ICCJ. Decizia nr. 1118/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1118/2009
Dosar nr. 7557/1/200.
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra contestaţiei de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia în anulare înregistrată la 22 septembrie 2009, contestatorul F.R. a solicitat anularea deciziei nr. 2219 din 19 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, conform art. 317-321 C. proc. civ.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2219 din 19 iunie 2008 a anulat ca insuficient timbrat recursul declarat de reclamantul F.R. împotriva deciziei nr. 9/A din 25 mai 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială.
În motivarea contestaţiei, contestatorul susţine că în mod greşit i-a fost anulat recursul ca insuficient timbrat faţă de actele din dosar, mandatul poştal nr. 1665 din 20 martie 2008, adeverinţa nr. 45 din 20 martie 2008 a dirigintelui oficiului poştal Mediaş 3, chitanţa nr. 00002493 din 20 martie 2008, din care rezultă achitarea taxi judiciare de timbru.
Intimata L.F. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea contestaţiei formulate.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Din actele dosarului rezultă că în mod corect instanţa a dispus anularea recursului ca insuficient timbrat, avându-se în vedere că la data soluţionării recursului 19 iunie 2008 la dosar nu s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei, deşi recurentul a fost citat cu această menţiune (filele 21 şi 39, dosar nr. 890/85/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială).
Aşa fiind, constatându-se că pentru termenul din 19 iunie 2008 de dezbatere a recursului, recurentul contestator a fost legal citat, contestaţia în anulare a deciziei instanţei de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 317-321 C. proc. civ. urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul F.R. împotriva deciziei nr. 2219 din 19 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1116/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1119/2009. Comercial → |
---|