ICCJ. Decizia nr. 2892/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2892/2008
Dosar nr. 27747/3/2007
Şedinţa publică de la 15 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia comercială nr. 130 din 10 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta SC A.A.M.A.M. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 11010 din 5 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în Dosarul nr. 27747/3/2007, în contradictoriu cu intimata - pârâtă RA A.P.P.S.
Ca urmare, reclamanta a formulat recurs, în termenul legal şi a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei, admiterea apelului şi schimbarea hotărârii instanţei de fond în sensul admiterii acţiunii.
Cum recurenta - reclamantă nu a achitat anticipat taxa judiciară de timbru, în valoare de 4 lei şi timbrul judiciar de 0,15 lei aferente cererii de recurs, în considerarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, modificată şi art. 3 din O.G. nr. 32/1995, modificată s-a pus în vedere recurentei - reclamante, potrivit actului de procedură aflat la fila 8 din dosar, îndeplinirea acestei obligaţii dar aceasta nu s-a conformat.
Având în vedere această situaţie şi faptul că recurenta - reclamantă nu se încadrează în niciuna dintre situaţiile prevăzute de lege privind scutirea sau amânarea de la plata acestor taxe fiscale, Înalta Curte în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată şi art. 9 din O.G. nr. 32/1995, modificată raportat la art. 3021 alin. (2) C. proc. civ., va aplica în cauză sancţiunea anulării recursului, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta SC A.A.M.A.M. SRL Bucureşti, împotriva Deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 130 din 10 martie 2008 , ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2891/2008. Comercial. Nulitate societate.... | ICCJ. Decizia nr. 2895/2008. Comercial. Contestaţie la... → |
---|