ICCJ. Decizia nr. 1840/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1840/2009
Dosar nr. 2/118/2001
Şedinţa publică din 10 iunie 2009
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele :
Reclamantul K.B. a chemat în judecată la data de 14 decembrie 2000 pe pârâta D.B.R. SA, sucursala Constanţa, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 35.000 dolari SUA, plus dobânda legală calculată de la 4 mai 2000 până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, sub pretextul unei colaborări în domeniul turismului a fost atras în România, unde, după intrarea în ţară, a fost sechestrat, pentru a obţine o răscumpărare de 50.000 dolari SUA, sumă redusă ulterior la 35.000 dolari SUA, situaţie în care a fost obligat să solicite băncii sale din Turcia transmiterea de urgenţă a acestei sume la filiala băncii D. din România.
Răpitorii, avizaţi de salariaţi ai pârâtei în legătură cu momentul sosirii, l-au însoţit pe reclamant la sucursala Constanţa a băncii D., după ce îi luaseră paşaportul şi l-au condus la ghişeul băncii.
Deşi reclamantul nu a fost legitimat, nu a semnat primirea banilor, nu a cerut ca aceştia să fie predaţi altor persoane, cei doi salariaţi ai băncii care erau la ghişeul de plăţi în ziua de 04 mai 2000, au avut în vedere paşaportul reclamantului de la răpitori şi au predat acestora suma de 35.000 dolari SUA. După preluarea banilor, răpitorii l-au condus pe reclamant peste graniţă în Bulgaria, unde i-au înapoiat actele de identitate.
În legătură cu faptele penale, reclamantul a formulat plângere penală, în curs de soluţionare la momentul introducerii acţiunii, iar potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul a optat pe calea acţiunii civile delictuale împotriva pârâtei, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ.
Prin încheierea din 24 octombrie 2001, instanţa a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a cauzei penale. Cauza a fost repusă pe rol la data de 15 iunie 2006.
După repunerea pe rol a cauzei, pârâta a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzută de art. 7201, excepţie respinsă prin încheierea din 24 octombrie 2006, având în vedere că, cererea de chemare în judecată a fost introdusă în decembrie 2000, ulterior modificării Codului de procedură civilă prin OG nr. 138/2000, care a intrat în vigoare la 02 mai 2001.
Prin sentinţa civilă nr. 412/COM din 19 februarie 2008 Tribunalul Constanţa a admis în parte, acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta la plata sumei de 35.000 dolari SUA cu dobânda aferentă la cursul B.N.R. la data pronunţării hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului şi la plata sumei de 6882,50 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin sentinţa penală nr. 628 din 10 martie 2005 a Judecătoriei Constanţa, în dosarul nr. R/2147/2002, s-a stabilit în sarcina inculpaţilor A.H., S.E. şi C.V. săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate şi şantaj împotriva părţii vătămate K.B., în considerentele cărora s-a arătat că inculpaţii, sub pretextul încheierii unor contracte comerciale în domeniul turismului, au atras pe partea vătămată K.B. în România, unde, ulterior, au şantajat-o, lipsind-o totodată de libertate, inculpaţii reuşind în cele din urmă să încaseze suma de 35.000 dolari SUA (în ceea ce priveşte săvârşirea faptelor de către inculpaţi, sentinţa a rămas irevocabilă, prin Decizia penală nr. 160/P din 27 martie 2006 a Curţii de Apel Constanţa).
In temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., partea vătămată a înţeles să se îndrepte împotriva băncii, întrucât fără concursul faptelor delictuale ale angajaţilor băncii pârâte, banii nu ar fi ajuns în posesia infractorilor. în legătură cu acest aspect, s-au efectuat două expertize grafoscopice s-a constatat că semnătura de pe actul de retragere a banilor nu este al reclamantului (în acelaşi context s-a avut în vedere şi expertiza criminalistică efectuată în faza de urmărire penală).
S-a efectuat raportul de expertiză criminalistică nr. 269 în 03 decembrie 2007 întocmit de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, care a avut ca obiective, să se stabilească dacă actul de retragere numerar a fost semnat de reclamant, K.B., şi dacă această semnătură a fost modificată de autorul ei avut ca obiective, iar concluziile acestuia au fost în sensul că semnătura nu aparţine reclamantului.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că banii au fost plătiţi, fapt necontestat de niciuna dintre părţi, însă nu a rezultat cine anume a ridicat plicul cu bani.
Au fost înlăturate apărările pârâtei, având în vedere obligaţiile casierului în legătură cu operaţiunea de ridicare a banilor şi starea de pericol în care se afla reclamantul, acesta neputând să anunţe banca, dat fiind că era ameninţat şi se temea de viaţa sa.
Tribunalul într-o amplă motivare, mai arată în considerente, că în cauză sunt întrunite elementele răspunderii delictuale prevăzute de art. 1000 alin. (3) C. civ., cât şi cele speciale ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului. Prin urmare, reclamantului i s-a produs un prejudiciu prin săvârşirea faptei ilicite de prepusul pârâtei.
S-a apreciat că dobânda aferentă sumei, cu titlu de prejudiciu, nu poate fi acordată decât de la data pronunţării hotărârii, în raport de dispoziţiile art. 7208 C. proc. civ., când hotărârea devine executorie, iar creanţa este certă, lichidă şi exigibilă. Cum dobânda se calculează în lei, a apreciat prima instanţă, pârâta a fost obligată la plata dobânzii legale aferente echivalentului în lei a sumei de 35.000 dolari SUA, calculată la cursul B.N.R. din ziua plăţii. Având în vedere art. 274 C. proc. civ., pârâta a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 6882,50 lei.
Împotriva sentinţei tribunalului reclamantul a declarat recurs, iar SC U.T.B. SA a declarat apel, pe care Curtea de Apel Constanţa l-a calificat ca fiind recurs, prin încheierea din 30 iunie 2008, având în vedere dispoziţiile art. 2821 C. proc. civ., întrucât la data repunerii pe rol, în anula 2006, valoarea pretenţiilor era sub un 1 miliard lei.
În motivarea recursului, reclamantul a criticat soluţia primei instanţei sub aspectul greşitei acordări a dobânzilor de la data pronunţării hotărârii şi nu de la data de 04 mai 2000, în argumentarea căruia a arătat că sunt incidente art. 1088 şi art. 1085 C. civ., iar în ceea ce priveşte cuantumul dobânzilor a invocat art. 1589 C. civ. şi OG nr. 9/2000.
Prin recursul declarat, pârâta a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie şi a arătat că în mod greşit a fost soluţionată cauza de tribunal şi nu de judecătorie, nu a fost soluţionată corect excepţia insuficientei timbrări a acţiunii în raport de valoarea pretenţiilor contestate. A mai susţinut că instanţa nu a lămurit izvorul prezentului litigiu, iar în ipoteza unei acţiuni izvorâtă din fapta ilicită a salariatului băncii a criticat soluţia pentru nelegalitate din perspectiva probelor administrate în cauză, respectiv a declaraţiilor date de casier, a rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, care nu au respectat obiectivele stabilite de instanţă, iar referitor la răspunderea civilă delictuală, în opinia recurentei, a susţinut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia. A mai precizat în motivele de recurs că U.C.T.B. este succesoare legală a U.C. România, la rându-i succesoarea legală a D. SA şi H.V.B. B.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 692/COM din 20 septembrie 2008 a respins ca nefondată excepţia tardivităţii recursului pârâtei invocată de apărătorul reclamantului şi a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtă.
Prin aceeaşi decizie Curtea de Apel Constanţa a admis recursul reclamantului, cu consecinţa schimbării, în parte, a sentinţei tribunalului, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului dobânzile de la data de 4 mai 2000. S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost obligată pârâta şi la plata sumei de 15.700 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Curtea de apel a respins excepţiile invocate de pârâtă privind tardivitatea recursului reclamantului, excepţia necompetenţei materiale a tribunalului şi excepţia insuficientei timbrări a acţiunii, apreciindu-le ca nefondate conform dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Pe fondul cauzei s-a reţinut în ceea priveşte :
Recursul pârâtei, instanţa de recurs a reţinut în considerentele deciziei, în esenţă, că reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ., care instituie răspunderea civilă delictuală şi care a fost dovedită în cauză.
Referitor la recursul reclamantului instanţa de recurs a reţinut în considerente că atâta timp cât a fost stabilită corect răspunderea comitentului pentru prepusul său, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., dovedindu-se că în persoana prepusului sunt întrunite condiţiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzute de art. 998 şi art. 999 C. civ., respectiv existenţa prejudiciului, existenţa faptei ilicite a prepusului, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinei prepusului în comiterea faptei ilicite, în referire la data ivirii prejudiciului, aceasta este data săvârşirii faptei, 4 mai 2000, când a avut loc eliberarea sumei de 35.000 dolari SUA de prepuşii pârâtei, către altă persoană decât beneficiarul contului.
Prin urmare, dobânda se referă la prejudiciu, al cărei cuantum nu poate fi decât cel legal.
în contra celei din urmă hotărâri, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi art. 3041 C. proc. civ., invocând aceleaşi motive ca şi în recurs la Curtea de Apel Constanţa.
Înalta Curte la termenul de azi s-a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că s-a formulat un recurs împotriva unei decizii pronunţată în recurs şi a rămas în pronunţare pe această excepţie.
Potrivit art. 299 şi urm. C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile pronunţate în apel şi hotărârile date în primă instanţă fără drept de apel. Aşadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite ca atare prin art. 377 C. proc. civ.
Pe altă parte, din dispoziţiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din acelaşi cod, rezultă că sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii recursului, dreptul la această cale stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recurenta-pârâtă a declarat un nou recurs împotriva unei decizii prin care un alt recurs declarat de aceeaşi parte a fost respins ca nefondat.
Prin urmare, faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că pârâta a declarat un recurs la alt recurs, ceea ce face ca recursul de faţă să fie respins ca inadmisibil.
Având în vedere că apărătorul reclamantului a solicitat cheltuieli de judecată, Înalta Curte în temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează să fie obligată recurenta la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta U.C.T.B. SA BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 692/COM din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurenta la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant K.B.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 iunie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 181/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1844/2009. Comercial → |
|---|
