ICCJ. Decizia nr. 869/2008. Comercial. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 869/2008
Dosar nr. 4876/202/2006
Şedinţa publică de la 4 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 6 decembrie 2006, contestatorii T.S. şi T.N. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S. Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actelor de executare silită.
La data de 18 decembrie 2006, contestatorii au depus o cerere completatoare, în contradictoriu cu I.C. şi I. V., prin care au invocat nulitatea absolută a contractului de ipotecă întrucât poartă asupra unui alt imobil decât cel pe care l-au dobândit, cu altă suprafaţă şi alte vecinătăţi şi alt act de dobândire.
Prin sentinţa comercială nr. 136 din 15 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia la executare, s-au anulat formele de executare efectuate în baza contractului de credit din 11 decembrie 1992 şi a contractului de garanţie imobiliară din 17 decembrie 1991.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti creditoarea A.V.A.S. Bucureşti a declarat recurs, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând, în esenţă, respingerea contestaţiei la executare, întrucât au fost greşit aplicate dispoziţiile privind prescripţia extinctivă prevăzute de Decretul nr. 167/1954 şi art. 13 din O.U.G. nr. 51/1998, care trebuia să reţină efectul întreruptiv al înfiinţării şi transcrierii comandamentului pe imobilul proprietate a lui I.C.
Recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea susţinerilor pe care recurenta pârâtă le face prin recursul de faţă, în raport de probatoriile aflate la dosarul cauzei, se constată că nu sunt îndeplinite nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru a se putea cere casarea sau modificarea hotărârii atacate.
În speţă, contestatorii T.S. şi T.N. au dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare imobilul ipotecat de la debitorii I.C. şi I. V. prin contractul de garanţie imobiliară din 17 decembrie 1992, pentru garantarea creditului acordat acestora de Banca A. prin contractul din 12 decembrie 1992.
Este necontestat, că această creanţă a fost preluată de pârâta A.V.A.S. - Bucureşti prin contractul de cesiune de creanţă din 2 decembrie 1999 şi actul adiţional din 14 decembrie 1999.
Potrivit art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris.
Având în vedere aceste dispoziţii legale a căror aplicaţiune a fost corect făcută de instanţă şi ţinând seamă de data scadenţei obligaţiei de plată a împrumutului - 20 noiembrie 1993, când s-a născut dreptul de a cere executarea silită, rezultă că termenul de 3 ani de prescripţie prevăzut de art. 405 alin. (1) C. proc. civ. era prescris, încă de la data de 20 noiembrie 1996, deci şi la data preluării creanţei de către A.V.A.S. - decembrie 1999.
În această situaţie, faţă de dispoziţiile imperative cuprinse în art. 13 alin. (5) din O.U.G. nr. 51/1998, creanţa în discuţie fiind prescrisă, nu-i sunt aplicabile dispoziţiile privind executarea, deci nici termenul de 7 ani nu poate fi aplicat creanţelor ce s-au prescris anterior preluării lor de către A.V.A.S., aşa cum eronat solicită aceasta prin recursul de faţă.
De altfel, corect instanţa de fond a înlăturat susţinerea creditoarei privind efectul întreruptiv al comandamentului înregistrat din 20 februarie 1997 întrucât acesta a intervenit după împlinirea prescripţiei la 20 noiembrie 1996, cum s-a arătat mai sus, iar executarea nu a fost finalizată.
Oricum, trebuie reţinut că şi în raport de data emiterii comandamentului, termenul de prescripţie al executării silite de 7 ani prevăzut de legea specială menţionată mai sus, era împlinit la data când s-a început executarea silită a contestatorilor T.S. şi N.
În această situaţie, constatând că dreptul de a cere executarea silită era prescris, corect prin hotărârea ce se atacă s-a făcut aplicaţiunea dispoziţiilor art. 399 alin. (2) şi 404 alin. (1) C. proc. civ. şi s-au anulat actele de executare întreprinse de A.V.A.S. prin admiterea contestaţiei la executare.
Faţă de cele de mai sus, recursul A.V.A.S. - Bucureşti se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de creditoarea A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 136 din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 868/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 871/2008. Comercial. Nulitate societate. Recurs → |
|---|
