ICCJ. Decizia nr. 3645/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3645/2008
Dosar nr. 4595/3/2007
Şedinţa publică de la 3 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12147 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta SC A.I. SRL Bucureşti împotriva pârâtei SC R.C.S. & R.D.S. SA, acţiune prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata contravalorii facturii din 14 februarie 2005, a penalităţilor de întârziere aferente, precum şi obligarea acesteia la plata sumei de 23.200 dolari SUA în echivalent lei, reprezentând contravaloarea unui număr de echipamente nerestituite reclamantei în conformitate cu prevederile contractului de prestări servicii din 28 decembrie 2001.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că neplata facturii fiscale din 10 ianuarie 2005 pentru serviciile prestate în luna ianuarie 2005 a determinat pe reclamantă să opteze pentru suspendarea serviciilor în cursul lunii februarie anterior emiterii facturii din 14 februarie 2005.
Acţiunea reclamantei, cu obiect suma de 13.717,65 lei inclusă în această ultimă factură, pe care pârâta a refuzat să o plătească, reprezintă contravaloarea serviciilor care nu au mai fost furnizate de către reclamantă.
Având în vedere că obiectul contractului din 2001 îl constituie furnizarea serviciilor,,acces net” pe durata cât acestea au fost suspendate, pârâta nu datorează plata taxelor şi tarifelor aferente conform efectelor specifice contractelor sinalagmatice şi pe cele de consecinţă instanţa a respins şi cererea de plată a penalităţilor .
Cu privire la plata contravalorii echipamentelor predate în baza actului încheiat de părţi şi nerestituite, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu şi-a dovedit pretenţiile în acest sens, deşi sarcina probei îi revenea.
Împotriva sentinţei reclamanta a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de apel invocate reclamanta a arătat că soluţia pronunţată de tribunal este greşită. Astfel cu privire la primul capăt de cerere apelanta a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere toate componentele contraprestaţiilor părţilor, care în cazul obligaţiilor de plată ale pârâtei includ şi alte cheltuieli pe care şi le-a asumat în mod expres şi valabil prin semnarea contractului din 28 decembrie 2001 iar pe de altă parte pentru subscrisa a contestat afirmaţiile pârâtei cu privire la exonerarea de la plata taxelor şi tarifelor convenite prin contract în cazul suspendării serviciilor.
Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere apelanta a arătat că şi-a dovedit pretenţiile prin depunerea tuturor anexelor la contract care cuprind echipamentele predate pârâtei în temeiul acestuia.
Curtea de apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 212 din 18 aprilie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei cu motivarea în esenţă că din nici o clauză a contractului încheiat de părţi, nu rezultă că sumele pe care trebuia să le plătească pârâta cuprindea, defalcat pe lângă contravaloarea serviciilor de acces şi contravaloarea cheltuielilor legate de încheierea şi întreţinerea diverselor echipamente necesare activităţii şi de asemenea nu există nici o clauză expresă în care să se menţioneze faptul că obligaţia de plată a taxelor şi tarifelor subzistă şi în cazul suspendării serviciilor.
Cu privire la cel de-al doilea motiv, instanţa de apel a reţinut că reclamanta-apelantă nu a făcut dovada faptului că a predat către intimată toate echipamentele.
În termen legal, împotriva deciziei anterior menţionate, reclamanta SC A.I. SRL Bucureşti, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de nelegalitate invocate, reclamanta a arătat că decizia a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, respectiv a art. 969, 1170, 1020, 1021 C. civ., motiv de recurs prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., că instanţa a interpretat în mod greşit actele juridice deduse judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul neîndoielnic al acestora, respectiv a contractului de prestări servicii din 28 decembrie 2001, a anexelor 1-3 la acesta, precum şi a procesului verbal la conciliere din data de 29 aprilie 2005, motiv prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. şi că decizia atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, motiv de recurs prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.
În contextul primului motiv de recurs, recurenta arată că prin contractul din 28 decembrie 2001 şi prin anexele la acesta au fost menţionate în mod expres obligaţiile de plată şi de restituire a echipamentelor în baza cărora au fost prestate serviciile contractate.
Cu privire la primul capăt de cerere menţionează că instanţa nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar respectiv anexele nr. 1-3 la contractul din 28 decembrie 2001.
Recurenta arată că relaţiile contractuale dintre prestator şi beneficiar au evoluat în timp, evoluţie ce a presupus modificarea locaţiilor, a tarifelor şi a altor elemente cuprinse în anexele 1-3 la contractul de prestări servicii şi precizează că nu există nici o obligaţie legală în sensul încheierii de acte adiţionale la un contract cu ocazia modificării parametrilor tehnici şi de preţ din anexele unui astfel de contract.
Mai mult, arată recurenta, intimata nu a contestat înscrisurile depuse la dosar, semnate şi ştampilate de către SC P.D.N. SA făcându-se referire de acestea şi în procesul verbal de conciliere din data de 29 aprilie 2005.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere ce priveşte restituirea echipamentelor recurenta arată că instanţa în mod greşit a reţinut că nu a făcut dovada predării acestora către intimată, cu toate că a depus la dosar toate anexele la contractul din 2001 şi instanţa ar fi trebuit să procedeze la o interpretare logică şi sistematică a clauzelor contractuale şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei.
Recurenta menţionează că a arătat în mod expres locaţiile în care erau situate echipamentele a căror contravaloare a solicitat-o precum şi valoarea de inventar a acestora şi dacă instanţa aprecia că nu poate individualiza echipamentele ar fi putut să admită proba cu expertiză solicitată în cauză.
În concluzie, pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la plata sumei de 13.717,65 lei rest plată la factura din 14 februarie 2005 a sumei de 53.774,150 lei penalităţi de întârziere calculate până la data de 17 ianuarie 2007 (precum şi a tuturor penalităţilor calculate până la data plăţii integrale a sumei restante) şi a sumei de 23.200 dolari SUA reprezentând contravaloarea echipamentelor precum şi a cheltuielilor de judecată.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat şi va fi respins pentru următoarele considerente:
Analizând hotărârea recurată prin prisma actelor şi înscrisurilor dosarului cât şi a motivelor de nelegalitate invocate prin recurs, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este nelegală.
Astfel, primul motiv de recurs invocat nu este fondat întrucât clauzele contractului de prestări servicii nr. 146 din 28 decembrie 2001 cât şi anexele acestuia au fost corect interpretate de către instanţa de apel, ca de altfel şi de instanţa de fond, care întemeiat au respins primul capăt de cerere motivat de faptul că suma solicitată reprezenta contravaloarea serviciilor ce nu au mai fost furnizate după data suspendării acestora.
Nu este reală nici afirmaţia recurentei cu privire la faptul că intimata nu a contestat înscrisurile depuse la dosar, înscrisuri despre care s-a făcut referire şi în procesul verbal de conciliere din data de 29 aprilie 2005, deoarece intimata-pârâtă a lămurit încă de la data de 29 aprilie 2005 toate aspectele referitoare la executarea contractului de prestări servicii încheiat de părţi.
Nu este fondat nici motivul de recurs ce priveşte greşita respingere a capătului de cerere privind restituirea echipamentelor deoarece din actele şi înscrisurile dosarului rezultă că acest capăt de cerere nu a fost dovedit.
Astfel, procesele verbale de instalare şi punere în funcţiune a echipamentelor, nu au fost semnate de către intimata-pârâtă.
În concluzie, în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9, 8, 7 C. proc. civ., astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 212 din 18 aprilie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3644/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3646/2008. Comercial. Evacuare. Recurs → |
|---|
