ICCJ. Decizia nr. 3395/2008. Comercial. Constatare nulitate act. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3395/2008
Dosar nr. 10930/1/2007
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin acţiunea introductivă înregistrată, la data de 17 ianuarie 2006, pe rolul Tribunalului Suceava, reclamantul M. Suceava prin P. a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC T.A.S. SA să se constate nulitatea absolută a proceselor verbale de adjudecare pentru bunuri imobile încheiate în dosarul execuţional nr. 1230/2001 şi radierea intabulării construcţiilor dobândite de pârâtă prin licitaţia organizată la 22 octombrie 2004.
În motivare reclamantul a susţinut că titularul dreptului de proprietate al terenului pe care se află construcţiile adjudecate este M. Suceava în baza art. 35 din Legea nr. 18/1991 republicată privind fondul funciar, iar construcţiile aparţin proprietarului terenului conform art. 482 C. civ., neexistând nici un act de transfer al proprietăţii către SC T.P.S. SA ale cărei bunuri au făcut obiectul licitaţiei organizate de D.G.F.P. Suceava.
II. Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Tribunalul Suceava, prin sentinţa nr. 1335 din 7 iunie 2006, a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Sentinţa nr. 1335/2006 a fost desfiinţată de Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 98 din 25 octombrie 2006 cauza fiind trimisă spre rejudecare tribunalului.
În esenţă, curtea de apel a reţinut că dat fiind regimul juridic al nulităţilor absolute care pot fi invocate de oricine are interes şi cum reclamantul a dovedit interesul în desfiinţarea procesului verbal de adjudecare din dosarul execuţional nr. 1230 din 22 ianuarie 2001, se legitimează procesual activ în cauza de faţă.
III. Prin sentinţa nr. 342 din 8 februarie 2007, Tribunalul Suceava Secţia Comercială, contencios Administrativ şi Fiscală a respins, ca nefondată, acţiunea în constatarea nulităţii formulată de reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a apreciat că bunurile imobile supuse vânzării la licitaţie de către D.G.F.P. Suceava, respectiv construcţii situate în Municipiul Suceava, str. Traian Vuia au aparţinut SC T.P.S. SA Suceava şi nu se încadrează în bunurile care potrivit art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 aparţin domeniului public al comunelor, oraşelor şi municipiilor, bunuri prevăzute la pct. 111 din anexa la lege, respectiv bunuri de uz sau interes public local.
IV. Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 101 din 15 octombrie 2007, respinge, ca nefondate, apelurile declarate de ambele părţi împotriva sentinţei nr. 342/2007 a tribunalului.
Răspunzând motivelor de apel formulate de reclamant, curtea constată că bunurile imobile ce au făcut obiectul vânzării la licitaţie publică au aparţinut fostei SC T.P.S. SA, societate înfiinţată prin H.C.L. nr. 47/1998, în care se menţionează expres că societatea preia în capitalul social activul şi pasivul A.T.L., în capitalul social nefiind incluse bunuri de natura celor prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie.
Totodată, curtea reţine că reclamanta, ca unic acţionar al SC T.P.S. SA nu şi-a exercitat dreptul de a contesta formele de executare pe considerentul că bunurile supuse executării silite nu aparţin debitoarei.
În ce priveşte apelul declarat de pârâtă, care nu a fost motivat, curtea îl respinge pentru aceleaşi considerente.
V. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul M. Suceava, la data de 23 noiembrie 2007, şi pârâta SC T.A.S. SA la data de 27 noiembrie 2007.
Recurenta reclamantă a invocat prin cererea de recurs motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că au fost încălcate dispoziţiile legale care reglementează regimul juridic al dreptului de proprietate publică.
În argumentarea criticilor de nelegalitate, recurenta a arătat că, înainte de anul 1989 au fost edificate construcţiile situate în str. Traian Vuia de către statul român pe un teren proprietatea acestuia, iar urmare transformării unităţilor economice de stat în societăţi comerciale, bunurile de uz şi folosinţă publică nu puteau fi trecute în proprietatea societăţilor comerciale nou înfiinţate, în acest sens, prin H.C.L. nr. 47/1998, privind înfiinţarea SC T.L.S. SA Suceava s-a prevăzut expres că în capitalul social al societăţii nu pot fi incluse bunuri aparţinând domeniului public.
Recurenta a susţinut că instanţele au încălcat art. 135 alin. (4) din Constituţie potrivit cărora bunurile proprietate publică a unităţii administrativ teritoriale destinate uzului şi interesului public sunt inalienabile, neputând fi înstrăinate prin acte juridice civile, sancţiunea acestei încălcări fiind prevăzută în art. 11 din Legea nr. 213/1998 respectiv nulitatea absolută a actelor de înstrăinare.
În consecinţă, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei tribunalului şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurenta pârâtă a susţinut prin cererea de recurs că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică sub două aspecte:
- neacordarea termenului pentru lipsă de apărare solicitat la data de 15 octombrie 2007, în condiţiile în care societatea nu avea consilier juridic angajat;
- încălcarea dispoziţiilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la soluţionarea apelului său, care deşi nemotivat, impunea ca instanţa să se pronunţe pe baza probelor administrate, cu consecinţa examinării cererii de cheltuieli de judecată formulate de societate în faţa primei instanţe, cerere care a fost respinsă ca nedovedită deşi existau la dosar facturi care atestau cuantumul cheltuielilor ocazionate de proces.
În temeiul art. 314 pct. 3 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat modificarea deciziei în sensul admiterii apelului său şi obligării reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
VI. Asupra recursurilor
Examinând decizia atacată în contextul criticilor formulate, Înalta curte constată că recursurile declarate de cele două părţi sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
1. Cu privire la recursul declarat de recurentul M. Suceava.
Chestiunea de drept, de a cărei dezlegare depinde soluţionarea prezentei cauze o constituie apartenenţa bunurilor imobile respective la domeniul public sau la domeniul privat, deoarece dacă bunurile nu au natura juridică de bunuri domeniale este fără sens calificarea ca aparţinând domeniului public.
Astfel spus, numai bunurile care aparţin domeniului public formează obiectul dreptului de proprietate publică având un regim juridic specific, fiind inalienabile, insesizabile şi imprescriptibile.
Or, bunurile aparţinând domeniului public sunt aşa cum precizează art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, cele prevăzute în art. 136 alin. (3) din Constituţie, în forma revizuită, cele stabilite în anexa la lege, precum şi orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau interes public şi sunt dobândite de stat sau unităţile administrativ teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
Totodată, potrivit art. 4 din Legea nr. 213/1998 domeniul public al comunelor, oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau interes public local, declarate ca atare prin hotărârea consiliului local.
În sfârşit în art. 7 din Legea nr. 213/1998 se prevede expres modul de dobândire a dreptului de proprietate publică, dispoziţii care trebuie coroborate cu art. 3 alin. (1) din aceeaşi lege, teza finală, care instituie principiul potrivit căruia bunurile aparţinând domeniului public trebuie dobândite de stat sau unităţile administrativ teritoriale prin modurile prevăzute de lege.
În cauză, bunurile imobile care au făcut obiectul vânzării la licitaţie publică nu se încadrează în pct. III al anexei la Legea nr. 213/1998, cu alte cuvinte nu sunt bunuri de uz sau interes public local după voinţa legiuitorului.
2. Cu privire la recursul declarat de recurenta SC T.A.S. SA:
Motivul invocat de recurentă prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizează lipsa de temei legal a hotărârii pronunţate ori încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Criticile recurentei, astfel cum au fost dezvoltate nu se încadrează în ipoteza motivului de nelegalitate invocat.
Dispoziţiile art. 156 C. proc. civ., lasă la aprecierea instanţei acordarea termenului pentru lipsă de apărare în raport de motivele temeinice invocate de natură să justifice o astfel de cerere. Cum în cauză cererea recurentului nu a fost motivată, acesta nu poate susţine cu temei încălcarea art. 156 C. proc. civ.
Cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulate de recurenta pârâtă în faţa primei instanţe, a fost respinsă ca nefondată cu motivarea că partea nu a depus documente justificative pertinente cu privire la cheltuielile efectuate cu plata onorariului de avocat.
În apel, pârâta nu a depus dovezi noi cu privire la cheltuielile efectuate, distinct de faptul că nu şi-a motivat apelul.
Soluţionând apelul pârâtei în raport de probele existente, instanţa de apel a respectat întrutotul dispoziţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care nu exista nici un element probatoriu nou care să impună schimbarea hotărârii sub acest aspect.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de cele două părţi ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamantul M. Suceava prin P. şi pârâta SC T.A.S. SA Suceava împotriva deciziei nr. 101 din 15 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3393/2008. Comercial. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3397/2008. Comercial. Evacuare. Recurs → |
|---|
