ICCJ. Decizia nr. 2921/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Revizuire - Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2921/2008

Dosar nr. 9801/1/2007

Şedinţa publică de la 16 octombrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 5 noiembrie 2007, revizuientul C.V.M. domiciliat în Timişoara judeţul Timiş a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 3213 pronunţată în şedinţa publică de la 18 octombrie 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în Dosarul nr. 6286/59/2006, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea în tot a hotărârii atacate şi pe fond respingerea recursului.

În motivarea cererii s-a evocat împrejurarea că instanţa de recurs, în mod greşit a modificat Decizia nr. 6 din 15 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Timişoara în sensul constatării nulităţii apelului declarat de reclamantul C.V.M. împotriva sentinţei nr. 113/CC din 23 iunie 2006 a Tribunalului Timiş.

A fost invocat ca temei de drept al cererii de revizuire dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la motivele invocate de revizuientă şi a punerii în discuţie a neregularităţii semnării cererii de revizuire, urmează a constata nulă această cerere, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 82 alin. (1) C. proc. civ. orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după, caz, denumirea şi sediul lor şi ale reprezentantului, obiectul cererii şi semnătura.

De asemenea, dovada calităţii de reprezentant se poate face numai în condiţiile art. 83 C. proc. civ. şi anume când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată, iar mandatarul avocat certifică el însuşi copia de pe procura sa.

Din verificarea întregii documentaţii, apare fără echivoc că cererea de revizuire formulată de C.V.M. este semnată numai de avocatul I.B. Împuternicirea avocaţială din data de 1 noiembrie 2007 nu face referire la existenţa contractului de asistenţă juridică şi a datei contractului, având specificat că activităţile care pot fi exercitate de avocat se referă la redactare, reprezentare şi asistenţă, fără precizare că în cauză este vorba despre o cerere de revizuire. Mai mult, împuternicirea avocaţială din 1 noiembrie 2007 nu este semnată de revizuient.

Din această perspectivă, la termenul din 22 mai 2008, instanţa a constatat că cererea de revizuire este semnată de avocat I.B. cu o împuternicire avocaţială nesemnată de revizuient, astfel că în condiţiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ. a amânat cauza la data de 16 octombrie 2008, pentru când s-a dispus citarea revizuientului cu menţiunea semnării cererii de revizuire.

Este unanim admis, că dispoziţiile imperative ale art. 133 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că cererea de chemare în judecată care nu este semnată va fi declarată nulă.

De remarcat că, deşi legal citat revizuientul cu menţiunea expresă de a semna cererea de revizuire, pentru termenul din 16 octombrie 2008, nu a complinit această lipsă, raţiuni pentru care urmează a se constata nulă cererea de revizuire formulată de revizuientul C.V.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulă cererea de revizuire formulată de revizuientul C.V.M. împotriva Deciziei nr. 3213 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 16 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2921/2008. Comercial. Acţiune în anulare a hotarârii AGA. Revizuire - Recurs