ICCJ. Decizia nr. 1116/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1116/2009
Dosar nr. 2619/2/2008
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, contestatoarea S.I.F. Moldova SA Bacău a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Bucureşti, anularea formelor de executare iniţiate de intimată în baza somaţiei comunicată prin biletul la ordin emis de SC S.G.I. Bucureşti în favoarea B. SA pentru suma de 655.000 dolari SUA şi exonerarea de la plata acestei sume.
Prin sentinţa civilă nr. 7744 din 14 septembrie 2006, Judecătoria Bacău a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 45 din OUG nr. 51/1998.
Sentinţa de declinare a rămas irevocabilă prin renunţarea la recursul declarat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, investită cu soluţionarea cauzei, după declinare, prin sentinţa comercială nr. 131 din 8 octombrie 2007 a respins contestaţia la executare, ca nefondată.
Instanţa de fond a reţinut, cu referire la situaţia de fapt că, la data de 18 iunie 1996, SC S.G.I. SRL Bucureşti a emis un bilet la ordin în favoarea SC B. SA, în valoare de 655.000 dolari SUA, avalizat de FPP II Moldova, având scadenta la data de 18 iunie 1997.
Creanţa debitorului cedat SC S.G.I. SRL Bucureşti a fost preluată de intimata A.V.A.S. Bucureşti de la creditorul cedent SC B. prin contractul de cesiune de creanţă nr. 096446 din 24 iunie 1999, cesiune prin care a fost preluat şi biletul la ordin în discuţie.
Instanţa de fond reţine astfel că, A.V.A.S. a devenit titularul dreptului de creanţă încorporat în biletul la ordin, prin gir, împrejurare ce justifică iniţierea de către intimată a procedurii de executare silită împotriva avalistului S.I.F. Moldova şi adusă la cunoştinţă prin comunicarea titlurilor executorii conform adresei nr. 15492/2 din 2 iunie 2006.
Susţinerile contestatoarei relativ la aplicabilitatea în speţă a dispoziţiilor Legii nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin au fost înlăturate de către instanţa de fond motivat de demersul judiciar al contestatoarei, ce nu se încadrează în dispoziţiile menţionatei legi, dar şi de legea specială aplicabilă în speţă, cu referire la OUG nr. 58/1998 ce vizează activele statului preluate în vederea valorificării, lege în baza căreia, de altfel, A.V.A.S. a iniţiat executarea.
Stabilind astfel că dispoziţiile aplicabile speţei sunt normele legii speciale, iar creanţa contestată reprezintă o creanţă neperformantă în sensul prevăzut de aceeaşi lege specială OUG nr. 58/1998, instanţa de fond a apreciat că în cadrul contestaţiei la executare cu care este investită, contestatoarea nu poate formula susţineri şi apărări decât cele reglementate de această normă.
Relativ la excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, instanţa de fond a reţinut că, potrivit legii speciale, termenul de prescripţie este de 7 ani şi, în raport cu data preluării creanţei de către intimata A.V.A.S., 24 iunie 1999, data contractului de cesiune, dreptul de a cere executarea silită nu este prescris.
Susţinerea contestatoarei potrivit căreia atât SC B. cât şi A.V.A.S. au acţionat cu rea credinţă în sensul că suma prevăzută în biletul la ordin nu este justificată, au fost apreciate de către instanţă ca neavând un suport legal, neexistând o obligaţie legală în acest sens.
Împotriva sentinţei de fond contestatoarea S.I.F. Moldova a declarat recurs invocând motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anularea formelor de executare întocmite în baza biletului la ordin emis de SC S.G.I. SRL.
În dezvoltarea primului motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susţinut că motivarea hotărârii este contradictorie în sensul că, deşi instanţa retine iniţial că debitul de executat provine dintr-un bilet la ordin transmis prin gir şi deci, supus legii cambiale, totuşi temeiul soluţiei adoptate îl constituie creanţa izvorâtă din contractul de cesiune din 24 iunie 1999 supusă unei legi speciale, cu referire la OG nr. 51/1998, motiv pentru care apărările contestatoarei au fost înlăturate.
Or, cele două acte normative reglementează situaţii juridice diferite, titlurile executorii fiind supuse unor termene şi condiţii diferite.
În opinia recurentei, contradicţia evidentă din cuprinsul considerentelor se subscrie cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că, instanţa a schimbat natura actului dedus judecăţii.
În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a susţinut că instanţa a fost investită cu o contestaţie la executare împotriva unui titlu cambial, contestatoarea având calitatea de debitor cambial. Or, instanţa a schimbat natura cambială a titlului executor reţinând că intimata a dobândit titlu prin cesiune de creanţă, moment de la care calculează, în mod greşit, şi termenul de prescripţie.
În fine, cu privire la ultimul motiv de nelegalitate, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în sensul că, în speţă nu erau aplicabile dispoziţiile OUG nr. 51/1998, ci Legea nr. 58/1934 asupra cambiei şi biletului la ordin.
Aplicarea greşită a dispoziţiilor OUG nr. 51/1998 a condus la respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate prin contestaţia la executare.
In strânsă legătură cu acest motiv de recurs, s-a susţinut că dreptul de a cere executarea silită al intimatei era prescris în raport cu natura titlului executor.
Astfel, potrivit art. 94 din Legea nr. 58/1934, termenul de prescripţie curgea de la data scadenţei biletului la ordin în discuţie, iar dreptul de a cere executarea silită a unui atare titlu s-ar fi prescris în 3 ani, potrivit legii cambiale.
In speţă, instanţa a stabilit că termenul de prescripţie este de 7 ani potrivit legii speciale, termen care, în opinia recurentei nu era aplicabil în speţă.
Mai mult, s-a susţinut că termenul de 7 ani avut în vedere de instanţă nu putea fi aplicat şi în raport cu data introducerii acestuia în legea specială, Legea nr. 409 din 19 iulie 2001 care a aprobat OUG nr. 51/1998, dată la care titlul executor era prescris.
O ultimă critică susţinută în cadrul aceluiaşi motiv de nelegalitate a vizat nulitatea executării în raport cu lipsa încheierii de investire cu formulă executorie a biletului la ordin, potrivit art. 61 din Legea nr. 58/1934 şi pct. 320 lit. d) din Normele cadru nr. 6 ale Bnr. Recurenta a susţinut totodată că executarea este nulă şi faţă de lipsa somaţiei de executare astfel cum aceasta a fost reglementată prin art. 61 din Legea nr. 58/1934.
Pentru toate motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anularea tuturor formelor de executare iniţiate de intimata A.V.A.S.
Examinând recursul din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:
Prima problemă ce se impune a fi lămurită în speţă, este critica ce vizează greşita aplicare a legii.
In speţă, s-a stabilit, cu puterea lucrului judecat că speţei îi sunt aplicabile dispoziţiile OUG nr. 51/1998 având în vedere demersul judiciar iniţiat de intimata A.V.A.S., cu referire la executarea silită pornită în temeiul actului normativ menţionat.
Că este aşa, rezultă din însăşi conţinutul contestaţiei la executare declanşată de contestatoare, ca urmare a iniţierii procedurii de executare.
Din această perspectivă, se constată că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că legea aplicabilă în speţă este OUG nr. 51/1998, iar apărările formulate de către contestatoare fundamentate pe dispoziţiile legii cambiale au fost înlăturate.
In strânsă legătură cu aspectele evocate, următoarea problemă ce se impune a fi lămurită, este aceea a termenului în care intimata A.V.A.S. putea cere executarea silită a creanţei astfel preluate.
Astfel, se reţine că, la data de 18 iunie 1996 SC S.G.I. SRL Bucureşti a emis un bilet la ordin în favoarea SC B. SA, în valoare de 655.000 dolari SUA, avalizat de FPP II Moldova.
Din conţinutul formal al biletului la ordin rezultă că scadenta obligaţiei de plată încorporată a fost stabilită la data de 18 iunie 1997.
Prin urmare, de la această dată începe să curgă termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de lege pentru executarea creanţei încorporate, termen care s-ar fi împlinit la data de 18 iunie 2000.
Înalta Curte constată că, în raport cu această ultimă dată, creanţa preluată de intimata A.V.A.S. de la SC B. SA prin contractul de cesiune din 24 iunie 1999, nu era prescrisă, motiv pentru care se aplică termenul de prescripţie de 7 ani, astfel cum a fost reglementat prin dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998.
Susţinerea recurentei potrivit căreia termenul de 7 ani nu era aplicabil faţă de împrejurarea că OUG nr. 51/1998 a fost aprobată abia prin Legea nr. 409 din 19 iulie 2001, nu poate fi primită întrucât la data preluării creanţei dispoziţia relativă la termenul de 7 ani era în vigoare.
Insă, esenţial în speţă este modul de calcul al termenului de prescripţie de 7 ani, mai precis momentul în care începe să curgă.
În cauză, titlul executor îl constituie biletul la ordin, titlul de valoare în care creanţa de executat este încorporată şi nu contractul de cesiune prin care intimata A.V.A.S. a preluat creanţa cum în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond.
În aceste condiţii, având în vedere şi practica judiciară a acestei instanţe, înalta Curte apreciază că termenul de 7 ani reglementat de dispoziţiile art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, începe să curgă de la data când titlul executor a devenit scadent, respectiv data de 18 iunie 1997.
În raport cu această dată, rezultă că intimata A.V.A.S. avea posibilitatea să execute această creanţă până la data de 18 iunie 2004. Or, executarea iniţiată de intimată la data de 20 iunie 2006 apare cu mult peste termenul de 7 ani prevăzut de legea specială.
În consecinţă, Înalta Curte constată că, în mod greşit instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, reţinând în mod eronat că, momentul de la care curge termenul de 7 ani se situează la data preluării creanţei.
Se impune a fi subliniat că, dacă s-ar accepta interpretarea potrivit căreia termenul de 7 ani ar curge de la data preluării creanţei, ar rezulta un termen de 7 ani la care s-ar adăuga şi perioada în care titlul supus executării, în speţă biletul la ordin, scadent la data de 18 iunie 1997, ar fi putut fi executat. Astfel, ar rezulta un termen de aproximativ 9 ani, ceea ce nu este în sprijinul reglementării aduse acestui termen de către legea specială.
Din această perspectivă, recursul este fondat, sentinţa atacată urmând a fi modificată în sensul că va fi admisă contestaţia la executare, dreptul la executare al intimatei fiind prescris, situaţie în care se impune şi anularea tuturor formelor de executare întocmite în mod nelegal.
Constatând caracterul fondat al criticii de nelegalitate, întemeiată pe greşita interpretare a legii, Înalta Curte apreciază că celelalte critici, cu referire la nemotivarea hotărârii sau schimbarea naturii juridice a actului dedus judecăţii, nu se mai justifică a fi supuse analizei având în vedere soluţia adoptată.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul, potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea S.I.F. MOLDOVA SA Bacău împotriva sentinţei comerciale nr. 131 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o modifică în sensul că admite contestaţia la executare a contestatoarei S.I.F. Moldova SA.
Anulează formele de executare constatând că prescris dreptul la executare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1113/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1118/2009. Comercial → |
|---|
