ICCJ. Decizia nr. 3713/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3713/2008
Dosar nr. 268/43/2007
Şedinţa publică de la 9 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 54 din 23 ianuarie 2007, Tribunalul Comercial Mureş a admis în parte acţiunea comercială formulată de reclamanta SC S.H. SRL în contradictor cu pârâta SC A.R.A. SA şi în consecinţă, aceasta a fost obligată la plata sumei de 141.349,61 euro la cursul de schimb B.N.R. din data plăţii, cu titlu de despăgubiri contractuale de asigurare.
S-a reţinut în fapt că părţile au încheiat două contracte de asigurare având ca obiect două cabane proprietatea societăţii reclamante care în urma producerii evenimentului asigurat: incendiul din 3 mai 2005, s-au distrus în totalitate, asigurătorul plătind o despăgubire de 369.478 lei şi respectiv 180.546 lei pentru fiecare, insuficientă în opinia reclamantei raportat la sumele asigurate.
Făcând aplicarea art. 27 şi 28 din Legea nr. 136/1995, instanţa de fond, în raport de prevederile art. 969 C. civ. şi faţă de constatările din raportul de expertiză a obligat-o pe pârâtă la plata sumelor mai sus arătate.
Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 15/A din 14 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei pe care a schimbat-o în tot în sensul că a respins acţiunea promovată de reclamantă, pentru despăgubiri şi dobânzi ca neîntemeiată.
Criticile reclamantei cu privire la aplicarea art. 969 şi 1073 C. civ. şi la modul de calcul al despăgubirilor şi incidenţa art. 43 C. com. au fost înlăturate de instanţa de apel, aceasta apreciind ca întemeiate criticile formulate de pârâtă cu privire la greşita aplicare a prevederilor art. 27 şi 31 din Legea nr. 136/1995 şi ignorarea stării de uzură a celor două cabane.
Reţinând că expertiza dispusă de instanţa de fond s-a administrat cu încălcarea art. 201 alin. (2) şi (5) C. proc. civ., s-a admis şi administrat în apel o expertiză efectuată de trei experţi desemnaţi de părţi, concluziile raportului de expertiză fiind asumate de toţi experţii.
Reţinând că pârâta a achitat 163.093,88 euro, conform recunoaşterilor reclamantei şi dovezilor administrate, că daunele acordate sunt în concordanţă cu art. 27 şi 31 din Legea nr. 136/1995, art. 9 şi 40 din contracte precum şi cu art. 969 şi 970 C. civ. şi principiul proporţionalităţii dedus din art. 13 şi 14 din Legea nr. 136/1995, pe fond acţiunea reclamantei a fost respinsă.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta SC S.H. SRL pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., pentru criticile care urmează:
1.Motivul prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ., instanţa fiind în incompatibilitatea prevăzută de art. 27 pct. 7 C. proc. civ. deoarece prin încheierea din 21 mai 2007, în aceeaşi compunere s-a pronunţat asupra probei cu expertiza judiciară administrată în faţa instanţei de fond;
2.Motivul prevăzut de art. 304.7 C. proc. civ. Reţinând în considerente că între momentul încheierii contractelor de asigurare şi cel al producerii riscului asigurat nu au intervenit deprecieri ale celor două clădiri asigurate, instanţa de apel, prin respingerea apelului, a pronunţat o hotărâre în contradicţie cu aceste considerente.
3. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Interpretarea dată de instanţa de apel contractelor de asigurare, cu trimitere la principiul proporţionalităţii dedus din art. 13 şi 14 din legea nr. 136/1995 şi la caracterul aleatoriu al contractului de asigurare reprezintă o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii, câtă vreme din probatoriul administrat rezultă că dauna a fost totală.
Stabilind pe cale convenţională valoarea bunurilor, expertiza nu era necesară.
4. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Instanţa de apel fără temei a dispus anularea expertizei administrate de instanţa de fond şi greşit a limitat valoarea despăgubirilor pe temeiul art. 27 din Legea nr. 136/1995 la nivelul valorii bunului din momentul producerii riscului asigurat, între cele două momente neintervenind deprecieri ale bunurilor, faţă şi de art. 1073 C. civ. şi 43 C. com. şi greşit a făcut o apreciere globală a despăgubirilor datorate de pârâtă în baza celor două contracte de asigurare.
Intimata SC A.R.A.V.I.G. SA sucursala Târgu Mureş a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând cu privire la primul motiv de recurs că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ. iar cu privire la celelalte evocă situaţia de fapt iar nu nelegalitatea acesteia.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. se constată că dezvoltarea în fapt a criticii nu se încadrează în ipoteza textului invocat care prevede că hotărârea poate fi casată „când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale” respectiv când cauza a fost soluţionată de un complet într-o altă compunere decât cea legală, în speţă de compunerea prevăzută de art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Oricum motivul invocat nu se încadrează nici în art. 27 pct. 7 C. proc. civ., care are în vedere exprimarea părerii asupra pricinii în afara cadrului procesual de către judecător, iar nu atunci când este investit cu soluţionarea respectivei cauze şi când opinia concretizată într-o hotărâre poate fi cenzurată prin mecanismul căilor de atac, cazul pe care-l invocă fiind un caz de recuzare, respectiv de abţinere iar nu de incompatibilitate, cum greşit consideră recurenta, incident procedural distinct de recuzare şi ale cărui condiţii prevăzute de art. 24 C. proc. civ. nu se regăsesc nici ele întrunite în cauza de faţă.
2. Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că în nici una din ipotezele alternative stabilite de acest text de lege, nu poate fi încadrată dezvoltarea în fapt a criticii recurentei şi care referă la contrarietatea nu între considerentele (motivele) deciziei atacate ci între motivarea ca atare a deciziei şi soluţia pronunţată, aspect care, dacă s-ar confirma, ar conduce, după caz: la substituirea motivării, la completarea ei sau la nulitatea hotărârii, dar acest aspect nu se confirmă din verificarea deciziei atacate.
3. În ce priveşte motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. se constată că instanţa de apel a interpretat corect actul juridic dedus judecăţii, respectiv cele două contracte de asigurare şi a aplicat corect legea incidentă: Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România în ce le priveşte.
În poliţa de asigurare şi care reprezintă condiţiile speciale ale contractului de asigurare s-a convenit asupra obiectului contractului, perioada, riscul, suma la care se asigură bunul şi cuantumul primelor şi termenelor de plată. Tot în cuprinsul poliţei de asigurare este inclusă clauza conform căreia asiguratul a luat cunoştinţă de condiţiile generale de asigurare sub semnătura sa, care astfel, fac parte integrantă din contract.
În condiţiile generale, cap. V - Întocmirea proceselor verbale de constatare a pagubelor. Stabilirea şi plata despăgubirilor la pct. 36 se prevede că: a) la clădiri sau alte construcţii, despăgubirile reprezintă costul construirii din nou (de înlocuire) din care se scade uzura şi valoarea la data producerii evenimentului asigurat, a resturilor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica.
Această prevedere care stabileşte momentul la care se calculează despăgubirea şi anume la data producerii evenimentului asigurat şi modul de calcul: deducerea uzurii din costul de înlocuire, concordă cu dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1997 care stipulează în sensul că „Despăgubirile ce se plătesc de asigurător, se stabilesc în funcţie de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat”, articol care în alin. (2) dispune, fără echivoc, că: ”Despăgubirile nu pot depăşi valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat, cuantumul pagubei şi nici suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a prevăzut altfel în contractul de asigurare”.
Contractul de asigurare în speţă nu conţine nici o derogare de la textul de lege citat ci, dimpotrivă, îl încorporează în condiţiile generale, fiind evidentă distincţia pe care legiuitorul o face între despăgubire, care reprezintă valoarea prejudiciului încercat prin producerea riscului asigurat şi suma asigurată care reprezintă suma la care s-a asigurat bunul şi în raport cu care se plătesc ratele dar care fiind diferite, când suma asigurată este inferioară valorii bunului, potrivit art. 28 din legea citată, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului dintre ele, în lipsa de stipulaţie contrară, aşa încât interpretarea dată de instanţa de apel actului juridic şi legii este corectă.
4. Criticile care vizează probele administrate, respectiv expertize şi cuantificarea pagubei şi care ţin de temeinicia hotărârii atacate nu pot fi analizate în calea de atac a recursului a cărui cenzură este limitată la nelegalitatea hotărârii atacate.
Cum instanţa de apel a stabilit că despăgubirea a fost plătită de asigurător într-un termen rezonabil, raportat la soluţionarea dosarelor de daună, solicitarea privind dobânzile în temeiul art. 43 C. com. fiind fără obiect, soluţia de respingere în tot a acţiunii este corectă.
5. Aşa fiind, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.H. SRL Târgu - Mureş împotriva Deciziei nr. 15/A din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3705/2008. Comercial. Contestaţie la... | ICCJ. Decizia nr. 3714/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
