ICCJ. Decizia nr. 199/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 199/2009
Dosar nr. 36215/3/2005
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5290/2005 la Tribunalul Bucureşti, prin declinare de competenţă de la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, reclamanta SC S.I.C. SA, în contradictoriu cu pârâta SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC B.C.A. SA, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate calitatea sa de proprietar asupra terenului în suprafaţă de 522 mp situat în Bucureşti, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că terenul a fost cumpărat de la B.T.A., prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 11 martie 2005, cu intenţia de a construi un imobil de locuinţe, însă cu ocazia demersurilor efectuate în vederea intabulării dreptului de proprietate, a aflat că societatea de lichidări judiciare SC B.C.A. SA, în calitate de administrator judiciar al pârâtei, a înregistrat la Oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară al Sectorului 1 o cerere de notare a interdicţiei de valorificare a imobilului menţionat mai sus. S-a mai arătat că autorul reclamantei a dobândit imobilul printr-un act sub semnătură privată de la numitul Stoica Ion, iar prin sentinţa civilă nr. 12131 din 26 iunie 2000, pronunţată de Judecătoria sectorului 1 s-a constatat intervenită uzucapiunea în favoarea acestuia.
Pârâta a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat constatarea dreptului său de proprietate asupra aceluiaşi imobil, cu cheltuieli de judecată.
S-au formulat în cauză cereri de chemare în garanţie a lui B.T.A., de către reclamantă, precum şi a numiţilor P.G. şi P.V., de către pârâtă.
Prin sentinţa comercială nr. 4626 din 4 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, a fost respinsă ca neîntemeiată acţiunea principală, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta - pârâtă; a fost admisă cererea reconvenţională formulată de către pârâta - reclamantă şi s-a constatat că aceasta este proprietara imobilului – teren, situat în Bucureşti, s-a admis cererea de chemare în garanţie împotriva lui B.T.A. şi s-a dispus obligarea acestuia la restituirea preţului plătit de către reclamantă; a fost respinsă cererea de chemare în garanţie a lui M.P.C.A., iar reclamanta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă şi chemata în garanţie mai sus menţionată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, din probatoriul administrat în cauză şi având în vedere dispoziţiile art. 480 şi art. 644 C. civ., a rezultat că dreptul autorilor pârâtei este preferabil dreptului autorului reclamantei, întrucât s-a făcut dovada transmisiunilor succesive până la primul proprietar (în anul 1899), precum şi a stăpânirii în fapt a terenului până în prezent, cu achitarea neîntreruptă a impozitelor.
Prin Decizia comercială nr. 535 din 9 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de apelantul B.T.A., în contradictoriu cu intimaţii SC S.I.C. SA Bucureşti, SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC B.C.I. SRL Bucureşti şi M. (P.) C.A., împotriva sentinţei mai sus menţionate.
A respins ca nefondat apelul declarat de apelanta SC S.I.C. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, în contradictoriu cu intimaţii SC G.M. SA, prin administrator judiciar SC B.C.I. SRL şi M.P.C.A.
A obligat-o pe apelanta-reclamantă SC S.I. SA la plata sumei de 1.666 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata M.A.C., reprezentând onorariu de avocat.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În privinţa apelului declarat de apelantul B.T.A., l-a anulat ca insuficient timbrat în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, întrucât acesta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul precizării cuantumului pretenţiilor contestate, în vederea timbrării la valoarea acestora.
În privinţa apelului declarat de reclamanta SC S.I.C. SA, curtea de apel a apreciat că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
În mod eronat apelanta a susţinut că instanţa de fond a nesocotit autoritatea de lucru judecat, pentru că nu sunt întrunite condiţiile impuse de art. 1201 C. civ., astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat; neîntemeiat este şi cel de-al doilea motiv de apel, întrucât împrejurarea că unul dintre autorii pârâtei a formulat o cerere de restituire a imobilului în litigiu, în baza legii fondului funciar nu echivalează cu situaţia în care terenul ar fi intrat în proprietatea statului, acesta aflându-se în patrimoniul proprietarului său legitim; împrejurarea că cererea reconvenţională formulată de pârâtă a fost admisă, cu toate că fusese respinsă ca inadmisibilă printr-o încheiere anterioară, deşi este rezultatul unei erori, nu este în măsură să schimbe fundamental soluţia pronunţată, iar susţinerea apelantei în sensul că a fost obligată nelegal la plata cheltuielilor de judecată nu este fondată, câtă vreme instanţa nu a făcut decât să aplice în mod corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.
Concluzionând, instanţa de apel a constatat că prima instanţă, procedând la compararea drepturilor autorilor celor două părţi potrivnice şi apreciind că dreptul autorilor pârâtei este preferabil întrucât a făcut „probatio diabolica", a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, pe care a menţinut-o, respingând apelul reclamantei, ca nefondat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC S.I.C. SA Bucureşti, întemeind-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 6, 7 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, admiterea apelului său şi schimbarea în parte a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii acţiunii principale, astfel cum a fost precizată şi respingerii cererii reconvenţionale a pârâtei – reclamante SC G.M. SA Bucureşti, prin administrator judiciar.
În motivarea recursului său, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi ale art. 105 alin. (2) C. proc. civ., susţine că hotărârea curţii de apel a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 282 alin. (2), art. 258 alin. (3) C. proc. civ. şi a garanţiilor statuate prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., întrucât instanţa de apel nu a reţinut corect că deşi prima instanţă, pe cale de excepţie, prin încheiere, a respins cererea reconvenţională, ulterior, prin sentinţă, a revenit asupra soluţiei pronunţate, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 258 alin. (3) C. proc. civ., intervenise ope legis dezinvestirea instanţei de judecată cu privire la cererea reconvenţională.
Cu privire la acţiunea principală, recurenta-reclamantă arată că potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii", or, din considerentele hotărârii atacate rezultă neechivoc că instanţa de apel nu a examinat şi nu s-a pronunţat asupra căii de atac, cu referire la cererea de chemare în judecată, pentru că, deşi urmare transformării acţiunii, instanţa de judecată a fost investită cu o acţiune în realizarea dreptului, examinarea cauzei priveşte în realitate o acţiune în constatare, aflându-ne aşadar într-un caz neechivoc de ultra petita, aşa încât hotărârea atacată este supusă cazului de modificare reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
Totodată, - susţine recurenta-reclamantă - arătând raţiunile care au determinat respingerea acţiunii într-un alt cadru decât cel determinat de limitele sesizării, respectiv prin menţinerea hotărârii primei instanţe, ca o consecinţă a respingerii apelului în acest alt cadru procesual, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 teza II C. proc. civ.
În fine, recurenta-reclamantă mai susţine şi că, apreciind că actul jurisdicţional poate purta între ea şi pârâtă, cu privire la efectele uzucapiunii, în lipsa unui raport juridic care să legitimeze calitatea sa procesuală, strict sub acest aspect, prima instanţă a pronunţat o hotărâre contrară legii şi, respingând apelul şi menţinând hotărârea primei instanţe, cu aceeaşi motivare, în contextul neobservării normelor legale aplicabile, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul nu este fondat.
În ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că nu este întemeiat, întrucât instanţa de apel a apreciat judicios atunci când a stabilit că respingerea cererii reconvenţionale formulate de societatea pârâtă, printr-o încheiere anterioară, - aceasta fiind evident rezultatul unei erori materiale, faţă de faptul că, ulterior, cererea reconvenţională a fost admisă prin sentinţă pronunţată, urmare probatoriului administrat, nu justifică desfiinţarea sentinţei primei instanţe, în împrejurarea în care, finalitatea practică ar fi aceeaşi, respectiv respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiate, chiar dacă instanţa ar fi menţinut soluţia luată prin încheierea interlocutorie, de respingere a cererii reconvenţionale.
Prin urmare, din cele mai sus arătate, rezultă că situaţia juridică a reclamantei nu s-ar fi îmbunătăţit în nici un fel, deoarece cererea acesteia ar fi rămas oricum respinsă ca nefondată, ca urmare a aprecierii probelor şi comparării titlurilor celor două părţi şi, totodată, că nu i-a fost pricinuită părţii nici o vătămare în acest mod, pentru a deveni aplicabile dispoziţiile art. 105 alin. (2), în ce priveşte sentinţa pronunţată de instanţa de fond.
Referitor la motivul de recurs fundamentat de recurenta-reclamantă pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că este, de asemenea, neîntemeiat, întrucât nu ne aflăm într-un caz neechivoc de ultra petita, aşa cum eronat susţine recurenta - reclamantă, atât timp cât, din actele dosarului, se observă fără putinţă de tăgadă că instanţa a examinat cauza supusă judecăţii în acelaşi cadru procesual cu care aceasta a fost investită de părţi, pronunţându-se asupra unei acţiuni în revendicare, aşa cum părţile au înţeles să se judece şi nu asupra unei acţiuni în constatare.
Aceasta, deoarece, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 480 C. civ., astfel cum acţiunea a fost precizată prin întâmpinarea depusă la 17 iunie 2005, în dosarul Judecătoriei sectorului 1, faţă de cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Privind motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 teza a II-a C. proc. civ. se constată ca fiind neîntemeiat, pe de-o parte, pentru că instanţele au respectat reglementările legale aplicabile şi s-au pronunţat asupra acţiunii în revendicare promovată de reclamantă, în cadrul stabilit de aceasta, iar pe de altă parte, pentru că ambele instanţe s-au pronunţat în mod explicit asupra comparării titlurilor de proprietate ale celor două părţi şi a preferabilităţii titlului autorului pârâtului.
În fine, recurenta - reclamantă, prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocă greşita aplicare a legii în privinţa preferabilităţii titlului, susţinând că se impunea ca instanţele să ia ca atare titlul recurentei-reclamante, care constă într-o hotărâre judecătorească prin care se constată dobândirea de către autorul reclamantei, prin uzucapiune, a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, or, instanţele au apreciat corect că sentinţa invocată de reclamantă nu poate crea drepturi şi obligaţii în privinţa terţilor neatraşi în acel proces şi, procedând la compararea drepturilor autorilor celor două părţi, au concluzionat judicios că, este preferabil dreptul autorilor pârâtei, întrucât s-a făcut dovada transmisiunilor succesive până la primul proprietar, respectiv probatio diabolica.
În consecinţă, reţinându-se că nu există nici un motiv de recurs întemeiat, care în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la desfiinţarea deciziei instanţei de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat în cauză de reclamantă, ca nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.499 lei, către intimata M.C.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I.C. SA Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 535 din 9 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 2499 lei cheltuieli de judecată intimatei M.C.A.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 19/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 213/2009. Comercial → |
|---|
