ICCJ. Decizia nr. 2207/2009. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2207/2009
Dosar nr. 1291/3/2008
Şedinţa publică din 30 septembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6568 din data de 23 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC S.I.R.D. SA, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC S.R.C. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC S.I.R.D. SA Timişoara şi D.R.D.P. Timişoara, obligându-le pe acestea la plata sumei de 1.293.682 lei reprezentând penalităţi de întârziere către reclamantă şi a sumei de 16.128,34 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta SC S.I.R.D. SA Timişoara a formulat apel, solicitând admiterea apelului, modificarea hotărârii în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a acesteia şi respingerea cererii faţă de această pârâtă.
Prin Decizia comercială nr. 626 din 19 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, respingând acţiunea faţă de SC S.I.R.D. SA Timişoara şi a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 13, art. 14 din contract potrivit cărora debitorul obligaţiei de plată este beneficiarul final al lucrărilor executate, respectiv D.R.D.P. Timişoara.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs reclamanta SC S.R.C. SRL Bucureşti şi pârâta D.R.D.P. Timişoara, în termenul legal, recursul recurentei-reclamante nefiind timbrat cu 8061,17 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, iar recursul recurentei-pârâte fiind timbrat cu 8061,17 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, potrivit dovezilor de la dosar.
Intimata-pârâtă SC S.I.R.D. SA Timişoara a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii celor două recursuri, pentru nemotivarea acestora, conform art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în condiţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acestora ca nefondate.
Analizând recursurile, Înalta Curte urmează a constata în ceea ce priveşte recursul declarat de reclamantă că acesta nu a fost timbrat nici până la termenul de astăzi, deşi, potrivit actului de procedură aflat la fila 13 din dosar i s-a pus în vedere să îndeplinească această obligaţie, conform art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997.
Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de azi când procedura a fost legal îndeplinită şi cum în cauză nu operează nicio scutire, în temeiul art. 308 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege şi la art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele Metodologice de aplicare a acestei legi, respectiv ale art. 9 alin. (1) din OG nr. 32/1995, modificată recursul reclamantei va fi anulat, ca netimbrat.
În ceea ce priveşte recursul formulat de pârâtă, se constată că aceasta a invocat dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ. ce reglementează întreaga procedură de judecată a recursului fără a indica expres temeiurile de drept ale cererii, prin raportare la dispoziţiile exprese ale art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. privind cazurile în care poate fi recurată o hotărâre judecătorească dar din dezvoltarea în fapt a motivelor, cererea se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., limite în care va fi analizată.
S-a arătat, astfel că, potrivit interpretării corecte care trebuie dată contractului, deşi art. 13 prevede că decontarea se va realiza direct de către beneficiarul final, recurenta-pârâtă în cauză, pe baza situaţiilor de lucrări confirmate de intimata-pârâtă, nu trebuie ignorată calitatea de parte în contract a acesteia din urmă şi probele cu acte privind modul cum s-au derulat raporturile juridice dintre părţi prin primirea şi acceptarea la plată a facturilor, de către intimata-pârâtă, fiind incident, astfel, art. 42 C. com. potrivit căruia în „obligaţiile comerciale codebitorii sunt ţinuţi solidariceşte, afară de stipulaţie contrară".
Recursul este nefondat.
Din analiza obligaţiilor asumate prin contract rezultă că plata serviciilor prestate, în termenul fixat, prin contract revenea numai recurentei-pârâte, pe baza situaţiilor de lucrări confirmate de intimata-pârâtă şi însuşite de cea dintâi, ca beneficiar final şi proprietar al lucrărilor executate, cum s-a şi întâmplat, obligaţie care nu a fost niciodată modificată, chiar recurenta-pârâtă făcând, de altfel, trimitere în cererea de recurs la art. 13 din contract.
În concluzie, instanţa de apel a dat o interpretare corectă contractului, potrivit voinţei reale a părţilor, şi cum obligaţia de plată a fost stabilită doar în sarcina recurentei-pârâte, nu se poate reţine nici aplicabilitatea art. 42 C. com., faţă de stipulaţia contrară din contract, recurenta-pârâtă făcând confuzie între obligaţiile de confirmare a situaţiilor de lucrări şi acelea privind plata lucrărilor executate.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recursul recurentei-pârâte va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul declarat de reclamanta SC S.R.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 626 din 19 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca netimbrat.
Respinge recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. - prin D.R.D.P., Timişoara împotriva deciziei comerciale nr. 626 din 19 decembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2199/2009. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2258/2009. Comercial → |
|---|
