ICCJ. Decizia nr. 1959/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1959/2009
Dosar nr. 456/33/200.
Şedinţa publică din 19 iunie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.C.C.C. Ploieşti a chemat-o în judecată pe pârâta R.C.C.C. şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie anulate hotărârile nr. 2 şi 3 adoptate în adunarea generală din data de 3 aprilie 2006. Reclamanta şi-a motivat acţiunea arătând că s-au încălcat dispoziţiile legale întrucât hotărârea nr. 2/2006 a fost adoptată cu un număr de reprezentanţi ai cooperatorilor mai mic decât cel care trebuia raportat la numărul lor total, iar în ce priveşte hotărârea nr. 3 din 3 aprilie 2006 s-a susţinut că este nelegală întrucât a încălcat principiul independenţei de voinţă a părţilor, iar clauzele cuprinse în contractul de angajament se referă la aspecte care sunt de competenţa exclusivă a voinţei interne a cooperativelor.
După conexarea celor două dosare care s-au format cu privire la cererea de anulare a hotărârilor adunării generale din data de 2 aprilie 2006, Tribunalul Maramureş investit cu soluţionarea litigiului, prin sentinţa nr. 4306 pronunţată la data de 16 noiembrie 2006 a respins ca nefondată acţiunea.
Pentru a ajunge la această soluţie prima instanţă a reţinut că hotărârea nr. 2 din 3 aprilie 2006 nu conţine dispoziţii contrare OUG nr. 97/2000 sau actului constitutiv, Statutul cooperaţiei de credit.
Cu referire la hotărârea nr. 3 din 3 aprilie 2006 instanţa de fond a stabilit că măsura luată în adunarea generală privind contractul de angajament trebuia adoptată întrucât era necesară pentru obţinerea autorizării conform normelor şi reglementărilor B.N.R., măsurile dispuse în ambele hotărâri respectând numărul de reprezentanţi ai cooperatorilor, în conformitate cu prevederile actului constitutiv.
Sentinţa nr. 4306/100/2006 pronunţată de Tribunalul Maramureş a fost apelată de reclamantă, iar Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 5 din 26 martie 2007, considerând întemeiate criticile apelantei a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa anulând hotărârile nr. 2 şi 3 din 3 aprilie 2006 adoptate de adunarea generală a reprezentanţilor cooperativelor de credit. În esenţă, Curtea a reţinut că nu s-au respectat dispoziţiile referitoare la cvorum, deoarece la adunarea generală au participat numai 43 de reprezentanţi ai membrilor cooperatori în loc de 88, ceea ce potrivit Curţii contravine art. 38 din actul constitutiv.
Pârâta R.C.C.C. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 5 din 26 martie 2007, pe care a considerat-o nelegală pe considerentul că soluţia pronunţată încalcă prevederile art. 110 din OUG nr. 97/2000. În concret a susţinut că hotărârea nr.2 a fost adoptată de adunarea generală în unanimitate, iar hotărârea nr. 3 a fost adoptată cu un cvorum legal. În privinţa măsurilor adoptate, recurenta a apreciat că instanţa nu poate cenzura oportunitatea măsurilor care s-au aprobat de adunarea generală prin vot.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 180 din 25 ianuarie 2008, după analiza criticilor aduse deciziei nr. 5/2007 pronunţată de Curtea de Apel a constatat că, chestiunile de fapt nu au fost lămurite prin soluţia dată în apel că Decizia nu a dezvoltat şi argumentat motivele de fapt şi de drept care au determinat instanţa să schimbe soluţia pronunţată în primă instanţă. În consecinţă Decizia nr. 5 din 26 martie 2007 pronunţată de Curtea de Apel a fost casată iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
În rejudecare, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, a pronunţat Decizia nr. 111 din 16 mai 2008 prin care a respins apelul declarat de reclamanta P.C.C.C. Ploieşti. Pentru a ajunge la această soluţie faţă de înscrisurile depuse la dosar, completate cu lista de prezenţă la Adunarea Generală a Casei Centrale din data de 3 aprilie 2006 din care rezultă numărul exact de membrii cooperatori ai fiecărei cooperative de credit existent la data de 30 martie 2006, prezenţa efectivă a reprezentanţilor şi absenţa de la adunare a unor cooperative, Curtea de apel a reţinut că hotărârile adunării generale a reprezentanţilor R.C.C.C. s-au luat cu un număr suficient de voturi exprimate de adunările cooperativelor afiliate. S-a mai reţinut că au fost respectate prevederile art. 38 şi art. 41 din Statutul Casei Centrale, cvorumul de prezenţă fiind de cel puţin jumătate din numărul voturilor exprimabile, cooperativele de credit afiliate având dreptul la un reprezentant pentru fiecare 500 de membrii sau fracţiune de 500 membrii mai mare ca ½ .
Cu referire la Hotărârea nr. 2 din 3 aprilie 2006 a Adunării Generale a reprezentanţilor R.C.C.C., s-a reţinut că prin aceasta s-a aprobat ca dezafilierea să se facă după înregistrarea în registrul comerţului şi publicarea în Monitorul Oficial a hotărârii de dizolvare-lichidare, hotărâre care nu conţine dispoziţii contrare OUG nr. 97/2000 sau actului constitutiv. Nici hotărârea nr. 3/2006 nu încalcă dispoziţiile statutare, potrivit analizei instanţei de apel, care a reţinut că hotărârea a fost impusă de necesitatea de a se respecta normele de Reglementare B.N.R., contractul de angajament adoptat fiind o măsură care trebuia luată în vederea obţinerii autorizării.
Împotriva deciziei nr. 111/A din 16 iunie 2008 pronunţată în dosarul nr. 456/333/2008 a declarat recurs, reclamanta P.C.C.C. Ploieşti cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în dezvoltarea cărora a susţinut că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 38 şi art. 41 din actul constitutiv al C.C.R.O. şi art. 107 din OUG nr. 97/2000 întrucât prin aceste dispoziţii nu s-a prevăzut posibilitatea ca un reprezentant al cooperativei să-i poată reprezenta pe toţi membrii cooperatori.
Aceste dispoziţii sunt imperative potrivit recurentei, astfel că, nu se poate deroga în mod arbitrar de la prevederile respective cum greşit a reţinut instanţa de apel. Prin soluţia pronunţată recurenta a susţinut că s-au încălcat şi prevederile art. 110 din OUG nr. 97/2000 care prevăd că pentru validitatea deliberărilor adunării generale a casei centrale este necesară prezenţa reprezentanţilor cooperativelor de credit afiliate care să reprezinte cel puţin jumătate din numărul de voturi exprimabile, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor reprezentanţilor.
Prin a doua critică recurenta a invocat faptul că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, respectiv lista de prezenţă întocmită la data de 3 aprilie 2006. Din acest act rezultă numărul exact de membri din fiecare cooperativă de credit existent la data de 3 martie 2006, prezenţa efectivă şi absenţa reprezentanţilor fiecărei cooperative. Lista de prezenţă, în opinia recurentei, confirmă că adunarea generală nu a realizat cvorumul prevăzut de art. 110 din OUG nr. 97/2000 cât şi de art. 38 din actul constitutiv al Casei Centrale.
A mai susţinut recurenta că algoritmul prevăzut de art.38 din statut trebuia să fie cunoscut de R.C. pentru ca aceasta să-i impună fiecărei cooperative să controleze legalitatea adunărilor generale întrucât în actul constitutiv al cooperativelor de credit din reţea nu sunt prevăzute norme de reprezentare în Adunarea Generală a Casei Centrale. În continuare s-a invocat faptul că nu s-au lămurit elementele de cvorum impuse prin Decizia de casare, şi că astfel hotărârea instanţei de apel nu are suport legal.
Recurenta a considerat că s-au încălcat şi alte dispoziţii din OUG nr. 97/2000 pentru că s-a stabilit că prin AGA nr. 3 din 3 aprilie 2006 poate să fie impus un contract angajament deşi legea nu-l prevede în timp ce dispoziţiile art. 105 lit. c) şi art. 190 din OUG nr. 97/2000 prevăd numai dreptul Casei Centrale de a emite reglementări cadru obligatorii pentru desfăşurarea activităţii bancare din reţea şi nu încheierea unor contracte – angajament.
În final, recurenta a criticat şi faptul că instanţa nu a redus cheltuielile de judecată în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., argumentând că acestea sunt exagerat de mari.
Prin întâmpinare, intimata a invocat inadmisibilitatea cererii de anulare a AGA nr. 2 din 3 aprilie 2006 pe considerentul că recurenta nu a votat împotrivă, astfel că, potrivit art. 114 din OUG nr. 97/2000, această hotărâre nu poate fi atacată în instanţă. Asupra hotărârii nr. 3 din 3 aprilie 2006, intimata a arătat că nu s-au încălcat dispoziţiile statutare iar asupra cvorumului a făcut referire la o altă judecată rămasă irevocabilă prin care s-a statuat legalitatea cvorumului. În continuare intimata s-a referit la lista de prezenţă depusă în rejudecare din care rezultă numărul total de membri cărora le corespunde un număr minim de voturi exprimabile care sunt de 43, cvorum care a fost respectat la adoptarea hotărârilor nr. 2 şi 3/2006. În consecinţă a solicitat ca recursul să fie respins.
Recursul este nefondat.
Pentru a răspunde criticilor aduse deciziei nr. 111 pronunţată la data de 16 iunie 2008 trebuie reţinut mai întâi că la data de 3 aprilie 2006 s-au adoptat două hotărâri care au avut în dezbatere măsuri distincte. Procesul verbal depus pentru a se dovedi modul cum s-a desfăşurat adunarea generală atestă că prin hotărârea nr. 2/2006 s-a aprobat raportul administratorului pe anul 2005, raportul de audit, bilanţul şi repartizarea profitului pe acelaşi an, cu unanimitate de voturi. În aceste condiţii în care recurenta nu a votat împotrivă faţă de prevederile art. 114 alin. (1) din OUG nr. 97/2000, criticile privind adoptarea acestei hotărâri cu încălcarea dispoziţiilor legale nu vor fi reţinute. În concret, art. 114 alin. (1) din OUG nr. 97/2000 prevede că o hotărâre a adunării generale poate fi atacată în justiţie în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul oficial, dacă este contrară prevederilor legale în vigoare sau actului constitutiv, de orice cooperativă de credit afiliată care nu a avut reprezentant în adunarea generală sau ai căror reprezentanţi au votat împotrivă şi au cerut să se consemneze aceasta în procesul verbal. În acest context, analiza criticilor pe care recurenta le-a formulat pentru ambele hotărâri ale adunării generale va cuprinde numai motivele care vizează hotărârea nr. 3 din 3 aprilie 2006, în condiţiile în care hotărârea nr. 2/2006 a fost adoptată şi cu votul „pentru" al recurentei.
2. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii. În conformitate cu teza enunţată, recurenta a criticat aplicarea art. 38 şi art. 41 din actul constitutiv care raportat la art. 107 din OUG nr. 97/2000 a dus la concluzia că soluţia atacată cu recurs este greşită. Observând dispoziţiile art. 38 se constată că acestea reglementează modul de reprezentare al cooperativelor de credit afiliate, iar art. 41 reglementează cvorumul necesar pentru validitatea deliberărilor adunării generale. Potrivit acestei ultime reglementări pentru validitatea deliberărilor adunării generale este necesară prezenţa reprezentanţilor cooperativelor de credit afiliate care să reprezinte cel puţin jumătate din numărul voturilor exprimabile iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor reprezentate. După formula stabilită de art. 38 din statut, instanţa de apel a stabilit corect că dreptul fiecărei cooperative la un număr de reprezentanţi în adunarea casei centrale este privit ca un maxim, ceea ce duce la concluzia că fiecare cooperativă desemnează în propria adunare numărul de reprezentanţi care trebuie să se înscrie în numărul admis, fiecare reprezentant având dreptul la un singur vot. Din moment ce nu s-a stabilit numărul minim obligatoriu pentru reprezentare, recurenta susţine fără temei că nu s-a realizat cvorumul pe care ea însăşi l-a indicat, procedând implicit la cenzurarea mandatelor pe care cooperativele afiliate l-au dat reprezentanţilor lor în adunările generale. Din dispoziţiile OUG nr. 97/2000 nu rezultă dreptul de cenzură al mandatelor date de cooperativele de credit persoanelor împuternicite ci doar un drept de verificare a îndeplinirii formalităţilor de convocare şi a listei reprezentanţilor prezenţi. În sensul acestei constatări sunt de observat dispoziţiile art. 113 din OUG nr. 97/2000. Faptul că una sau mai multe cooperative au trimis câte un singur reprezentant nu este de natură să ducă la concluzia că s-au încălcat prevederile art. 107 şi art. 110 din OUG nr. 97/2000, în condiţiile în care recurenta confundă cvorumul maxim de prezenţă cu cvorumul minim necesar pentru validitatea deliberărilor în adunările generale. În raport de prevederile art.36 din actul constitutiv şi art. 110 din OUG nr. 97/2000, şi ţinând seama de lista de prezenţă din care se deduc poziţiile cooperativelor dezafiliate, voturile exprimabile necesare pentru validitatea hotărârii nr. 3/2006 erau de 43, aşa încât nu se pot reţine criticile în legătură cu încălcarea condiţiilor de cvorum, acestea fiind cenzurabile de instanţă. Prin urmare nu sunt motive pentru a se reţine că hotărârea nr. 3/2006 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Distinct de analiza de mai sus se impune şi precizarea că recurenta nu poate cenzura adunările generale prin care cooperativelor afiliate şi-au desemnat reprezentanţii în adunarea generală a Casei centrale, calea prevăzută pentru astfel de situaţii fiind reglementată prin statut, astfel că nu va putea obţine indirect invalidarea mandatelor de reprezentare printr-o cerere de anulare a hotărârii nr. 3/2006 sub cuvânt că s-a încălcat cvorumul de deliberare.
3. S-a invocat de recurentă nelegalitatea deciziei pronunţată de instanţa de apel apreciindu-se că soluţia s-a bazat pe interpretarea greşită a actului dedus judecăţii. În realitate prin această critică s-au repus în discuţie înscrisuri care constituie probe în susţinerea nelegalităţii mai sus examinate, astfel că această critică nu va fi reţinută. În sensul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., actul dedus judecăţii este de regulă o convenţie care este supusă analizei instanţei pentru examinarea clauzelor sale, a măsurii în care aceasta exprimă voinţa şi puterea de lege exteriorizată într-un înscris. În cazul de faţă recurenta s-a referit la conţinutul listei de prezenţă act premergător deliberărilor, care din punct de vedere probator a fost analizat pentru a se vedea care este numărul reprezentanţilor cooperativelor afiliate necesar pentru stabilirea cvorumului.
În realitate, recurenta a readus în discuţie nerealizarea cvorumului pentru validitatea adunării generale nr. 3/2006 tot prin prisma art. 110 din OUG nr. 97/2000 şi a art. 38 analizat anterior, critică ce nu se încadrează în motivul de nelegalitate invocat întrucât nu este demonstrată o denaturare înscrisului în raport cu legea aplicabilă.
4. Nici critica în legătură cu nerespectarea îndrumărilor instanţei de casaţie nu va fi reţinută întrucât instanţa de casare nu a dat dezlegări problemei cvorumului, ci a cerut instanţei ca în rejudecare să stabilească situaţia de fapt în raport de înscrisurile necesare pentru determinarea cvorumului şi să examineze dacă hotărârile au fost adoptate cu respectarea dispoziţiilor legale.
În măsura în care s-au reanalizat probele, completate în rejudecare, instanţa de apel a stabilit după examinarea conţinutului dispoziţiilor din statut, că s-au respectat prevederile art. 38 şi art. 41, cvorumul fiind determinat corect. Prin urmare nu poate fi vorba de o încălcare a art. 315 C. proc. civ., critica urmând să fie respinsă.
6. Prin AGA nr. 3 din 3 aprilie 2006, cu majoritatea prevăzută de art. 119 din OUG nr. 97/2000 s-a aprobat contractul de angajament şi procedurile aferente. Motivul pentru care adunarea generală a luat această măsură este o chestiune de oportunitate care nu poate fi cenzurată. Ceea ce se poate cenzura este validitatea adunării generale sub aspectul îndeplinirii cvorumului pentru deliberare, aşa încât în lipsa unei interdicţii legale care să vizeze încheierea unui astfel de contract nu se va reţine critica recurentei. Dimpotrivă, din actele dosarului rezultă că realizarea autorizării de către BNR într-o primă etapă a fost respinsă, astfel că măsurile luate în AGA nr. 3 cu privire la contractul angajament au fost apreciate ca fiind impuse de necesitatea obţinerii autorizării. Modalitatea de îndeplinire a măsurilor impuse de BNR pentru obţinerea autorizării nu poate fi cenzurată pe această cale, aceasta ţine de oportunitate aşa cum s-a arătat mai sus aşa încât critica nu va fi reţinută.
6. Prin ultima critică s-a cerut instanţei să micşoreze onorariul de avocat justificat de faptul că cheltuielile de judecată sunt nepotrivit de mari.
Critica nu va fi reţinută întrucât art. 274 alin. (3) C. proc. civ. lasă la aprecierea instanţei dreptul de a micşora onorariile de avocat dacă acestea sunt nepotrivit de mari. De vreme ce aceasta este o chestiune de apreciere, iar instanţa de apel nu a procedat la reducerea onorariului se va reţine că nu este în discuţie o încălcare a prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ. pentru ca aceasta să fie cenzurată în recurs.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta P.C.C.C. PLOIEŞTI împotriva deciziei nr. 111/A/2008 din 16 iunie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1950/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2018/2009. Comercial → |
|---|
