803/2008. Comercial. Acţiune în anulare. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2803/2008
Dosar nr. 2107/110/2007
Şedinţa publică de la 9 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 956/D din 7 mai 2007 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă excepţia netimbrării corespunzătoare a acţiunii - invocată din oficiu la termenul din 26 martie 2007 - iar pe fond, a fost respinsă ca nefondată acţiunea reclamantei SC S.A SRL Fălticeni prin care a solicitat anularea contractului de cesiune de creanţă încheiat la 27 iunie 2005 între SC T.L. SRL Bacău - în calitate de cedent - şi SC R.T.L. SRL Bacău, în calitate de cesionar.
În esenţă instanţa de fond a reţinut că reclamanta este terţ faţă de contractul de cesiune, aşa încât devin aplicabile dispoziţiile art. 1391, 1398 şi următoarele C. civ., potrivit cărora consimţământul său nu era necesar pentru valabilitatea cesiunii.
Totodată, în temeiul art. 4 din contractul de cesiune, reclamantei i-a fost notificată cesiunea, în calitate de debitor-cedat, şi i s-a transmis un exemplar al contractului, aşa încât îi este opozabil.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 125 din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de apel a reţinut că deşi reclamanta a invocat în acţiunea sa nulitatea contractului de cesiune pentru lipsa consimţământului său, dispoziţiile art. 948 C. civ. impun consimţământul părţilor contractante, nu şi al terţului, cum este reclamanta.
Împrejurarea că reclamanta avea contract încheiat cu una dintre părţi (creditorul cedent) un contract ce conţinea o clauză ce condiţiona cesionarea creanţei de acordul său, nu produce efecte asupra contractului de cesiune, ci doar asupra părţilor din contract, încălcarea clauzei contractuale pretind, eventual, da dreptul la despăgubiri.
Cât priveşte notificarea cesiunii s-a apreciat că ea produce efecte doar asupra opozabilităţii ei nu şi asupra validităţii acesteia.
De asemenea, lipsa caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei cedate nu constituie cauză de nulitate absolută a cesiunii, ci conferă posibilitatea pentru reclamantă, debitor cedat, să poată invoca această împrejurare împotriva cesionarului.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta critică încălcarea dispoziţiilor art. 9/1 din contractul de prestări servicii din 2005 încheiat cu una dintre părţile contractului de cesiune, clauză în temeiul căreia ea devine parte în acest contract şi nu terţ cum au reţinut instanţele.
De asemenea, greşit instanţele au reţinut că i-a fost notificată cesiunea de creanţă şi că respectivul contract îi este opozabil, deşi nu există nici o dovadă în acest sens în dosar, instanţa de apel preluând motivarea instanţei de fond fără nici un suport probator.
Instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că pârâtele au acelaşi administrator, că pârâta SC T.L. SRL nu a prestat serviciile la care s-a angajat, emiţând factură fictivă pe care a cesionat-o celeilalte pârâte, creanţa nefiind certă, lichidă şi exigibilă.
În consecinţă solicită anularea contractului de cesiune, contract în care este şi ea parte.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a invocat nulitatea contractului de cesiune de creanţă din 27 iunie 2005 încheiat între cele două pârâte întrucât, prin contractul de prestări servicii din 27 februarie 2004 încheiat între ea şi SC T.L. SRL, în art. 9.1 s-a stipulat că nici una dintre părţi nu poate cesiona, total sau parţial, drepturile şi obligaţiile ce decurg din acest contract.
Instanţa de apel, ca şi cea de fond, au reţinut, în temeiul dispoziţiilor art. 1393 C. civ., că cesiunea îi este opozabilă reclamantei, fiindu-i notificată cesiunea, că reclamanta este terţ faţă de cesiune şi nu poate invoca nulitatea ei absolută, nefiind parte în contract şi nefiind necesar consimţământul său.
Soluţia instanţei de apel este greşită deoarece, chiar dacă recurenta-reclamantă nu este parte în contractul de cesiune, ea a invocat nulitatea absolută a acestuia, aşa încât instanţa ar fi trebuit să analizeze temeinicia acţiunii prin prisma dispoziţiilor art. 948 C. civ., raportate şi la cele convenite între reclamantă şi creditorul cedent în art. 9.2 din contractul din 27 februarie 2004, care interziceau cesionarea fără acordul celeilalte părţi.
Ori, în speţă, instanţele n-au fost preocupate în a verifica dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile nulităţii absolute invocate de reclamantă, dacă a fost sau nu notificată cesiunea, conform art. 1393 C. civ., pentru a se putea stabili dacă îi este sau nu opozabilă respectiva cesiune, în dosar neexistând dovezi în acest sens.
În consecinţă, Curtea apreciază că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 948 C. civ., art. 969 C. civ. şi art. 1393 C. civ. motiv pentru care va admite recursul în temeiul art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi va casa decizia recurată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare aceleeaşi instanţe, în temeiul dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ.
Cu ocazia rejudecării instanţa urmează a verifica şi stabili cadrul procesual, având în vedere neconcordanţa dintre părţile acţionate în judecată şi semnatarele contractului de cesiune a cărei nulitate s-a invocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC S.A SRL Fălticeni, judeţul Suceava împotriva Deciziei nr. 125 din 16 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 9 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2802/2008. Comercial. Rezoluţiune contract.... | ICCJ. Decizia nr. 2805/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
---|