ICCJ. Decizia nr. 3335/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3335/2008
Dosar nr. 20619/3/2007
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 13676, pronunţată la data de 20 noiembrie 2007, secţia a VI-a comercială, a Tribunalului Bucureşti a admis, în parte, acţiunea principală formulată de reclamanta - pârâtă S.I., în contradictoriu cu pârâtele SC S.C. SRL şi SC Q.C.I. SRL şi, în consecinţă, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 27 aprilie 2005 de B.N.P. I.L.M., încheiat între pârâte, respingând, ca nefondat, capătul de cerere privind radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate al pârâtei SC Q.C.I. SRL asupra imobilului ce a făcut obiectul contractului în litigiu şi, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de reclamanta - reconvenţională SC Q.C.I. SRL.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, cu referire la cererea principală, că, faţă de nerespectarea cerinţelor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, republicată, care instituie dreptul de preemţiune al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale în cazul vânzării imobilelor monumente istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat şi împrejurarea că imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâte, la data de 27 aprilie 2005, autentificat de B.N.P. I.L.M., a fost clasat ca monument istoric, fiind înscris în Lista monumentelor istorice, publicată în M. Of. al României partea 1 nr. 464 bis din 16 iulie 2004, acest act juridic este lovit de nulitate absolută; că radierea din cartea funciară a dreptului de proprietate asupra imobilului cumpărat de pârâta SC Q.C.I. SRL se face în baza cererii adresare biroului teritorial al Oficiului teritorial de cadastru şi publicitate imobiliară, conform art. 47 din Legea nr. 7/1996, republicată şi a considerat că apărarea susnumitei pârâte cumpărătoare, în sensul că reclamanta îşi invocă propria turpitudine, nu are relevanţă, în condiţiile în care aceasta invocă un motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare - cumpărare şi justifică un interes personal, legitim şi actual, iar, cu referire la cererea reconvenţională, că obiectul acestei cereri nu are legătură cu cel al cererii principale.
Secţia a VI-a comercială, a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 232, pronunţată la data de 30 aprilie 2008, a admis apelul formulat de pârâta - reclamantă - reconvenţională SC Q.C.I. SRL împotriva sentinţei tribunalului, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare - cumpărare, autentificat din 27 aprilie 2005 de B.N.P. I.L.M., cu consecinţa admiterii cererii de intervenţie în interesul apelantei, formulată de intervenienta D.C.C.P.C.N. al Municipiului Bucureşti, menţinând, în rest, dispoziţiile sentinţei apelate şi obligând intimata - reclamantă să plătească apelantei suma de 6,15 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de control judiciar, analizând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel şi cererii de intervenţie formulată în interesul apelantei, în raport cu probele administrate, a reţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare, încheiat între pârâte, faţă de poziţia înregistrată de titularii dreptului de preemţiune, în sensul că nu înţeleg să-şi exercite acest drept, conform adreselor depuse la dosar, chiar dacă acestea au fost emise ulterior încheierii contractului, faţă de buna credinţă a terţului subdobânditor, faţă de principiul stabilităţii circuitului civil şi faţă de principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, care operează în speţă, având în vedere că reclamanta - proprietară şi prima vânzătoare a imobilului - nu s-a conformat prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 422/2001, de a înscrie în Cartea funciară, în termen de 30 de zile de la publicarea în M. Of., menţiunea privind clasarea acestuia ca monument istoric şi nici prevederilor art. 4 alin. (4) din menţionata lege, atunci când a vândut imobilul în litigiu pârâtei SC S.C. SRL, reprezentată de S.N. în calitate de administrator, soţul reclamantei, nemanifestând deci un interes legitim, întrucât urmăreşte reîntoarcerea bunului în patrimoniul propriu.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs intimata - reclamantă S.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii apelului şi cererii de intervenţie formulată în interesul apelantei - pârâte, SC Q.C.I. SRL.
Recurenta nu a structurat motivele invocate şi a arătat, în esenţă, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., că decizia atacată nu cuprinde motivele care au format convingerea instanţei, în sensul că pârâta cumpărătoare SC Q.C.I. SRL este de bună credinţă şi că motivarea acestei hotărâri este străină de natura pricinii, prin referirile la faptul de a fi încălcat, ea însăşi, prevederile art. 4 ca şi cele ale art. 16 (2) din Legea nr. 422/2001, în justificarea principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, considerat a fi incident în speţă şi la faptul că nu are un interes legitim în promovarea acţiunii, aspecte care nu au legătură cu obiectul cauzei, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că soluţia instanţei de apel este lipsită de temei legal şi dată cu încălcarea art. 4 din Legea nr. 422/2001 - fără a preciza relevanţa afirmaţiilor vizând fondul cauzei, faţă de decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Intimatele SC Q.C.I. SRL şi D.C.C.P.C.N. au solicitat, prin întâmpinările formulate în cauză, respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.
Recursul este nefondat.
Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atunci când nu se arată motivele pe care se sprijină dar şi atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.
Este de observat că decizia atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, conform cerinţelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - critica nemotivării bunei credinţe a terţului subdobânditor, evocată în considerentele acestei hotărâri, neputând fi primită, atât timp cât aceasta, ca principiu de drept civil, se prezumă - iar aspectele evocate de recurentă nu constituie motive străine de obiectul sau natura cauzei, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., fiind tocmai argumente în susţinerea incidenţei, în speţă, a principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” şi a lipsei interesului legitim al reclamantei în promovarea acţiunii, în strânsă legătură cu soluţia respingerii acesteia.
Cum instanţa de apel şi-a fundamentat decizia pe principiul „nemo auditur propriam turpitudinem allegans” şi a examinat incidenţa art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001, indicat ca temei de drept al acţiunii în constatarea nulităţii absolute a actului juridic dedus judecăţii, din perspectiva refuzului titularilor dreptului de preemţiune la care se referă precitatul text legal de a exercita acest drept, se constată că niciuna din cele două ipoteze prevăzute de art. 304 pct. 9 - invocate de recurentă, nu-şi găsesc aplicarea în speţă.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta S.I. împotriva Deciziei nr. 232 din 30 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3334/2008. Comercial. Acţiune în anulare a... | ICCJ. Decizia nr. 3338/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs → |
|---|
