ICCJ. Decizia nr. 1122/2009. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1122/2009
Dosar nr. 10914/3/200.
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 1074 din 24 ianuarie 2008 a admis cererea formulată de reclamanta SC C.C. SA Bucureşti în contradictoriu cu pârâta SC C. SA BUCUREŞTI.
A dispus întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare executării sentinţei comerciale nr. 5737/2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, constând în repunerea SC C.C. SA Bucureşti în folosinţa terenului în suprafaţă de 23.844 mp situat în Bucureşti şi restituirea către SC C.C. SA Bucureşti a bunurilor lăsate în custodie prin procesele verbale de executare silită întocmite de executorul judecătoresc R.I.C. în dosarul de executare nr. 311/2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că prin sentinţa comercială nr. 5737 din 27 iunie 2006 s-a constatat încetarea contractului de închiriere nr. 19/2000 încheiat între părţi şi a dispus evacuarea societăţii reclamante de pe terenul situat în Bucureşti sector 2 în suprafaţă de 23.844 mp.
Prin Decizia comercială nr. 135 din 15 martie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul declarat de reclamantă şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe reţinându-se că în temeiul art. 4041 C. proc. civ. reclamanta este îndreptăţită la restabilirea situaţiei anterioare executării sentinţei comerciale nr. 5737/2006.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 424 din 29 septembrie 2008 a admis apelul SC C. SA BUCUREŞTI declarat împotriva sentinţei comerciale nr. 1074 din 24 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C. SA BUCUREŞTI cu privire la cererea de obligare a acesteia la restituirea bunurilor mobile lăsate în custodie prin procesele verbale de executare silită întocmite de executorul judecătoresc R.I. în dosarul de executare nr. 311/2006.
A schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că a înlăturat dispoziţia privind restituirea de către pârâta SC C. SA BUCUREŞTI a bunurilor mobile lăsate în custodie, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a reţinut că prin întoarcerea executării intimata îşi valorifică de fapt drepturile încălcate prin punerea în executare de către SC C. SA BUCUREŞTI a sentinţei comerciale desfiinţate de Curtea de Apel Bucureşti la 15 martie 2007.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta SC C. SA BUCUREŞTI a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. criticând-o pentru nelegalitate solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii cererii de întoarcere a executării.
În criticile formulate recurenta-pârâtă susţine în esenţă următoarele:
- Decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 4042 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că în situaţia de faţă era competentă să soluţioneze cererea de întoarcere a executării instanţa care rejudecă fondul în dosarul nr. 15520/3/2007, în speţă Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială;
- instanţa de apel a motivat greşit Decizia reţinând că întoarcere executării operează numai între părţile care au obţinut titlul executoriu fără să ţină cont de faptul că terenul în suprafaţă de 23.844 mp situat în Bucureşti, sector 2 se află în coproprietatea a 3 societăţi comerciale, iar întoarcerea executării în această situaţie nu se putea dispune decât în contradictoriu cu toţi proprietarii, SC C. SA BUCUREŞTI neavând singură calitate procesuală pasivă în cauză.
- Decizia din apel s-a pronunţat cu încălcarea dreptului sau de proprietate întrucât SC C.C. SA nu are nici un titlu de folosinţă a terenului în cauză, contractul de închiriere nr. 19 din 15 august 2000 nemaifiind valabil.
Recursul pârâtei este nefondat.
Prima critică a recurentei pârâte prin care susţine că Decizia din apel a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 4042 C. proc. civ. este nefondată, în cauză reclamanta SC C.C. SA a investit separat instanţa de judecată competentă să judece cererea de întoarcere a executării, potrivit dispoziţiilor art. 4042 alin. (3) C. proc. civ. text ce are caracter permisiv şi care de fapt vizează instanţa şi nu completul de judecată.
Nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia cererea de întoarcere a executării ar fi trebuit judecată şi în contradictoriu cu coproprietarele în indiviziune a terenului, în raport de poziţia procesuală avută pe parcursul soluţionării cauzei de faţă şi de contractul de închiriere a terenului care s-a încheiat cu mult înainte de vânzarea acestuia către Q.I. şi C.I. SRL.
Dacă acţiunea în evacuare care este un act de administrare a imobilului poate fi promovată de oricare coindivizar, întoarcerea executării actelor săvârşite în baza unui titlu nu poate să opereze decât între aceleaşi părţi, care au obţinut titlul executoriu, cum corect a reţinut şi instanţa de apel.
Faţă de această situaţie, nici critica recurentei prin care susţine că Decizia din apel s-a pronunţat cu încălcarea dreptului său de proprietate şi în lipsa unui titlu pentru folosinţa terenului de SC C.C. SA nu poate fi primită întrucât litigiul aflat pe rolul instanţelor vizează evacuarea şi valabilitatea titlului, a contractului de închiriere şi nu a titlului de proprietate.
Aşa fiind, cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC C. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 424 din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1119/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1123/2009. Comercial → |
---|