ICCJ. Decizia nr. 2853/2008. Comercial. Ordonanţă preşedinţială. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2853/2008
Dosar nr. 1178/114/2008
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC R.C. SRL cu sediul în Buzău, a chemat în judecată pe pârâta SC L.B. SA Sucursala Buzău şi a solicitat anularea înscrierii în C.I.P. a neîndeplinirii la timp a obligaţiei de decontare a filelor de C.E.C. în valoare de 1.859,3 lei şi respectiv 1.656,77 lei.
Tribunalul Buzău, prin sentinţa nr. 456 din 22 aprilie 2008, a admis acţiunea reclamantei, a dispus anularea înscrierilor în C.I.P. a incidentelor înregistrate la plata filelor C.E.C. în valoare de 1.859,3 lei şi respectiv 1.656,77 lei şi a obligat pe pârâtă la 40 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă, că datorită unor defecţiuni tehnice la sistemul informat al pârâtei, reclamanta a efectuat plata către furnizorii săi, SC P.H. SA şi SC V.I. SRL cu foile de vărsământ, la sucursalele din Buzău a B.C.R. şi SC R.B. SA la data de 1 aprilie 2008, astfel că dispoziţiile art. 2 lit. b) din Regulamentul 1/2001 a B.N.R. nu sunt incidente.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 146 din 3 iulie 2008, a admis apelul pârâtei, a schimbat în tot sentinţa atacată şi pe fond a respins acţiunea.
Curtea de apel a considerat că lipsa disponibilului în contul deschis la SC SC L.B. SA Sucursala Buzău la data scadenţei filelor C.E.C. pentru acoperirea contravalorii datoriilor îndeplineşte condiţiile înscrierii la C.I.P. a refuzului de plată.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
În motivaţia sa, recurenta susţine că instanţa de apel nu a avut în vedere motive care să sprijine hotărârea pronunţată, respectiv efectuarea plăţii prin alte mijloace decât C.E.C.-ul, în condiţiile în care din pricina pârâtei operaţiunile bancare nu puteau fi accesate.
Pe de altă parte, recurenta susţine greşita aplicare a Regulamentului nr. 1/2001 al B.N.R. întrucât la data scadenţei datoria a fost plătită cu alte mijloace de plată decât filele C.E.C.
Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Incidentul de plată astfel cum este reglementat de Regulamentul nr. 1/2001 al BNR a fost elaborat în vederea prevenirii unor neregularităţi de plată şi a sancţionării titularilor de cont care generează perturbări în circuitul bancar.
Imposibilitatea accesării în sistem informatic al contului debitorului din cauza defecţiunii acestui sistem în cadrul Sucursalei Buzău - recunoscut în întâmpinarea pârâtei (fila 14 fond) - urmată de plata debitelor în ziua scadenţei prin alte mijloace decât titlurile nominative nu poate conduce la concluzia încălcării scopului pentru care regulamentul B.N.R. a fost edictat.
Incidentul de plată este explicat prin neîndeplinirea obligaţiilor în timpul procesului de decontare a instrumentului de plată, considerându-se că la data scadenţei obligaţiei, debitorul deşi emite un titlu acesta nu poate fi pus în plată din lipsa disponibilului în cont. În situaţia dedusă judecăţii însă, refuzul de plată al filelor C.E.C. este consecinţa dezinteresului manifestat de pârâtă în tranzacţiile în sistem informatic, nicidecum a culpei reclamantei, care în lipsa formelor moderne de tranzacţionare a utilizat mijloacele clasice de plată a datoriei la data la care obligaţia a devenit scadentă.
Prevederile art. 25 lit. a) din Regulamentul nr. 1/2001 al B.N.R. sunt, într-adevăr, supuse unei interpretări restrictive din care însă, elementele răspunderii precum şi cauzele de înlăturare a acesteia nu pot lipsi.
Aşa fiind, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat împotriva Deciziei nr. 146 din 3 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, va modifica decizia şi va respinge apelul declarat împotriva sentinţei nr. 456 din 22 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Buzău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta SC R.C. SRL Buzău împotriva Deciziei nr. 146 din 3 iulie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială.
Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâta SC L.B. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 456 din 22 aprilie 2008 a Tribunalului Buzău.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2850/2008. Comercial. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 2854/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
---|