ICCJ. Decizia nr. 3361/2008. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3361/2008
Dosar nr. 419/2/2008
Şedinţa publică de la 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iaşi SC P. SA a contestat licitaţia organizată la 5 aprilie 2006 de către intimata A.V.A.S. Bucureşti şi a invocat nulitatea acesteia în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001; a solicitat suspendarea executării până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei.
Judecătoria Iaşi prin sentinţa civilă nr. 8003 din 21 iunie 2006 a declinat competenţa soluţionării cauzei faţă de dispoziţiile art. 44 şi 45 din O.U.G. nr. 51/1998 în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
La rândul său această instanţă, prin sentinţa nr. 2/16 octombrie 2006 a admis excepţia necompetenţei materiale iar potrivit art. 95 O.U.G. nr. 51/1998 a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Soluţionând cauza această instanţă prin sentinţa comercială nr. 20 din 5 februarie 2007 a respins ca nefondată contestaţia la executare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 3439 din 1 noiembrie 2007 a admis recursul contestatoarei SC P. SA Iaşi împotriva sentinţei instanţei de fond pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cu motivarea că nu s-a verificat critica privind nelegalitatea licitaţiei organizată de A.V.A.S. la 5 aprilie 2006 în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Rejudecând cauza Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 86 din 14 mai 2008 a respins contestaţia la executare formulată de SC P. SA ca nefondată, a admis cererea de intervenţie în interesul A.V.A.S. formulată de SC M. SRL şi a obligat pe contestatoare la cheltuieli de judecată.
S-a reţinut în considerentele hotărârii că intimata A.V.A.S. prin licitaţia organizată la 5 aprilie 2006 privind vânzarea imobilului „F.C.” situat în comuna Ciurea Judeţ Iaşi proprietatea contestatoarei debitoare a respectat dispoziţiile art. 71 şi 73 pct. 4 şi 5 din O.U.G. nr. 51/1998 privind stabilirea preţului bunului şi reducerea acestuia conform rapoartelor de evaluare depuse la dosar.
Intimata a respectat şi dispoziţiile art. 71 alin. (2) şi 74 alin. (4) din acelaşi act normativ privind comunicarea anunţului de vânzare şi a procesului verbal de licitaţie.
Susţinerea contestatoarei că i s-a încălcat dreptul de preempţiune prevăzut de art. 4 din Legea nr. 422/2001 la vânzarea imobilului prin licitaţia publică de la 5 aprilie 2006 către intervenienta SC M. SRL a fost înlăturată cu motivarea că în speţă, contestatoarea nu şi-a îndeplinit propria obligaţie prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 de a înscrie în C.F. calitatea de monument istoric a bunului.
Împotriva acestei sentinţe contestatoarea SC P. SA Iaşi a declarat recurs şi a solicitat în principal admiterea şi casarea cu trimitere spre rejudecare şi în subsidiar anularea procesului verbal de licitaţie din 5 aprilie 2006, respingerea cererii de intervenţie în interesul intimatei şi obligarea în solidar la cheltuieli de judecată.
A susţinut recurenta că la licitaţia organizată de intimata A.V.A.S. la 5 aprilie 2006, aceasta nu a respectat dispoziţiile legale prevăzute de art. 75 din O.U.G. nr. 51/1998 de diminuare şi stabilire a preţului la nivelul de 50% din valoarea acestuia.
S-a invocat că au fost interpretate în mod greşit dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 422/2001 privind exercitarea dreptului de preempţiune, întrucât vânzarea imobilului proprietatea sa s-a vândut prin procedura specială a executării silite de către intimata A.V.A.S. şi numai, aceasta avea obligaţia să anunţe M.C.C. despre intenţia de vânzare a bunului declarat monument istoric.
A arătat recurenta că instanţa nu s-a pronunţat asupra capătului de cerere privind nulitatea licitaţiei în raport de dispoziţiile Legii nr. 7/2000 a cadastrului.
Prin întâmpinările depuse intimatele au solicitat respingerea recursului întrucât în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 422/2001 privind exercitarea dreptului de prempţiune deoarece imobilul a fost vândut în cadrul procedurii executării silite de către A.V.A.S. în temeiul dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998 şi nu de către proprietarul acestuia, respectiv contestatoarea SC P. SA.
Recursul este fondat pentru următoarele considerente.
Trebuie menţionat că deşi recurenta nu a invocat în drept motivele de recurs, în raport de expunerea acestora ele pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Prin cererea formulată de contestatoarea SC P. SA s-a solicitat nulitatea licitaţiei organizată la 5 aprilie 2006 pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.
Potrivit acestor dispoziţii legale „monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preempţiune ale statului român prin M.C.C., sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării.
Cum în speţă nu s-a făcut dovada că dreptul de preempţiune asupra imobilului „Fabrica de cărămidă” proprietatea contestatoarei - recurente a fost exercitat în condiţiile legii, sancţiunea prevăzută în mod imperativ este nulitatea absolută a vânzării, care poate fi invocată de oricine are interes, respectiv a procesului verbal de licitaţie din 5 aprilie prin care bunul a fost adjudecat de intervenienta SC M. SRL.
În raport de aceste prevederi legale nu se poate reţine apărarea invocată de către intimate că dispoziţiile legale menţionate nu sunt incidente în cauză întrucât se referă numai la situaţia vânzării bunului de către proprietarul acestuia, iar în speţă vânzarea s-a efectuat în cadrul procedurii executării silite prevăzută de O.U.G. nr. 51/1998.
În altă ordine de idei, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că recurenta - contestatoare nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 422/2001 de a înscrie în C.F. calitatea de monument istoric a bunului, deoarece aceasta nu a cunoscut acest aspect pentru că nu i s-a adus la cunoştinţă că imobilul proprietatea sa a fost declarat monument istoric.
De altfel, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 422/2001 serviciile publice ale M.C.C. au obligaţia de a comunica de îndată proprietarului declanşarea procedurii de clasare prin care se conferă regim de monument istoric unui bun imobil, ori în speţă nu s-a depus nici o dovadă în acest sens.
Deşi instanţa a reţinut că titularul dreptului de preempţiune respectiv M.C.C. prin adresă a precizat că „F.C.” Ciurea este înscrisă ca monument istoric, dar nu şi-a manifestat în nici un fel intenţia exercitării dreptului de preempţiune, acest act nu poate produce nici un efect cât timp a fost emis la 24 aprilie 2008 (fila 100 fond) deci ulterior licitaţiei organizate de intimata A.V.A.S. la 5 aprilie 2006.
Pe de altă parte intimata A.V.A.S. avea obligaţia în cadrul procedurii privind executarea silită prevăzute la cap. X din O.U.G. nr. 51 /1998, art. 55 lit. c) să solicite şi să cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probă în determinarea bunurilor proprietatea debitorului.
Pentru toate aceste considerente urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ. să se admită recursul declarat de contestatoare, să se modifice sentinţa atacată în sensul că se va admite contestaţia la executare formulată de SC P. SA Iaşi şi se va constata nulitatea absolută a procesului verbal de licitaţie din 5 aprilie 2006 în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001.
În raport de soluţia pronunţată nu se mai impune examinarea motivului invocat la pct. 4 din cererea de recurs care se referea la faptul că instanţa de fond nu a examinat critica privind nulitatea licitaţiei pentru încălcarea dispoziţiilor art. 7/2001 privind cadastrul.
Conform art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga intimata A.V.A.S. la plata sumei de 115 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de contestatoarea SC P. SA Iaşi împotriva sentinţei comerciale nr. 86 din 14 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că admite contestaţia la executare formulată de contestatoarea SC P. SA Iaşi şi constată nulitatea absolută a procesului - verbal de licitaţie din 5 aprilie 2006, în baza art. 4 alin. (4) din Legea nr. 422/2001.
Obligă intimata A.V.A.S. la plata sumei de 115 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3352/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 3365/2008. Comercial. Contestaţie la... → |
|---|
