ICCJ. Decizia nr. 3075/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs



R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3075/2008

Dosar nr. 3270/62/2006

Şedinţa publică de la 28 octombrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

La data de 1 noiembrie 2006, reclamanta SC A.T. SRL - com. Cata a chemat în judecată pe pârâta SC A.M. SRL - com. Cata pentru a fi obligată la plata sumei de 157.941 lei reprezentând 142.900 lei contravaloare marfă (livrări de animale) din factura din 8 iunie 2005 şi 15.041 lei dobânzi comerciale, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta a formulat o cerere reconvenţională prin care a solicitat restituirea animalelor din factura menţionată în acţiunea principală şi plata beneficiului nerealizat în sumă de 150.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 2570 din 20 iunie 2007, Tribunalul Braşov a admis acţiunea reclamantei, a obligat pe pârâtă la plata sumei de 157.941 lei din care 142.900 lei contravaloare marfă din factura indicată în acţiune, 15.041 lei dobândă comercială şi 1.100 lei diferenţă onorariu expert. Totodată a fost respinsă cererea reconvenţională a pârâtei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.411 lei.

Curtea de Apel Braşov, prin Decizia civilă nr. 217 din 29 noiembrie 2007, a admis apelul pârâtei, a schimbat sentinţa civilă de mai sus, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, menţinând dispoziţiile privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.100 lei diferenţă onorariu expert. Totodată a desfiinţat dispoziţiile privind respingerea cererii reconvenţionale formulată de pârâtă şi a trimis cauza la prima instanţă pentru rejudecarea acesteia.

Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti reclamanta a declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., a solicitat, în esenţă, respingerea apelului pârâtei, întrucât trebuia reţinut că semnarea facturii de primire de către administrator are valoarea acceptării ei, iar martorii au confirmat şi predarea mărfii, situaţie în care faptul că în contabilitatea pârâtei nu apar recepţionate mărfurile respective este imputabil acesteia.

Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Din examinarea probatoriilor administrate în cauză în raport de susţinerile pe care reclamanta le face prin recursul de faţă se constată că nu sunt întrunite nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., invocat ca temei legal al acestuia.

Astfel, deşi recursul este fundamentat pe dispoziţiile de la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată în apelul pârâtei, recurenta reclamantă nemenţionând eventuale motive contradictorii sau străine de pricină.

Recurenta nu face nici un fel de comentarii nici privind o eventuală interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, deşi face trimitere la dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte fundamentarea recursului şi pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că reclamanta nu a făcut nici o dovadă concludentă că hotărârea pe care o atacă este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

De altfel, reclamanta se rezumă în recursul scris la semnalarea unor aspecte privind situaţia de fapt, care a fost dezlegată corespunzător de instanţa de apel.

În speţă, este de reţinut că, semnătura de primire a delegatului pârâtei (M.N.) confirmă numai primirea facturii şi nu şi a mărfii facturate, iar procesul verbal de predare primire din 8 mai 2005 nu cuprinde semnătura acestuia şi nu se referă la livrările de marfă din factura în litigiu din 8 iunie 2005, aşa cum corect s-a constatat prin hotărârea atacată.

În consecinţă, recursul reclamantei se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.T. SRL Cata împotriva Deciziei nr. 217/Ap din 29 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 octombrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3075/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs