ICCJ. Decizia nr. 2888/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2888/2008
Dosar nr. 1958/1/2008
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 10518/3/2006, pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta S.E. a chemat în judecată, pârâta SC M.C.M. SRL solicitând obligarea acesteia la plata despăgubirilor în sumă de 68.000 euro reprezentând contravaloare lipsă folosinţă spaţii aferente perioadei octombrie 2004 - februarie 2006.
Prin întâmpinarea formulată la 27 aprilie 2006, pârâta SC M.C.M. SRL, a invocat excepţia de netimbrare a acţiunii, iar pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
La termenul din 27 octombrie 2006, a susţinut excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, raportat la natura juridică a litigiului care nu presupune un raport juridic de drept comercial, ci raporturi de natură civilă delictuală ce intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 998 - 999 C. civ.
Prin încheierea de la 27 octombrie 2006, Tribunalul Bucureşti a respins ca neîntemeiată excepţia de necompetenţă materială, a reţinut natura comercială a litigiului derivând din aplicarea prezumţiei de comercialitate prevăzută de art. 4 C. com., cererea având ca obiect obligarea pârâtei la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea prejudiciului reprezentat de lipsa de folosinţă a imobilului, prezumţie ce operează pentru toate actele şi faptele comerciantului, dacă acestea nu sunt de natură civilă.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel pârâta SC M.C.M. SRL criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
S-au invocat dispoziţiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. precum şi dispoziţiile art. 3 şi art. 4 C. com. raportat la dispoziţiile art. 282 C. proc. civ.
Prin Decizia comercială nr. 11 din 14 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a pus în discuţie excepţia inadmisibilităţii căii de atac prin raportare la dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, a admis excepţia şi a respins ca inadmisibil apelul formulat împotriva sus-numitei încheieri şi a obligat-o la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Ca urmare, pârâta a formulat recurs, în termenul legal, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 299 şi următoarele C. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia şi modificarea în parte a hotărârii în sensul reducerii cheltuielilor de judecată.
A invocat dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii au dreptul să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari faţă de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.
În cauză, erau îndeplinite aceste condiţii prevăzute de lege, fiind soluţionată pe excepţie, după trei termene de judecată, iar avocatul părţii adverse nu a formulat niciun fel de cerere în acest interval de timp.
Printr-o altă critică a arătat că instanţa a încălcat normele de procedură la data când a soluţionat cauza, cu consecinţa nesocotirii dreptului său la apărare, prin lăsarea cauzei în dezbatere în lipsa apărătorului ales căruia, prezent fiind ulterior, după strigarea pricinii cu încălcarea ordinii listei de şedinţă, nu i s-a permis să depusă concluzii scrise.
Intimata - reclamantă a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Cât priveşte soluţia dată capătului de cerere în plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, este adevărat că, potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., instanţa poate reduce cuantumul acestora în condiţiile textului arătat.
Or, în cauză se constată că instanţa de apel a acordat cheltuielile de judecată pretinse în totalitate, constatându-se că apărătorul părţii a fost prezent la toate termenele de judecată, a formulat apărări la cererile formulate pe parcursul judecăţii de către recurenta din prezenta cauză şi în legătură cu inadmisibilitatea căii de atac împotriva Încheierii din 27 octombrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, aspecte avute în vedere în cadrul prerogativei cenzurării cheltuielilor de judecată ce aparţine acestei instanţe cu prilejul stabilirii lor, încât contestarea cuantumului astfel stabilit, nu poate constitui un motiv de recurs deoarece este o chestiune de apreciere, care nu se circumscrie niciunuia din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., care vizează exclusiv nelegalitatea hotărârii.
Cât priveşte cea de a doua critică, potrivit dovezilor de la dosar (fila 17) recurenta - pârâtă a fost citată legal pentru termenul din 14 ianuarie 2008, dar nu s-a prezentat încât nu se poate reţine vreo vătămare procesuală, şi pe cale de consecinţă nici dreptul său la apărare nu a fost afectat, susţinerile potrivit cărora cauza ar fi fost luată cu nerespectarea ordinii de pe listă şi, deci, în lipsa apărătorului ales, fiind simple afirmaţii nedovedite, partea neputând invoca astfel, propria culpă rezultată din neprezentarea în faţa instanţei de judecată, la ora fixată (ora 9) prin actul de procedură.
Faţă de această situaţie recursul va fi respins, ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.C.M. SRL Bucureşti, împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 11 din 14 ianuarie 2008, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2887/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2889/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs → |
|---|
