ICCJ. Decizia nr. 3393/2008. Comercial. Evacuare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3393/2008
Dosar nr. 1553/113/2006
Şedinţa publică de la 14 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC F. SA Brăila prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila a solicitat ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună evacuarea pârâtului D.O. de pe terenul de 18 mp situat pe str. Sandu Aldea Brăila, respectarea posesiei reclamantei asupra acestui teren şi cheltuieli de judecată.
Ulterior, reclamanta şi-a modificat acţiunea, în sensul obligării pârâtului la plata daunelor cominatorii de 50 lei/zi întârziere, conform art. 580 C. proc. civ., pentru nerespectarea obligaţiilor şi tergiversarea soluţionării cauzei.
Pârâtul prin cerere reconvenţională a solicitat să se constate dreptul său de superficie, depunând totodată la dosar certificatul de moştenitor nr. 41 încheiat la data de 4 mai 2005 în baza căruia la termenul din 17 aprilie 2007 au fost introduşi în cauză în calitate de copârâţi fiii pârâtului şi anume D.M. şi D.B.
Tribunalul Brăila, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 237/ F-Com din 15 mai 2007, a respins acţiunea modificată, ca nefondată, şi cererea reconvenţională ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că atât reclamanta cât şi pârâta dovedesc dreptul de proprietate asupra aceleiaşi suprafeţe de teren prin acte autentice, caz în care acţiunea reclamantei apare ca nefondată şi întrucât pârâţii dovedesc că au drept asupra acestui teren, nu sunt toleraţi aşa cum afirmă reclamanta şi ca atare nu pot fi evacuaţi de pe terenul lor. Respingerea acţiunii pe capătul privind evacuarea a fost motivată de instanţa de fond pe ideea că nu este posibilă compararea titlurilor în acest cadru procesual.
Cererea reconvenţională a fost respinsă ca inadmisibilă cu motivarea că pârâţii sunt proprietari ai terenului pe care este situat garajul şi în acest context nu pot cere să se constate dreptul de superficie asupra aceluiaşi teren.
Prin decizia nr. 116/ A din 14 decembrie 2007, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, a respins, ca nefundat, apelul declarat de reclamanta-pârâtă SC F. SA Brăila, a admis apelul declarat de pârâtul-reclamant D.O. schimbând în parte sentinţa apelată în sensul că a fost obligată reclamanta-pârâtă la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată. Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute iar reclamanta-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 250 lei cheltuieli de judecată către pârâtul-reclamant.
În argumentarea acestei soluţii instanţa de apel a reţinut că de vreme ce reclamanta în calitate de vânzătoare a transmis pârâtului proprietatea garajului auto în suprafaţă de 18 mp, acesta a dobândit şi un drept de superficie asupra terenului aferent construcţiei, neputând fi catalogat drept tolerat.
Totodată, a reţinut că din suprapunerea dreptului de proprietate asupra terenului aparţinând unei persoane cu dreptul de proprietate asupra construcţiei altei persoane nu mai rezultă dreptul primului proprietar de a beneficia de accesiunea imobiliară artificială, dobândind şi dreptul de proprietate asupra construcţiei, ci chiar dreptul de superficie, care reuneşte în conţinutul său juridic dreptul de proprietate asupra construcţiei şi un dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra terenului.
Referitor la cererea reconvenţională instanţa de control a reţinut că este inadmisibilă din perspectiva faptului că, potrivit certificatului de moştenitor reţinut de instanţa de fond ca şi temei al completării cadrului procesual acţiunea în constatarea dreptului de superficie trebuia promovată de toate persoanele îndreptăţite (de către toţi cei trei pârâţi).
Împotriva deciziei nr. 116/ A din 14 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi a declarat recurs, reclamanta SC F. SA Brăila în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Recurenta a invocat în sprijinul recursului său motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., pentru a susţine că s-au acordat greşit cheltuielile de judecată pârâtului apelant D.O. şi că instanţa nu a făcut aplicarea corectă a art. 274 şi 275 C. proc. civ. În continuare a susţinut că instanţele au apreciat greşit probele pentru că nu au ţinut seama de certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii, că prin actul de vânzare s-a înstrăinat garajul auto nu şi terenul, că bunul înstrăinat a fost calificat ca imobil deşi acesta prin structura lui este bun imobil.
În sensul greşitei aprecieri a probelor recurenta s-a referit la extrasul de carte funciară pentru a susţine că înstrăinarea s-a făcut numai pentru construcţie şi că înstrăinarea bunului nu s-a făcut cu vreo clauză referitoare la teren. În fine, după înstrăinare, a arătat autorul D.O. a continuat să plătească chirie pe teren, ceea ce demonstrează că îi era cunoscută situaţia juridică a terenului cu atât mai mult cu cât intimatul era membru în consiliul de administraţie al SC F. SA, că acesta iniţial a acceptat obligaţiile care îi reveneau cu privire la teren pentru ca mai apoi prin manopere dolosive să întreprindă iniţiative care îi puteau conferi drepturi similare celui de proprietar.
În consecinţă, recurenta a solicitat modificarea soluţiei în sensul obligării pârâtului la respectarea posesiei societăţii asupra terenului în suprafaţă de 18 mp.
Intimatul D.O. prin întâmpinare a pus concluzii de respingere a recursului apreciind că motivele invocate nu vizează nelegalitatea deciziei pronunţată de Curtea de Apel ci netemeinicia acesteia, depăşind astfel prevederile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea unei hotărâri poate fi solicitată numai pentru motive de nelegalitate în situaţiile prevăzute expres de art. 304 alin. (1) – (9) C. proc. civ. Raportând aceste dispoziţii şi la prevederile art. 3021 lit. c), urmează să se reţină că recurenta nu a respectat aceste prevederi întrucât nu a dezvoltat în drept şi în fapt fiecare motiv pe care l-a invocat.
Astfel, prin prisma art. 304 pct. 7, recurenta trebuia să demonstreze că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau că motivele sunt contradictorii străine de natura pricinii şi nu conduc la soluţia pronunţată. După cum se poate observa din rezumatul motivelor expuse mai sus, pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., nu a fost argumentat în drept şi că nu s-a arătat în concret în ce constă încălcarea dispoziţiilor legale. Acest motiv vizează obligaţia pentru instanţa de judecată de a arăta în cadrul hotărârii motivele de fapt şi de drept care au format convingerea pentru pronunţarea unei soluţii.
Observând considerentele deciziei recurate se poate constata că dispoziţiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., au fost respectate şi că nu sunt motive pentru a se reţine nulitatea soluţiei pronunţată de Curtea de Apel ca instanţă de control judiciar. În fine cu privire la acest motiv nu se impune nicio altă analiză de vreme ce recurenta nu şi-a respectat obligaţiile impuse procedural de a argumenta fiecare motiv în parte. Această cerinţă a dispoziţiilor mai sus amintite rezultă din caracterul extraordinar al căii de atac a recursului prin care se verifică numai nelegalitatea hotărârilor anterior pronunţate fără să se procedeze la o rejudecare a fondului în orice împrejurări.
Nici cel de-al doilea motiv, art. 304 alin. (8), C. proc. civ., care priveşte schimbarea naturii ori înţelesului actului juridic nu va fi reţinut de instanţă întrucât nu s-a arătat în concret care este actul al cărui natură şi înţeles a fost schimbat greşit de instanţă datorită interpretării greşite a clauzelor lui. Criticile care vizau calificarea bunului ca fiind mobil sau imobil nu se înscriu în motivul de nelegalitate mai sus arătat.
Mai mult, se poate constata din considerentele hotărârilor anterior pronunţate că acţiunea în evacuare şi de respectare a posesiei formulată de reclamantă a fost respinsă pentru că în concurenţă cu actele depuse de recurentă, intimatul a prezentat un act autentic din care rezultă că este proprietarul terenului pe care se află garajul. Constatând că şi reclamanta recurentă a prezentat un titlu de proprietate asupra aceluiaşi teren instanţele au reţinut corect că nu se poate pune problema comparării titlurilor într-o acţiune în evacuare şi pe cale de consecinţă nici accesoriul, respectarea posesiei, nu poate fi examinat.
Aşadar, actele deduse judecăţii nu au fost greşit interpretate, înţelesul acestora fiind neîndoielnic fără să fie necesară o altă interpretare. Din aceste argumente care au fundamentat corect soluţiile anterior pronunţate a rezultat şi concluzia care a vizat respingerea cererii reconvenţionale care avea ca obiect stabilirea unui drept de servitute, considerentele soluţiei fiind pertinente faţă de soluţia adoptată în acţiunea principală. Cu alte cuvinte dacă s-a prezentat de către pârât un înscris autentic care îi consfinţeşte dreptul de proprietate, s-a apreciat corect că până la compararea titlurilor, pârâtul beneficiază de atributele pe care i le conferă dreptul de proprietate.
Ultimul motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a legii. Sub acest aspect s-au adus în discuţie dispoziţiile art. 274 şi 275 C. proc. civ., ca fiind greşit aplicate.
Critica este nefondată întrucât prin decizia recurată s-au acordat cheltuielile de judecată, partea căzută în pretenţii, faţă de soluţia modificată, fiind obligată la plată astfel cum dispune art. 274 C. proc. civ. În fine, dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., nu sunt incidente în cauză întrucât nu rezultă din cele două soluţii puse în discuţie în recurs faptul că la prima zi de înfăţişare pârâtul a recunoscut pretenţiile reclamantei.
În ce privesc celelalte argumente referitoare la dovezile prezentate şi concludenţa lor, Înalta Curte, având în vedere caracterul extraordinar al căii de atac promovate de recurentă, nu va lua în examinare aceste chestiuni întrucât aprecierea probelor şi determinarea situaţiei de fapt este o chestiune de netemeinicie şi nu de nelegalitate.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC F. SA Brăila împotriva deciziei nr. 116/ A din 14 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3379/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3395/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
