ICCJ. Decizia nr. 2938/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2938/2008
Dosar nr. 43103/3/2006
Şedinţa publică de la 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 5804 din 26 aprilie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă acţiunea prin care reclamanta SC T.M. SRL Predeal a solicitat obligarea pârâtei S.C. SC B.C.R.L. SA Bucureşti la executarea obligaţiei asumate prin contractul de leasing financiar din 20 octombrie 2005, respectiv de a-i asigura folosinţa liniştită a bunului mobil ce face obiectul contractului sau de a-i plăti o despăgubire egală cu valoarea avansului achitat şi valoarea redevenţelor achitate.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că obiectul contractului de leasing l-a constituit un autoturism în valoare de 52.887,40 euro, bun ce a fost asigurat pentru avarii şi furt la SC B.C.R.A. SA pentru perioada 4 noiembrie 2005 - 3 noiembrie 2006.
Bunul a fost furat în noaptea de 11/12 februarie 2006 din faţa imobilului situat în Predeal, utilizatorul conformându-se obligaţiei stabilite în art. 3.20 din contractul de leasing, notificând furtul pârâtei la 14 februarie 2006 nu şi asiguratorului, aşa cum se obligase prin art. 7.2.5 din condiţiile generale ale asigurării facultative a autovehiculului, asigurator ce trebuia notificat în 48 ore de la producerea furtului.
Cum asiguratorul a fost avizat de furt abia la 27 aprilie 2006, acesta a refuzat acordarea despăgubirilor, refuz apreciat de instanţă ca întemeiat în raport de cele stipulate în art. 7.2.12 din contract.
În consecinţă s-a apreciat că reclamanta nu poate pretinde despăgubiri, deşi este ţinută să plătească în continuare redevenţele conform art. 3.22 şi art. 8.3 din contractul de leasing, precum şi celor din art. 10 lit. f) din O.G. nr. 51/1997, riscul pierderii bunului urmând a fi suportat de ea conform clauzelor contractului.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 616 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În esenţă instanţa de apel, analizând art. 1.1, art. 12, art. 3.20 şi art. 3.21 din contractul de leasing, precum şi art. 6.26, art. 7.25 şi art. 7.26 din contractul de asigurare, a reţinut că reclamanta nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin cele două contracte pentru a obţine despăgubiri, ea anunţând furtul autoturismului şi al actelor acestuia după mai mult de două luni de la producerea evenimentului.
Faptul depunerii unui desfăşurător al convorbirilor telefonice din care rezultă că a fost apelat numărul de fax al SC B.C.R. A. SA, fără a se face şi dovada materială a expedierii fax-ului s-a apreciat a nu fi suficient pentru probarea îndeplinirii obligaţiei, asumate prin art. 7.25 din contractul de asigurare, de a înştiinţa în scris în 48 de ore asiguratorul despre furtul maşinii.
În consecinţă, s-a menţinut soluţia de fond ca temeinică şi legală.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru că este lipsită de temei legal şi este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta, deşi consideră că instanţa de apel a ordonat şi interpretat corect clauzele contractuale, critică omiterea şi necorelarea articolelor reţinute şi cu alte clauze contractuale care ar fi condus la o dezlegare corectă a pricinii.
Astfel, recurenta critică instanţa de apel pentru corelarea clauzelor contractului de leasing cu cele ale contractului de asigurare, în acest din urmă contract ea nefiind parte ci terţ, aşa încât nu avea cum să-şi asume obligaţii.
De asemenea cele stipulate în art. 3.21 din contractul de leasing trebuiau corelate cu cele din art. 3.30, caz în care trebuia reţinut că ea nu a fost mandatată să încheie contractul de asigurare. În realitate acest contract s-a încheiat între pârâtă şi SC B.C.R.A. SA, fără mijlocirea ei şi fără ca acest contract să-i fie adus la cunoştinţă.
În consecinţă, neavând cunoştinţă de cele stipulate în contractul de asigurare, dispoziţiile art. 3.21 din contractul de leasing nu se aplică în speţă.
Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat întrucât contractul de asigurare i-a fost cunoscut recurentei, ea fiind cea care l-a ataşat la dosarul de fond iar prin art. 3.30 din contractul de leasing recurenta, în calitate de utilizator a fost mandatată să încheie poliţa de asigurare C.A.S.C.O.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Deşi recurenta nu a încadrat în drept criticile formulate Curtea apreciază, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că acestea sunt încadrabile în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ. contractul legal încheiat constituie legea părţilor aşa încât soluţia instanţei de apel este motivată exclusiv pe clauzele contractului părţilor, clauze pe care recurenta nu le-a respectat, motivând că nu i-au fost cunoscute, iar clauzele contractului de asigurare faţă de care este terţ.
Susţinerea recurentei este nefondată deoarece prin art. 3.30 din contractul de leasing ea a fost mandatată de locator, pârâta în cauză, să încheie poliţa de asigurare C.A.S.C.O. precum şi asigurarea de răspundere civilă pentru toată perioada derulării contractului, prin intermediul unei societăţi de asigurare agreată de locator.
De asemenea potrivit art. 8.3 din contract ea şi-a asumat pe toată perioada contractului totalitatea obligaţiilor ce decurg din folosinţa autovehiculului, direct sau prin prepuşii săi, inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii autoturismului.
În raport de cele stipulate în contractul de leasing recurenta nu poate pretinde prin acţiunea de faţă ca pârâta să fie obligată să-i asigure folosinţa unui alt autovehicul, din moment ce ea şi-a asumat riscul pierderii bunului, iar contractul de leasing este un contract de finanţare, şi nu a născut în sarcina pârâtei obligaţia de a-l garanta pe utilizator de fapta terţilor.
Susţinerea recurentei că nu i-au fost cunoscute clauzele contractului de asigurare sunt nefondate câtă vreme ea a fost mandatată să încheie această poliţă de asigurare şi figurează în poliţă în calitate de utilizator al autovehiculului, ea însăşi ataşând la dosarul de fond poliţa şi condiţiile de asigurare şi încercând pe tot parcursul procesului să probeze că a informat asiguratorul despre furtul autovehiculului în termenul stipulat în art. 7.2.5.
În consecinţă, criticile recurentei sunt nefondate, instanţa de apel făcând o corectă corelare, interpretare şi aplicare a clauzelor contractelor de leasing şi asigurare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.M. SRL Predeal împotriva Deciziei nr. 616 din 10 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2921/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 2970/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
