ICCJ. Decizia nr. 741/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 741/2008
Dosar nr. 1947/3/2005
Şedinţa publică de la 26 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 5539 din 22 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată şi s-a admis în parte acţiunea precizată, formulată de reclamanta SC G.T. SA împotriva pârâtei SC T. SRL. Pe cale de consecinţă, pârâta a fost obligată la plata sumei de 223.227.106 lei, reprezentând contravaloarea facturilor din 2001, precum şi la plata sumei de 17.165.425 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că pretenţiile reclamantei rezultă din contractul de distribuire din 2001 încheiat între SC T.R. SRL în calitate de vânzător şi SC T. SRL în calitate de distribuitor, prin care primul se obligă să vândă diverse cantităţi de ţigarete produse pe care, pârâta urma să le distribuie pe piaţă. Contravaloarea produselor trebuia să fie achitată în termen de 10 zile calendaristice începând cu ziua următoare facturării, obligaţiile pe care pârâta nu a respectat-o pentru facturile emise în perioada 14 ianuarie 2002 - 7 februarie 2002.
Cu privire la excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti invocată de pârâtă s-a reţinut că a fost respinsă prin încheierea din 3 martie 2005 motivat de faptul că prezenta cauză s-a format urmare disjungerii faţă de cererea principală de competenţa tribunalului, rămânând căderea acestuia să soluţioneze şi cererea incidentală conform art. 17 C. proc. civ.
S-a considerat că, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este neîntemeiată în raport de acţiunea precizată a reclamantei şi data scadenţei facturilor ce fac obiectul litigiului, fiind înlăturate apărările pârâtei cu privire la posibilitatea acoperirii debitelor prin scrisoare de garanţie bancară întrucât nu s-a făcut dovada că acestea acopereau şi penalităţile de întârziere.
De asemenea, instanţa a analizat expertiza contabilă în raport de clauzele contractuale şi s-a constatat că, în evidenţa contabilă, facturile au fost lichidate în ordinea datoriilor şi scadenţei conform Legii nr. 82/1991 şi s-a dat eficienţă prevederilor art. 969 şi art. 1082 C. civ.
Prin Decizia comercială nr. 327 din 20 iunie 2007 dată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta SC T. SRL împotriva sentinţei.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că tribunalul a făcut aplicarea corectă a prevederilor art. 1112 C. civ. şi ale art. 1113 alin. (2) teza I C. civ., imputaţia plăţilor făcându-se asupra facturilor mai vechi emise în ordine cronologică, respectându-se şi dispoziţiile Legii contabilităţii nr. 82/1991.
Astfel, s-a constatat că prin O.P. din 7 februarie 2002, pârâta a achitat suma de 2.381.731.080 lei reprezintă contravaloarea a patru facturi emise în decembrie 2001 şi o parte din valoarea facturii din 24 august 2001 în valoare de 1.181.177 lei precum şi o parte din penalităţile aferente lunii iulie 2001 (821.952 lei), considerându-se că prin această plată a fost întrerupt cursul prescripţiei.
Instanţa de apel a mai considerat că nici cea de-a doua critică nu este întemeiată întrucât prima instanţă s-a pronunţat în limitele investirii sale, respectiv în raport cu precizarea adusă acţiunii de către reclamantă.
Cu privire la executarea cu întârziere a scrisorilor de garanţii s-a avut în vedere că aceasta s-a datorat faptului că debitoarea s-a opus executării prin introducerea unor acţiuni în instanţă prin care au solicitat suspendarea executării garanţiilor astfel că, pârâta nu-şi poate invoca propria culpă, mai ales că prin scrisorile de garanţie băncile au garantat achitarea contravalorii mărfii nu şi a eventualelor penalităţi de întârziere.
În fine, s-a constatat că ultima livrare de ţigări s-a efectuat la 28 decembrie 2001, iar O.U.G. nr. 86/2001 a intrat în vigoare în ianuarie 2002 motiv pentru care apelanta nu poate beneficia de reducerea de preţ prevăzută de acest act normativ dat fiind principiul neretroactivităţii legii.
Împotriva acestei decizii pârâta a promovat recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 5, 6, 8 şi 9 C. proc. civ. în a căror dezvoltare arată următoarele:
1. Instanţa apelului nu s-a pronunţat asupra excepţiei de ordine publică privind necompetenţa materială a tribunalului în soluţionarea acţiunii reclamantei.
Recurenta susţine că, la data de 13 iunie 2007 a invocat această excepţie în raport de valoarea obiectului pricinii, considerând că potrivit art. 2 pct. 1 C. proc. civ. competenţa materială în primă instanţă aparţine Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, iar instanţa apelului nu s-a pronunţat asupra acesteia.
2. Prin decizia atacată s-a acordat mai mult decât s-a cerut în condiţiile în care reclamanta a solicitat plata penalităţilor de întârziere, iar prin dispozitiv s-a obligat pârâta la plata contravalorii a şase facturi.
Se arată că facturile au fost achitate, iar prin precizarea la acţiune s-a schimbat doar câtimea obiectului şi nu obiectul acţiunii care a vizat doar penalităţi de întârziere.
3. Instanţa de apel a aplicat greşit şi a încălcat prevederile art. 1110 - 1113 alin. (2) teza I C. proc. civ., schimbând înţelesul vădit lămurit şi neîndoielnic al actelor juridice deduse judecăţii.
Recurenta consideră că prevederile art. 1112 - 113 C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, reclamanta neavând posibilitatea să facă imputaţia plăţii, ci doar să se conformeze indicaţiilor din ordinul de plată şi să stingă numai datoriile pentru care s-a făcut plata şi alte datorii.
De asemenea, se susţine că nu a operat nici o interpretare a prescripţiei extinctive, neexistând vreo plată valabil făcută a penalităţilor pretinse de reclamantă, iar prin scrisorile de garanţie se menţionează expres că se garantează şi plata oricăror penalităţi ce vor rezulta din neexecutarea obligaţiilor.
Prin întâmpinarea depusă la 10 ianuarie 2008, intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei ca legală.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
La data de 13 iunie 2007 apelanta - pârâtă SC T. SRL a invocat excepţia de necompetenţă a tribunalului în soluţionarea acţiunii, în primă instanţă, considerând că potrivit prevederilor art. 1 C. proc. civ. instanţa competentă material este judecătoria dat fiind, că valoarea obiectului cererii este sub un miliard lei.
În atare situaţie, instanţa apelului trebuia să dea eficienţă prevederilor art. 137 C. proc. civ. conform cărora - instanţa trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi celor de fond care fac de prisos în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Fiind vorba de o excepţie de procedură, dilatorie şi absolută, instanţa de apel avea obligaţia de a o supune discuţiei părţilor şi de a se pronunţa asupra ei.
Or, în cauza dedusă judecăţii deşi instanţa anterioară a consemnat în practicaua încheierii de amânare a pronunţării din 13 iunie 2007 că s-a invocat această excepţie a omis a se pronunţa asupra acesteia, situaţie de natură a atrage nulitatea deciziei.
Cum acest motiv de recurs este suficient pentru a atrage casarea deciziei atacate, Înalta Curte nu va mai proceda la analizarea celorlalte motive de recurs.
Pe cale de consecinţă urmează a se admite ca fondat recursul pârâtei şi a se casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă care va da eficienţă prevederilor art. 137 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta SC T. SRL Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei nr. 327 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare a apelului, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 738/2008. Comercial. Pretenţii 32.543.291 lei... | ICCJ. Decizia nr. 746/2008. Comercial. Contestaţie la... → |
|---|
